Alte reparaţii la drumul Botoşani- Iaşi prin Prăjeni FOTO- VIDEO

Alte reparaţii la drumul Botoşani- Iaşi prin Prăjeni FOTO- VIDEO
Drumul judeţean a cărui reabilitare a marcat aproape tot mandatul precedent al Consilului Judeţean a intrat iar în reparaţii.

Vorbim despre faimosul Flămânzi- Prăjeni, care în 2013 a intrat în "reabilitare" pentru ca la două luni după finalizarea lucrărilor să arate cam ca înainte. A urmat apoi un război în instanţă între constructor, Bitunova România, şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, pierdut însă de executant. Pentru a nu risca şi pierderea garanţiei, Bitunova s-a întors în toamna trecută în judeţ şi a făcut câteva lucrări de reparaţii, până la expirarea garanţiei.

Pare-se, însă, că lucrările nu au însemnat mai nimic din moment ce acum sunt reluate. Un botoşănean care circula spre Iaşi pe varianta Flămânzi- Prăjeni- Plugari, mai scurtă cu 15 kilometri faţă de varianta clasică, prin Târgu-Frumos, ne-a furnizat imagini cu lucrările care se fac acum.

Reprezentanţii DJDP spun că lucrările sunt efectuate de Transporturi Auto, în cadrul contractului multianual, informaţia fiind confirmată şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Birta. "La Prăjeni au început lucrările în urmă cu o săptămână. Este vorba de 12 km care se plombează. Lucrările se efectuează pe contractul multianual de reparații", spune Dorin Birta.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministerul Sănătății: Fără patiserii și cafenele la mai puțin de 500 de metri de școli și grădinițe! Ordin în dezbatere

astăzi, 18:21
8

Concret, vânzarea către minori a cafelei și băuturilor energizante, precum și a alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor - printre care se regăsesc și prăjiturile, produse...

În atenția angajatorilor: Ce prevede Legea dialogului social!

astăzi, 17:26
30

Legea Dialogului Social nr. 367/2022 prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători. În cazul în care intr-o unitate ...

Rețeaua de gaz a comunei Mihai Eminescu se extinde, primarul Verginel Gireadă a semnat contractul la București! (foto)

astăzi, 16:04
75

Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu din județul Botoșani, a semnat, joi, contractul de finanțare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru realizarea...