A intrat cu mașina într-un stâlp după care a fugit! Ce le-a spus polițiștilor când a fost găsit!
UPDATE!
Stiri Botosani
Sunday, 3 July 2016
Actualitate
Acesta se deplasa pe un drum din localitatea Joldești, comuna Vorona, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp. Conducătorul auto s-a dat jos din autoturism și după ce a luat numerele mașinii s-a făcut nevăzut alături de pasagerul care îl însoțea.
Martorii au sunat la 112, la fața locului ajungând în scurt timp polițiștii, dar autoturismul nu a mai fost găsit la locul accidentului, ci în curtea unui localnic. Oamenii care au văzut cum s-a produs accidentul spun că una dintre persoanele din mașină era plină de sânge.
Polițitșii încearcă acum să îl identifice pe proprietarul autoturismului și să afle cine se afla la volan.
UPDATE:
Polițiștii au reușit să îl identifice pe proprietarul autoturismului, înmatriculat în Germania, care este și cel care se afla la volan în momentul producerii accidentului. Este vorba de Daniel V., de 27 de ani, din satul Joldești.
Tânărul le-a spus oamenilor legilor că a ieșit la o plimbare cu o vecină și cu fiul său, dar că nimeni nu a pățit nimic după ce a lovit un stâlp, în încercarea de a evita un câine. El a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a băut după ce a intrat cu mașina în stâlp. Inițial, a spus că a băut o bere, după care și-a amintit că a consumat și ceva tărie.
Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologie de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital acesta s-a dat în spectacol și a refuzat recoltarea probelor. El s-a ales acum cu dosar penal.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.53 secunde