Viceprimarul Cosmin Andrei: "Terenul de joacă de la parc nu este construit ilegal". Ce spune despre ancheta DNA!

Viceprimarul Cosmin Andrei: "Terenul de joacă de la parc nu este construit ilegal". Ce spune despre ancheta DNA!
Viceprimarul Cosmin Andrei îl contrazice pe primarul Cătălin Flutur și susține că terenul de joacă de pe locul fostelor sere, de la Parcul Mihai Eminescu, s-a construit legal. Andrei spune că în momentul în care a fost demarată această investiție s-au solicitat toate documentele necesare care să ateste regimul juridic al terenului.

În urmă cu două zile, primarul Flutur a dezvăluit că procurorii Direcției Naționale Anticorupție derulează o anchetă vizavi de construcția terenului de joacă de la parc, care ar fi fost amenajat pe un spațiu care nu era în proprietatea municipalității ci al Companiei Naționale de Investiții (CNI).

“Acel teren de joacă nu este construit ilegal pentru că atunci când demarăm o investiție, chiar dacă este făcută de Primăria municipiului Botoșani, sunt solicitate certificate de urbanism, autorizație de construire, iar idicatorii sunt aprobați în Consiliul Local. Și pentru acest obiectiv, locul de joacă de pe terenul fostelor sere, s-au solicitat aceste documente care au clarificat regimul juridic al terenului, care este în propietatea municipiului Botoșani. Dacă vorbim despre studii de fezabilitate sau alte studii care au presupus cheltuirea unor sume de bani de către CNI aceste studii expiră și trebuie reactualizate și nu acesta este motivul pentru care procurorii doresc să clarifice ceea ce s-a întâmplat acolo. Am înțeles că este problema unui constructor care a luat un avans și ulterior nu ar fi demarat lucrările, un constructor contractat de CNI", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

În plus, edilul susține că investiția a fost realizată având girul consilierilor locali liberali.

“Consider că investiția a fost foarte binevenită în acel loc pentru că arăta într-un mod deplorabil, erau foarte mulți câini comunitari, am investit sume foarte mari pentru a aduce terenul la cota zero, după care am început să amplasăm obiectivele acolo. Mai mult, această investiție a fost aprobată de Consiliul Local unde au avut majoritatea colegii de la PNL-PDL și au fost de acord cu aprobarea indicatorilor și demararea investiției pe care a făcut-o chiar domnul Eugen Țurcanu, aveau toate cunoștințele și și-au dat acceptul. Este o investiție oportună pentru că acel loc de joacă este folosit de un număr foarte mare de cetățeni", a completat Cosmin Andrei.

Înainte de a se construi terenul de joacă, pe locul fostelor sere ar fi trebuit să fie construit un bazin de înot, dar CNI a suspendat programul. 

Citește și Terenul de joacă de lângă Parcul M. Eminescu, vizat de o anchetă a DNA! “S-a construit ilegal 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevean condamnat pentru distrugere, încarcerat în Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 19:16
16

În cursul zilei de sâmbătă, 18.05.2024, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești în timp ce patrulau pe raza satului Călinești, comuna Dărmănești din Suceava, &i...

Amenzi pentru proprietarii de apartamente, ce obligații au până la finalul anului!

astăzi, 18:04
70

În cazul românilor care nu își permit să cumpere, respectiv să monteze repartitoare de căldură, vor primi ajutor de a stat până la finalul lunii august 2024. Conform ANRE...

Polițiștii rutieri din Botoșani, și în acest week-end pe urmele șoferilor „certați” cu legea!

astăzi, 17:18
36

În cadrul activităților desfășurate au fost organizate cinci filtre rutiere, fiind controlate 122 de autovehicule și efectuate 54 de testări alcoolscopice, iar în urma neregulilor co...