Ambasadorul Republicii India în România, în vizită la Botoșani! (Foto)

Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, și vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Constantin Bursuc, au primit astăzi vizita Excelenței Sale dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în România.

Întâlnirea a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor de colaborare dintre județul Botoșani și Republica India, cu accent pe oportunitățile economice și pe promovarea potențialului investițional al județului.

În cadrul discuțiilor, prefectul Raluca Curelariu a evidențiat poziționarea strategică a județului Botoșani la frontiera estică a Uniunii Europene, prin granița comună atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina, precum și avantajele pe care această poziție le oferă pentru dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor.

 

Au fost prezentate principalele atuuri economice ale județului, resursele disponibile, potențialul în domenii precum agricultura, industria alimentară, industria textilă și producția, precum și oportunitățile de colaborare cu mediul de afaceri indian.

Discuția vine într-un moment favorabil: interesul investitorilor indieni pentru România este în creștere, comerțul bilateral urcând cu 27% în primele nouă luni din 2025, iar acordul de liber schimb UE-India, finalizat în ianuarie 2026, deschide o piață de 2 miliarde de oameni.

„Județul Botoșani are argumente solide pentru a atrage investiții. Poziția noastră la granița cu Republica Moldova și Ucraina, resursa umană și potențialul economic reprezintă avantaje pe care ne dorim să le valorificăm în relația cu partenerii internaționali. Astfel de întâlniri deschid oportunități pentru colaborări care pot aduce beneficii concrete județului nostru", a declarat prefectul Raluca Curelariu.

La finalul întrevederii, părțile și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul și de a identifica oportunități de colaborare între mediul de afaceri din Republica India și județul Botoșani.








 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...