Accident de muncă pe şantierul de la Leorda. Un muncitor a ajuns la Neurochirurgie!

Accident de muncă pe şantierul de la Leorda. Un muncitor a ajuns la Neurochirurgie!
Un muncitor al societăţii Victor Construct a ajuns la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi, după ce a fost victima unui accident de muncă pe şantierul de la Leorda, acolo unde se lucrează la înlocuirea magistralei de alimentare cu apă.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă, joi după-amiază a avut loc accidentul în care a fost implicat bărbatul de 51 de ani. Acesta efectua lucrări de betonare- egalizare la un cămin, împreună cu alţi cinci colegi. La terminarea lucrării, muncitorii au vrut să iasă din căminul aflat într-o groapă cu o adâncime de 4-5 metri, folosind o scară din lemn.

Atunci, o porţiune de pământ s-a desprins de sub ţeava de aducţiune împingând scara către interiorul gropii în care se aflau muncitorii. În cădere, scara l-a lovit pe bărbat în zona capului şi a umărului drept.

Întrucât acesta acuza dureri la cap şi braţul drept, colegii l-au urcat într-una din maşinile aflate pe şantier şi a fost transportat cu autoturismul societaţii la Unitatea de Primire a Urgenţelor în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma investigaţiilor, bărbatul a fost diagnosticat cu fractură de vertebră C7, la coloana cervicală, fiind transferat ulterior la Iaşi.

"Evenimentul va fi cercetat de către angajator, iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani", anunţă şeful instituţiei, Stelian Metler.


(şantier Leorda- arhivă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Propunere a Ministerului Educației: Cursuri de prim-ajutor pentru personalul didactic din școli, grădinițe și creșe!

astăzi, 13:11
6

Personalul didactic al unităților de învățământ va fi instruit cu noțiuni de prim-ajutor, în cadrul unor cursuri de specialitate, propune Ministerul Sănătății în proi...

„Reinventing poetry”, proiectul care aduce arta și moda la Memorialul Ipotești!

astăzi, 12:13
37

Proiectul de artă și modă aduce în lumina reflectoarelor fashion designeri, artiști și creatori de frumos, cu toții animați de aceeași provocare, tema comună a acestei ediții fiind &bd...

Cum va arăta programul „Respect pentru pacienți”, anunțat de Lucian Trufin, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Botoșani

astăzi, 11:04
49

„În mandatul doamnei președinte Doina Federovici s-au realizat investiții extraordinare în unitățile medicale din județ. Avem echipamente noi, mobilier nou, saloane curate și c...