Lacul cu nuferi şi Muzeul Ştefan Luchian, pe lista de investiţii a CJ în acest an

Lacul cu nuferi şi Muzeul Ştefan Luchian, pe lista de investiţii a CJ în acest an
Lacul cu nuferi de la Ipoteşti şi Muzeul "Ştefan Luchian" de la Ştefăneşti sunt obiectivele asumate de Consiliul Judeţean Botoşani a fi realizate în acest an, în contextul în care 2016 este anul centenarului Luchian, iar fondurile pentru modernizarea zonei lacului sunt programate încă de anul trecut.

"Practic, anul acesta Lacul cu nuferi se modernizează şi va avea o cu totul altă faţă, va fi mobilier stradal, se va reface acel pod care duce pe insuliţă, calea de acces spre lac. Sumele sunt alocate, ei au demarat procedurile, bine, până acum a fost rece şi nu s-a putut lucra. La Luchian demarăm toate lucrările la casa de la Ştefăneşti. Noi am alocat 12 miliarde pentru refacerea casei Luchian şi vom avea o intervenţie totală, urmând să fie inclusiv un spaţiu pentru activităţi de creaţie, de pictură într-o tabără care să fie organizată acolo", susţine Gheorghe Sorescu, şeful CJ.

Cât despre Muzeul Judeţean, conducerea Consiliului Judeţean Botoşani încă aşteaptă deschiderea axelor de finanţare pe fonduri europene pentru a include reabilitarea clădirii muzeului şi modernizarea expoziţiilor.

"S-au demarat studiile geo, de fezabilitate, tot ce trebuie. Noi tot ce am gândit am pus pe pe fonduri europene, aşa că avem proiecte de 45 de milioane. Şansa judeţului e, să fim serioşi, banii europeni. Pentru că din ce bani avem noi putem doar petici nişte drumuri sau să asfaltăm câţiva kilometri", explică Gheorghe Sorescu.

Modernizarea Lacului cu nuferi şi a aleilor de acces către obiectiv este în discuţia CJ încă de la momentul când instituţia a achiziţionat obiectivul de la reprezentantul fostului proprietar, medicul veterinar Dorin Vasiliu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc într-un apartament din municipiul Botoșani, vecinii au chemat urgent pompierii! (Foto)

Duminică, 19 Mai 2024
580

Mai multe bunuri din bucătăria unui apartament, situat la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul de pe strada Vârnav, proprietarii nu erau acasă. Vecinii...

Valeriu Iftime: Cu atâtea exemple demne de urmat, sunt sigur că vom reuși să realizăm o dezvoltare reală și la Botoșani! (Video)

Duminică, 19 Mai 2024
71

Domnul Bolojan, timp de ani de zile, a oferit Oradiei și județului Bihor un model de administrație publică, eficiență și investiții durabile. În scurta mea vizită în județul Biho...

Sucevean condamnat pentru distrugere, încarcerat în Penitenciarul Botoșani!

Duminică, 19 Mai 2024
80

În cursul zilei de sâmbătă, 18.05.2024, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești în timp ce patrulau pe raza satului Călinești, comuna Dărmănești din Suceava, &i...