CJSU reunit la Prefectură, din cauza secetei! Vezi unde sunt cele mai mari probleme

CJSU reunit la Prefectură, din cauza secetei! Vezi unde sunt cele mai mari probleme
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit, joi dimineață, pentru a aproba o serie de măsuri, dată fiind seceta existentă la nivelul județului.

Angajații Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență primesc zilnic solicitări de la primării pentru a transporta apă menajeră și pentru animale. Deocamdată nu au fost solicitări pentru apă potabilă.

“Noi am făcut o notificare către unitățile administrativ-teritoriale pentru a-și achiziționat rezervoare pentru apă și procedura de solicitare. Am stabilit procedurile astăzi, prioritățile în care ISU va transporta, în primul rând pentru populație, pentru animale, pentru agenți economici și pentru agricultură. Problemele cele mai mari sunt la Hilișeu-Horia, Dângeni, Vorona, Mihăileni, culmea chiar lângă ape cu un debit relativ mare. Au secat fântânile. Este o situație specială că nu mai e apă în fântâni și încercăm să rezolvăm lucrurile cât mai bine", a declarat prefectul Costică Macaleți.

De asemenea, din fondul de rezervă al Consiliului Județean vor fi alocate fonduri pentru primăriile care vor solicita bani în vederea achiziționării de rezervoare pentru apă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Violeta a plecat de acasă, sunați la 112 dacă ați văzut-o!

astăzi, 18:04
1

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 46 de ani, din comuna Vlădeni, sat Brehuiești, care astăzi a părăsit domiciliul fără a anunța familia și nic...

Reacția lui Bogdan Andone, după remiza din play-out cu FC Voluntari: „Am jucat cu sabia deasupra capului”

astăzi, 17:52
54

FC Botoșani a remizat cu FC Voluntari, scor 0-0, în etapa a 8-a a play-out-ului SuperLigii.Ce a spus Bogdan Andone, după meciul cu FC VoluntariLa finalul meciului cu FC Voluntari, Bogd...

Amenzi de 12.000 de lei aplicate de jandarmi în minivacanța de 1 Mai, botoșăneni prinși cu droguri de risc!

astăzi, 17:14
27

În minivacanța de 1 Mai, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani au acționat preponderent în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii...