Copiii de la o grădiniță din Botoșani, mutați într-un nou spațiu din toamnă

Copiii de la o grădiniță din Botoșani, mutați într-un nou spațiu din toamnă
Preșcolarii de la o grădiniță din municipiul Botoșani vor merge într-un alt spațiu din anul școlar care va începe peste doar câteva săptămâni.

Municipalitatea a decis la Grădinița nr.24 să funcționeze în incinta Școlii nr.16. Chiar dacă această decizie îi nemulțumește pe mulți părinți, primarul Cătălin Flutur susține că este mult prea târziu pentru a fi identificată o altă soluție, decizia de mutare fiind luată de vechea administrație.

“Vom muta copiii acolo. Deja s-au făcut circuitele pentru bucătărie, amenajări la sălile de clasă. Asta a fost decizia. Noi nu mai avem timp să ne gândim, că începe școala imediat. Dacă îi mutam la Internatul de la Laurian, pentru că asta a fost ideea mea înainte de a pleca de la Primărie, dar în acești ani nu s-a făcut nimic. Am plătit chirie. Sunt părinți nemulțumiți, dar vom încerca să îi mulțumim prin ceea ce facem acolo", a precizat primarul.

Grădinița nr.24 a funcționat până acum într-un imobil de pe strada Mihail Kogălniceanu ce aparține soției omului de afaceri Victor Mihalachi, și pentru care s-a plătit chirie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu de pregătire cu 100 de polițiști din România și Republica Moldova, desfășurat la Botoșani! (foto)

astăzi, 11:20
13

Aproximativ 100 de polițiști din cadrul structurilor de intervenție participă, începând de astăzi, la exercițiul de antrenament integrat organizat de Inspectoratul de Poliție Județ...

Ei sunt pompierii care au intervenit la incendiul izbucnit, duminică seară, într-un apartament din Botoșani!

astăzi, 10:50
107

Aceștia sunt doar câțiva dintre pompierii care au intervenit, duminică seară, pentru stingerea incendiului izbucnit în apartamentul de pe strada Vârnav, din municipiul Botoșani....

Preotul din Botoșani care pregătește un memorial pentru 14.000 de soldați morți în Al Doilea Război Mondial!

astăzi, 10:25
124

Protos. Siluan Antoci, starețul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea nemțeană Brusturi, ne amintește faptul că lăcașul de cult a fost construit pe locul un...