Prefectul și-a trimis Corpul de control la o primărie din județ!

Prefectul și-a trimis Corpul de control la o primărie din județ!

Nici bine nu s-a instalat pe funcție, că prefectul Dan Șlincu a și emis un ordin prin care a trimis Corpul de control și juriștii din cadrul Instituției Prefectului să facă o serie de verificări la o primărie din județ.

Reprezentanții Prefecturii au fost trimiși la Primăria Știubieni, unde de două zile mai mulți fermieri din comună protestează în fața primăriei împotriva faptului că autorităţile locale permit împădurirea unui teren pe care ei l-au concesionat pentru păşunatul animalelor, dar fără ca în comună să fie organizat amanajamentul pastoral, aşa cum prevede legea.

"Am primit o informare de la Inspectoratul de Jandarmi, prin care mi se aducea la cunoștință faptul că și marți au fost proteste în localitatea Știubieni. Am emis miercuri un ordin de prefect prin care o echipă formată din Corpul de control și doi juriști din cadrul instituției vor verifica la primărie legalitatea documentelor emise din 2009 până în prezent", a declarat prefectul Dan Șlincu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Majorarea tarifului pentru salubritate, cerută de cinci ori de Urban Serv

Marţi, 21 Noiembrie 2017
780

Societatea Urban Serv nu a primit niciun răspuns de la autoritatea locală vizavi de solicitarea de majorare a tarifului pentru operaţiunile de salubrizare de pe străzile din municipiul Botoşani, ...

Sume propuse spre a fi repartizate primăriilor din judeţ, din cota de TVA şi impozitul pe venit

Marţi, 21 Noiembrie 2017
849

Aceste sume sunt destinate pentru achitarea arieratelor, susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare. Sumele propuse pentru fiecare u...

Contractele pentru deszăpezirea drumurilor judeţene încă nu au fost semnate

Marţi, 21 Noiembrie 2017
333

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani nu a încheiat nici până la această dată contractele pentru activitatea de pe drumurile judeţene în perioada sezonului rece. ...