Acuze grave la adresa directorului Eltrans și grevă camuflată a angajaților: „Vreți să tăiați tichetele de masă și să vă cumpărați mașină de director, cu toate că mai aveați una”

Acuze grave la adresa directorului Eltrans și grevă camuflată a angajaților: „Vreți să tăiați tichetele de masă și să vă cumpărați mașină de director, cu toate că mai aveați una”

Un membru al Coniliului Local Botoșani a lansat acuzații grave la adresa lui Victor Ivănescu, directorul societății Eltrans. Potrivit celor susținute de către Gabriel Tănasă, șeful companiei publice de transport local ar fi utilizat suma alocată tichetelor de masă ale angajaților pentru a achiziționa, acum două luni, o autoutilitară pe care ar folosi-o în mod exclusiv.

Potrivit interpelării adresate de către social-democrat spre Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, și Victor Ivănescu, unii angajați ar fi protestat din cauza neacordării tichetelor și a condițiilor de risc, luând în calcul evenimentele provocate de tramvaiele învechie.

„Se împlinesc 580 de ani de atestare istorică a orașului Botoșani, iar până la acest moment nu a deraiat nici un tramvai. Vă rog să vă asumați public acest proiect legat de tramvaie și circulația tramvaielor în municipiul Botoșani, pentru că situația devine deja alarmantă. Suntem în pericol cu toții, toți participanții în trafic. Conduceți cu rea credință Eltransul. Sub protecția anonimatului, muncitori de la Eltrans, care își desfășoară activitatea în condiții nu tocmai prielnice, mi-au adus la cunoștință câteva amănunte care, dacă nu sunteți de acord cu mine, vă rog să le infirmați public. Acum două luni a izbucnit o grevă generală la Eltrans, motivată de faptul că vatmanii și restul lucrătorilor de la Eltrans nu își pot desfășura munca în condiții care să nu le pună inclusiv lor în pericol integritatea fizică. Mai mult decât atât, greva a luat naștere din decizia conducerii Eltrans de a tăia tuturor muncitorilor bonurile de masă. O rectificare care, în cazul Eltransului, o societate cu probleme, ar fi fost de înțeles dacă acum trei zile nu am fi văzut în parcul Eltrans un Duster nou, full-option, lucru pe care l-am putut vedea toți ceilalți participanți la trafic. Nu mai aveți la momentul acesta nicio altă autoutilitară decât aceea cumpărată în vară, care se ocupă eminamente de parcările cu plată din municipiu și de care trage toată lumea din Eltrans. Adică vreți să tăiați tichetele de masă și să vă cumpărați mașină de director, cu toate că mai aveați una”, a declarat Gabriel Tănasă, consilier local PSD.

În replică, Victor Ivăneascu a precizat că greva despre care a aflat social-democratul, a durat jumătate de oră, fiind finalizată prin punerea de acord între angajați și conducere în privința tichetelor de masă, a căror întârziere s-a produs din cauza majorării acestora. Totodată, directorul Eltrans a explicat că, după ce va fi făcut rodajul acesteia, în timpul zilei autoutilitara va fi folosită de echipele care lucrează în parcările cu plată, urmând ca, pe timpul nopţii, aceasta să fie utilizată pentru menţinerea viabilităţii căii de rulare.

 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
281

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
483

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
144

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...