Parcările cu plată din municipiu, supuse din nou atenției consilierilor locali

Parcările cu plată din municipiu, supuse din nou atenției consilierilor locali
Executivul Primăriei Botoșani își încearcă, din nou, norocul în Consiliul Local cu proiectul de hotărâre privind administrarea parcărilor cu plată din municipiul Botoșani.

De această dată, proiectul de hotărâre va face referire doar la parcări, nu și la gestionarea mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public, așa cum a fost prevăzut în proiectele anterioare, respinse de fiecare dată când au fost supuse la vot, de consilierii locali.

“Înțeleg că acesta a fost motivul din care nu s-a votat Hotărârea de Consiliu Local și atunci despărțim cele două activități", a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.

Propunerea Executivului este ca parcările cu plată din municipiu să fie administrate de Direcția Edilitare din cadrul Primăriei.

În ceea ce privește activitatea de gestionare a mașinilor parcate neregulamentar propunerea este să se ocupe Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement, dar și pentru acest lucru trebuie adoptată o Hotărâre de Consiliu Local.   

În prezent, parcările cu plată din municipiul Botoșani sunt gratuite.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sindicatele din Învățământ nu vor pentru profesori salarii diferențiate după performanță!

Joi, 16 Mai 2024
119

Sindicatele din Învățământ au început negocierile cu Ministerul Educației pentru criteriile care vor sta la baza salarizării diferențiate a profesorilor. Amintim că pe 1 april...

Un incendiu provocat de o oală uitată pe foc a creat panică într-un bloc din Botoșani!

Joi, 16 Mai 2024
366

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, dar și o ambulanță aparți...

Sucevean amendat la Botoșani pentru transport ilegal de lemne!

Joi, 16 Mai 2024
67

În cursul zilei de miercuri,15 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul comunal din comuna Havârna, o autoutilitară...