Consilieri locali nemulțumiți de angajările din Primăria Botoșani

Un proiect de hotărâre supus spre aprobare în ultima ședință de Consiliu Local a stârnit nemulțumire în rândul consilierilor social-democrați. 

Este vorba de proiectul privind aprobarea Planului de ocupare a funcțiilor publice pentru anul 2017 care prevede ca mai multe posturi vacante din cadrul Primăriei Botoșani să fie ocupate prin recrutare, în total existând 58 de posturi vacante.

Consilierul PSD Mihai Tincu a cerut ca acest proiect de hotărâre să fie retras de pe ordinea de zi, spunând că implică discuții mai aprofundate, apreciind că nu vor fi fonduri necesare pentru angajarea de personal nou.

"Am dori ca aceste lucruri să fie discutate mai pe larg, în comisiile de specialitate. Trebuie o analiză a organigramei în detaliu. Ce se întâmplă cu cei 30-40 de consilieri, de exemplu, și unde vor fi ei puși?", a spus Mihai Tincu.

Șeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei a explicat că aprobarea acestui plan nu va însemna și obligativitatea angajării de personal, fiind o procedură cerută la fiecare început de an de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

"Această bază de date va fi transmisă Agenției Naționale a Funcționarilor Publici care în momentul în care noi vom dori să scoatem un post la concurs vor verifica această bază de date și vor vedea dacă este prins la procedura de recrutare sau la procedura de promovare. În fiecare an am avut un astfel de plan în care erau evidențiate posturile vacante. Recrutarea și ocuparea funcțiilor se va face numai în funcție de necesități și cu încadrarea în bugetul anual. Este un document care stă la baza activității noastre în ceea ce privește funcția publică pe anul 2017. El este obligatoriu pentru a fi aprobat. Fără el nu putem face nici promovări, nici recrutări, dacă nu respectăm obligația față de Agenția Națională a Funcționarilor Publici care ne obligă să avem acest plan aprobat de Consiliul Local. este o procedură ce trebuie făcută anual", a menționat șefa Serviciului Resurse Umane.

Primarul Cătălin Flutur a ținut să transmită consilierilor municipali că ori de câte ori va fi pusă în discuție angajarea de noi cheltuieli va fi consultat și Consiliul Local.

"Este un document care nu implică pentru noi obligativitatea ca în timpul anului să facem respectivele angajări. Organigrama și statul de funcții sunt lucruri foarte importante care bineînețels că vor fi discutate și vor fi supuse votului Consiliului Local în momentul în care vom creiona bugetul. Este un document uzual", a spus primarul. 

 

Spune-ne opinia ta