Accident cu cinci victime, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent! FOTO
ACCIDENT!

Accident cu cinci victime, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent! FOTO
Trei adulţi şi doi copii au fost răniţi, iar două autoturisme serios avariate, într-un grav accident ce s-a produs, duminică înaintea prânzului, pe drumul comunal care face face legătura între Costeşti şi Nicşeni.

Un autoturism de teren Land Rover, condus de Daniel C., de 31 de ani, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre Costeşti spre Nicşeni, iar un Ford Focus, condus de Dan A., de 39 de ani, circula din sens opus. La un moment dat, cele două autoturisme s-au ciocnit puternic, împrejurările în care s-a produs coliziunea fiind încă neclare.

Se pare că atât maşina de teren cât şi celălalt autoturism circulau în apropierea axului drumului şi asta deoarece cei doi şoferi nu ar fi avut vizibilitate din pricina fumului rezultat din arderea de resturi vegetale de pe marginea drumului.

Patru persoane din Ford, doi adulţi şi doi copii, dintre care unul de 3 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar şi şoferul de pe Land Rover, cu toţii fiind transportaţi la spitale din Botoşani.

La faţa locului au ajuns şi criminaliştii, circulaţia pe drum fiind blocată pe perioada cât aceştia au făcut măsurătorile. În autoturismul de teren era mai multe navete cu sticle de bere, care s-au spart în urma impactului.

Cele patru persoane din Ford fac parte din aceeaşi familie. Mama, Adina A. , 40 de ani,  a fost diagnosticată cu pierdere de cunoştinţă, dureri toracice şi tensiune mare. Tatăl a suferit o plagă la nivelul capului, iar cei doi copii, o fetiţă de 3 ani şi un băieţel de 10 ani, au scăpat cu răni uşoare, fiind mai mult speriaţi. Şoferul Land Rover-ului,  din satul Călugăreni, comuna Ungureni, a fost transportat şi el  cu AMbulanţa la spital, acuzând dureri la nivelul pieptului.















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

(P) Geamuri curate, fără pete și fără stres, în 5 pași simpli

astăzi, 11:52
44

Știi acel moment când soarele strălucește fermecător prin ferestre și scoate la iveală urmele inestetice ale degetelor, petele lăsate de picurii de ploaie sau urmele de la ultima sesiune ...

Incendiu în balconul unui apartament din Botoșani, proprietara a suferit un atac de panică! (Foto)

astăzi, 11:32
228

Deși era acasă, proprietara nu  și-a dat seama ca ard lucrurile din balcon. Un vecin a observat ca iese fum și a sunat la 112 după ajutor.La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaș...

Părintele Vasile Gavrilă : „Mielul de Paşti nu face parte nici din rânduiala bisericească, nici din pregătirea duhovnicească de Paşti”

astăzi, 10:21
99

De Sfintele Pasti exista obiceiul sa se sacrifice miei. Pastile este o sarbatoare pe care o intalnim atat la evrei, cat si la crestini. Pentru evrei Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la l...