Pentru copiii speciali, drumul spre şcoală este acum mai lin!

Pentru copiii speciali, drumul spre şcoală este acum mai lin!
Un teren pe care picioarele sensibile ale copiilor se împotmoleau în noroi, pietre, gropi, s-a transformat într-o frumoasă alee datorită oamenilor cu suflet!

"Curtea scolii – oglinda noastra" este proiectul pe care Liceul Tehnologic "Sfântul Stelian" Botoşani l-a derulat în sprijinul copiilor pentru care intrarea în unitatea de învăţământ devenise un adevărat calvar din cauza aleii deteriorate. 

Coordonatorii de proiect, asistent social Asiminicesei Elena, prof. Secrieriu Loredana şi prof. Raileanu Aurel, au beneficiat de sprijinul S.C. Try Grup Betoane SRL Botoşani - reprezentat de administrator Cepoi Dan, care a venit în întâmpinarea solicitării unităţii de învăţământ.

Până în urmă cu doi ani, spatiul din curtea scolii era un teren cu denivelari acoperit de bitum degradat, pietre, gropi care se umpleau cu apa cind afara ploua. Era un adevarat pericol de a te accidenta ţinând cont de faptul că în şcoală învaţă elevi care au diverse afecţiuni ale aparatului locomotor.

"De aceea ne-am gândit ca este imperios necesar reabilitarea spatiului din curtea scolii astfel incât atât elevii cât si cadrele didactice sa fie in siguranta si sa cream o imagine frumoasa scolii", a precizat Elena Asiminicesei, asistent social în cadrul liceului.

Lipsa fondurilor necesare pentru derularea acestui proiect i-a obligat pe reprezentanţii Liceului Tehnologic Sfântul Stelian sa caute finantare in alta parte. "In sprijinul nostru au venit cei de la Asociatia "Orfanilor 2013" Botosani – presedinte Ciobanu Ionela Petronela; S.C. Try Grup Betoane S.R.L. Botosani – administrator Cepoi Dan ; S.C. Vulturi S.R.L. Botosani – administrator Cepoi Marcel, domnul inginer Paval Andrei", a completat Elena Asiminicesei.

Coordonatorii proiectului "Curtea scolii- oglinda noastra" – asistent social Asiminicesei Elena, prof. Secrieriu Loredana, prof. Raileanu Aurel de la Liceul Tehnologic Special "Sf. Stelian" Botosani multumesc Asociatiei "Orfanilor 2013" Botosani, cu care colaborează de trei ani, si in mod special domnului Cepoi Dan –administrator la S.C. TRY GRUP BETOANE S.R.L. Botoşani, sponsorul principal al proiectului.

Bugetul alocat acestei lucrări, conform situatiei întocmita de S.C. Try Grup Betoane SRL Botoşani, este de 16.963,22 lei.








 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Grenadă defensivă descoperită de un bărbat într-o pădure din județ! (Foto)

Luni, 6 Mai 2024
179

O grenadă de mână defensivă a fost găsită în această după - amiază de un bărbat într-o pădure din localitatea Lozna. Acesta era la plimbare cu familia când a observat...

Risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia, Cod Galben până astăzi la ora 24.00, anunță hidrologii!

Luni, 6 Mai 2024
369

În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate es...

Universitatea Craiova - FCSB, astăzi de la ora 21:00

Luni, 6 Mai 2024
102

Universitatea Craiova și FCSB se întâlnesc în această seară în etapa a opta a play-off-ului Superligii.Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!...