Imagini sfâşietoare la înmormântarea celor doi soţi! Rude împietrite de durere, militari cu ochii în lacrimi şi salve de puşcă! FOTO, VIDEO

Imagini sfâşietoare la înmormântarea celor doi soţi! Rude împietrite de durere, militari cu ochii în lacrimi şi salve de puşcă! FOTO, VIDEO
Într-o frumoasă zi de vară, râuri de lacrimi au curs într-o localitate din judeţul Botoşani, unde întreaga comunitate este în doliu. Tot satul s-a strâns, marţi, pentru a-i conduce pe ultimul drum pe soţii Ştefan şi Mirela Huţanu, de 27, respectiv 23 de ani, din Vorona Mare, care au părăsit această lume împreună.

În urma lor au rămas doi copii. Unul are opt luni, iar celălalt încă nu a împlinit trei anişori. Sunt prea mici ca să înţeleagă că mama şi tata nu le vor mai fi niciodată alături, ci îi vor veghea din ceruri.

Curtea în care cei doi tineri au fost scoşi a devenit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să le fie alături pe acest ultim drum. Printre rude, prieteni, cunoscuţi şi săteni, s-au amestecat şi militarii de la Batalionul 335 Artilerie Alexandru cel Bun, acolo unde Ştefan era caporal din anul 2008, garda de onoare şi o delegaţie militară de la Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt.

La funeralii au participat şi col. Lucian Sandu, comandantul Garnizoanei, col. Constanin Florea, şeful Centrului Militar Judeţean, precum şi primarul comunei Vorona, Aurel Ştefan.
Momentul în care cele două sicrie au fost scoase din casă de militari a fost unul sfâşietor, cu ultimele puteri mama lui Ştefan strigându-şi durerea. Cu mâinile pe cele două sicrie, femeia îi pomenea încontinuu pe nume pe cei doi tineri care au lăsat în urmă atâta suferinţă. La un moment dat, ea a fost luată de braţ de preotul Cristian Ştefan, din Vorona Centru, care a încercat să îi mai aline cu vorbele durerea.

Cu drapelul pe sicriu, înainte de a fi scos pe poartă, Ştefan a primit un ultim onor de la camarazii săi, care cu greu şi-au putut sătpâni lacrimile. Înconjurate de coroane, cele două sicrie au fost aşezate într-o maşină pusă la dispoziţie de unitatea militară, după care impresionantul cortegiu funerar a pornit către biserica din sat.

La capatâiul Mirelei şi al lui Ştefan au stat în permanenţă părinţii, fraţii, surorile şi cumnaţii, cu toţii împietriţi de durere.
În fruntea cortegiului funerar a mers un militar, care a ţinut în mâini fotografia celui care până de curând i-a fost coleg, iar o tânără a ţinut un tablou cu cei doi soţi îmbrăcaţi în mire şi mireasă.

După slujba de înmormântare, oficiată de un sobor din patru preoţi, sicriele celor doi soţi au fost duse la groapa unde îşi vor dormi de acum înainte somnul de veci.

Cu ochii în lacrimi, preotul Ştefan Grădinaru, de la Capela Militară din Botoşani, a spus că a discutat acasă şi el acasă, cu soţia, despre trecerea la cele veşnice.

“I-am spus că mult aş vrea ca să se întâmple lucrul acesta să plecăm odată, să fie o singură durere pentru copii şi pentru cei care ne-au cunoscut şi ne-au iubit. Dumnezeu le-a îngăduit aceasta, ca să fie conduşi împreună după un scurt drum, după numai câţiva ani de căsnicie, de convieţuire, a spus preotul militar."

Când a venit momentul ca cele două sicrie să fie băgate în groapă, rudele cu greu s-au putut despărţit de Ştefan şi Mirela.

Trupurile neînsufleţie au fost coborâte în pământ în sunet de salve de puşcă.

Cei doi soţi şi-au pierdut viaţa, sâmbătă dimineaţă, după ce maşina cu care se deplasau a fost lovită în plin de un Audi A6, condus de un tânăr de 27 de ani, care a pătruns într-o intersecţie din Orăşeni Deal fără să se asigure. Mirela şi Ştefan au murit  la spital, în ciuda eforturilor medicilor care i-au resuscitat zeci de minute. Pe chipul fetei, la înmormântare, se puteau vedea urmele tragediei.

În locul în care s-a produs accidentul este un mic altar, unde a fost pusă fotografia celor doi soţi şi lumânări.

În urma lor au rămas doi copii, Iustin şi Maria, de opt luni şi trei anişori. Unul dintre copii şi-a strigat luni seară încontinuu tatăl, parcă ştiind că va pleca pe un drum fără întoarcere. Micuţii care au rămas orfani mult prea devreme vor fi crescuţi de bunicii paterni.

Rudele celor doi tineri speră ca şoferul din vina căruia s-a produs această nenorocire să plătească pentru fapta sa.





























....................................................................................
....................................................................................
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc într-un apartament din municipiul Botoșani, vecinii au chemat urgent pompierii! (Foto)

Duminică, 19 Mai 2024
580

Mai multe bunuri din bucătăria unui apartament, situat la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul de pe strada Vârnav, proprietarii nu erau acasă. Vecinii...

Valeriu Iftime: Cu atâtea exemple demne de urmat, sunt sigur că vom reuși să realizăm o dezvoltare reală și la Botoșani! (Video)

Duminică, 19 Mai 2024
71

Domnul Bolojan, timp de ani de zile, a oferit Oradiei și județului Bihor un model de administrație publică, eficiență și investiții durabile. În scurta mea vizită în județul Biho...

Sucevean condamnat pentru distrugere, încarcerat în Penitenciarul Botoșani!

Duminică, 19 Mai 2024
80

În cursul zilei de sâmbătă, 18.05.2024, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești în timp ce patrulau pe raza satului Călinești, comuna Dărmănești din Suceava, &i...