Controale cerute la garajale din municipiul Botoșani!

Un consilier local a cerut celor din Executivul Primăriei Botoșani să dispună controale la garajele de pe raza municipiului, susținând că multe dintre acestea și-au schimbat destinația pentru care au fost construite pe terenuri concesionate de la autoritatea publică.

Controale cerute la garajale din municipiul Botoșani!

Consilierul municipal Eugen Țurcanu a ridicat această problemă în ultima ședință ordinară de Consiliu Local, spunând că bună parte din garajele din cartiere sunt folosite pentru altfel de activități, fiind transformate chiar și în spații comerciale.

"Încercați să fiți draconici cu cei care au concesionat garaje pe care le-au transformat în beciuri, depozite, spații sau magazii. Numai mașina nu este ținută în garaj", a precizat Eugen Țurcanu.

Țurcanu a adus în atenție și diferențele de preț care există la contractele de concesiune pentru astfel de spații, spunând că în zone identice unele persoane plătesc 60 lei/mp pe an, în timp ce alții plătesc doar 21 lei/mp pe an.

"Sunt decalaje mari, iar reglementarea să fie la prețul zilei, funcție de zonă", a mai sugerat consilierul local.

Un control făcut în urmă cu trei ani de polițiștii locali la garajele din municipiul Botoșani a scos la iveală faptul că unele erau folosite cu altă destinație sau că au fost construite pe suprafețe mai mari decât cele declarate.

 

 

 

Spune-ne opinia ta