Eltrans vrea mai mulți bani de la Primărie pentru gratuități

Eltrans vrea mai mulți bani de la Primărie pentru gratuități
Conducerea societății Eltrans va solicita municilaității majorarea subvenției acordată pentru abonamentele pensionarilor.

Dacă în prezent municipalitatea acoperă 35 de lei din valoarea totală a abonamentului pentru pensionari, care este de 65 de lei, directorul Eltrans, Paul Șmit, a precizat că se va solicita suplimentarea sumei cu însă 5 lei, astfel că partea suportată de Primărie să fie de 40 de lei.

Șmit a spus că este necesară creșterea sumei în condițiile în care la nivelul unității au crecut cheltuielile de personal, prin majorarea de la 1 mai a salariului minim pe economie.

"Am solicitat încă 5 lei pentru fiecare pensionar. Acum Primăria asigură 35 de lei pentru fiecare pensionar care a solicitat de la Eltrans abonament. Diferenţa de până la 65 de lei este suportată de societatea Eltrans. Trebuie să aducem salariul minim pe economie la nivelul stabilit din luna mai, și cum la noi 80% din angajați au acest salariu este un efort financiar destul de mare", a spus Paul Șmit.

În Municipiul Botoșani sunt peste 8.000 de pensionari care beneficiază de gratuitate pe tramvai.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox: O cinstim astăzi pe Sfânta Lidia

astăzi, 06:55
20

Sfântă Lidia din Filipi este cinstită pe 20 mai. Este cunoscută drept prima creștină din Europa. Din Faptele Apostolilor (capitolul al 16-lea) aflăm că, după ce Pavel predică mai multor...

Foc într-un apartament din municipiul Botoșani, vecinii au chemat urgent pompierii! (Foto)

Duminică, 19 Mai 2024
776

Mai multe bunuri din bucătăria unui apartament, situat la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul de pe strada Vârnav, proprietarii nu erau acasă. Vecinii...

Valeriu Iftime: Cu atâtea exemple demne de urmat, sunt sigur că vom reuși să realizăm o dezvoltare reală și la Botoșani! (Video)

Duminică, 19 Mai 2024
110

Domnul Bolojan, timp de ani de zile, a oferit Oradiei și județului Bihor un model de administrație publică, eficiență și investiții durabile. În scurta mea vizită în județul Biho...