Lucrările de modernizare a drumului județean Ibănești - Cristinești sunt în plină desfășurare - FOTO

Lucrările de modernizare a drumului județean Ibănești - Cristinești sunt în plină desfășurare - FOTO
Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a fost prezent, marți, pe drumul județean DJ 291 D Ibănești – Cristinești, acolo unde utilajele desfășoară deja lucrări  premergătoare celor de turnare a stratului de asfalt (lărgire, îndreptare, balastare a drumului, rigole, podețe, turnare ziduri de sprijin, etc.). 
 
În măsura în care graficul de lucrări va putea fi respectat, etapa de turnare a asfaltului va începe în aproximativ 30 de zile. 

Contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a celor 5 km de drum județean este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa II, și a fost adjudecat în urma unei licitații asocierii de firme S.C. Big Conf S.R.L., S.C. Cornell`s Floor S.R.L., S.C. Transporturi Auto S.A. și S.C. Conrec S.A., în care S.C. Big Conf S.R.L. este lider de asociere.

Valoarea contractului se ridică la suma de 7.556.233,10 lei, la care se adaugă T.V.A. în sumă de 1.435.684,29 lei, iar termenul de execuție a lucrărilor, prevăzut în contract, este de 24 de luni.

(Comunicat de presa)





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Liberalii și-au depus candidaturile pentru Consiliul Județean Botoșani. Iftime: ”Politica nu este doar vot, este despre cum poți să faci bine oamenilor!” (Foto, Video)

astăzi, 11:33
34

Partidul Național Liberal de la Botoșani a depus astăzi candidaturile pentru președinția Consiliului Județean și pentru funcțiile de consilieri județeni.”Lumea așteaptă schimbarea...

Cosmin Andrei, PSD: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

astăzi, 10:53
63

„Dragi botoșăneni, vă mulțumesc pentru încrederea acordată în 2020. Am finalizat proiectele rămase neterminate, am finalizat proiecte început de mine și voi mai finaliza...

Tânărul fermier din Botoșani: Viața între doctorat și câmpurile de rapiță din satul natal! (Foto)

astăzi, 10:09
568

Gabriel Iustinian Saveliev este din comuna Broscăuți, județul Botoșani. A studiat la Facultatea de Agricultură din cadrull Universității de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad&rdq...