Focul l-a lăsat fără acoperiș deasupra capului, în pragul iernii!
INCENDIU!

Focul l-a lăsat fără acoperiș deasupra capului, în pragul iernii!
Un bărbat din comuna Vârfu Câmpului a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de un coş de fum deteriorat.

Acesta locuia într-una dintre încăperile unui grajd. În celelalte spaţii erau depozitaţi cca. 1.000 de baloţi de paie. Scânteile care au ieşit prin fisurile coşului de fum deteriorat au aprins furajele. Observat cu întârziere, incendiul s-a extins la întreaga clădire.

S-a întâmplat miercuri seară. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin după ora 23.00.

La faţa locului s-au deplasat opt pompieri de la Detaşamentul Dorohoi, cu trei autospeciale de intervenţie, precum şi cinci pompieri voluntari din comună, care au acţionat mai bine de trei ore pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor.

Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă.

Au ars bunurile din camera de locuit (un pat, un dulap, o masă, materiale textile, acte de identitate), precum şi cca. 1000 baloţi de paie. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 25.000 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 10.000 lei.

Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.  
            
Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să asigure protecţia termică faţă de acestea. Coşurile, indiferent de construcţia lor, trebuie curăţate de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani – FC Voluntari, astăzi de la ora 14:30

astăzi, 10:40
1

FC Botoșani și FC Voluntari se întâlnesc astăzi în etapa a opta a play-out-ului Superligii.Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Voluntari!FC Botoșani are un total de 2...

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și F.C. Voluntari!

astăzi, 10:24
39

Meciul, contând pentru runda a VIII-a din această ediție a play-out-ului SuperLigii României, se va desfășura pe stadionul "Municipal" din Botoșani și va începe la or...

Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu. Pompierii vor fi la datorie în Noaptea de Înviere!

astăzi, 09:43
15

În Noaptea de Înviere şi de Paşte credincioșii vor aprinde lumânări sau candele în locuinţe. Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute fără incidente, Inspectoratul...