În jur de 20 de fermieri din Ştiubieni s-au înfiinţat miercuri dimineaţă la Primăria Ştiubieni pentru a protesta împotriva faptului că autorităţile locale permit împădurirea unui teren pe care ei l-au concesionat pentru păşunatul animalelor- dar fără ca în comună să fie organizat amanajamentul pastoral, aşa cum prevede legea.
Concret, Primăria a încasat de la fermieri bani pentru concesiunea terenului, dar a omis să le spună că acel teren fusese propus în 2009 pentru a fi împădurit cu fonduri de la Ministerul Mediului. Când Ministerul a anunţat că încep împăduririle, inclusiv la Ştiubieni, oamenii s-au alarmat şi au fost inclusiv la Instituţia Prefectului pentru a-i cere ajutorul. Dan Nechifor, prefect în funcţie la acel moment, le-a atras atenţia oamenilor că păşunatul pe acel teren nu respectă legea amenajamentelor pastorale şi că acele contracte de concesiune sunt ilegale, ca atare Instituţia Prefectului urma că atace în contencios-administrativ hotărârea de Consiliu Local prin care fermierilor le-au fost atribuite diverse parcele pentru păşunatul animalelor.
Miercuri dimineaţă, atunci când au văzut Garda Forestieră şi lucrătorii care se apucau de lucrările de plantare a puieţilor, fermierii s-au dus supăraţi la Primărie. Acolo a fost trimis şi un echipaj de jandarmi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi le-au explicat sătenilor condiţiile în care pot organiza un protest şi se pare că spiritele s-au liniştit.
Despre conflictul de la Ştiubieni, Ştiri.Botoşani.Ro a scris şi aici:
Fermieri lăsaţi fără păşuni din cauza programului naţional de împădurire. Primarul, considerat vinovat pentru încurcătură FOTO
Fermierii de la Ştiubieni, buluc la Primărie! Jandarmii au fost trimişi să asigure ordinea!
BOTOSANI
Madalina Ursuleanu
Wednesday, 5 April 2017
Administrație
Nemulţumirea sătenilor de la Ştiubieni, care au concesionat parcele de păşune, a dat în clocot miercuri dimineaţă, atunci când muncitorii firmei care a câştigat licitaţia de împădurire a unei suprafeţe folosită de fermieri s-au apucat de treabă.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Problema păşunatului la Prăjeni, nerezolvată încă. Ce soluţii are Primăria
Friday, 23 June 2017
Patimile pământului! Acuzaţii de violenţe, ameninţări şi distrugeri, ajunse la judecată
Monday, 17 April 2017
Păşunile, eternul motiv de conflict în comunele botoşănene
Thursday, 6 April 2017
Prefectul și-a trimis Corpul de control la o primărie din județ!
Wednesday, 5 April 2017
Primarul de la Stiubieni isi retrage acuzatiile la adresa lui Orosanu. Orosanu: Lupta continua!
Wednesday, 11 March 2009