Încurcatele iţe ale accidentului de la Alfa Land: Primarul din Truşeşti s-a prezentat la Poliţie, împreună cu fiul său!

Încurcatele iţe ale accidentului de la Alfa Land: Primarul din Truşeşti s-a prezentat la Poliţie, împreună cu fiul său!
Duminică dimneaţa, în jurul orei 04.45, Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că, pe Şoseaua Iaşiului din municipiul Botoşani s-a produs un accident rutier.
              
La faţa locului, în afara părţii carosabile, a fost găsit un autoturism avariat în proporţie de 40%, fără să fie prezentă vreo persoană posibil a fi implicată în eveniment.

Din verificarile efectuate, a rezultat că autoturismul, în timp ce rula pe Şoseaua Iaşiului, a părăsit partea carosabilă, izbindu-se într-un stâlp de pe marginea drumului, apoi în gardul ce împrejmuia o proprietate privată.

Totodată, a fost stabilită identitatea proprietarului autovehiculului, în persoana lui Puruhniuc Mihai, din comuna Truşeşti, judeţul Botoşani (primarul comunei Truşeşti), căruia i s-a pus în vedere că are obligaţia de a comunica poliţiei identitatea persoanei care a condus vehiculul, la data şi ora producerii evenimentului menţionat.

"Ieri, 27.05.2015, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Botoşani, împreună cu fiul său, în vârstă de 17 ani, şi cu R. D., de 49 de ani, din comuna Truşeşti, judeţul Botoşani. Aceştia au declarat că, în dimineaţa de 24.05.2015, minorul în vârstă de 17 ani l-a contactat pe R. D., căruia i-a spus că părinţii i-au încredinţat autoturismul pentru a se deplasa într-o localitate din judeţul Botoşani și i-a propus să conducă vehiculul. R. D. a acceptat propunerea, s-a urcat la volanul autoturismului, iar pe parcursul deplasării, ajungând la ieşirea din municipiul Botoşani înspre judeţul Iaşi, pe fondul neatenţiei în conducere (motivând alte preocupări, care i-au distras atenţia), a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, provocând accidentul rutier. A declarat de asemenea că, ulterior evenimentului, minorul i-a spus că în fapt, părinţii săi nu i-au dat permisiunea pentru a lua autovehiculul", se arată într-un comunicat remis redacţiei de IPJ Botoşani.

Faţă de R. D. a fost dispusă măsura sancționării contravenţionale cu amendă în cuantum de 780 lei, pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 100, al. 1, pct. 10 (alte preocupări în timpul conducerii) şi art. 100 al. 3, lit. g (neanunţarea în termen de cel mult 24 ore a accidentului rutier soldat numai cu pagube materiale) din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, bărbatului i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, în cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt în scop de folosinţă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care autovehiculul a ajuns în posesia lui R.D.

vezi si ACCIDENT la Lebada! Mercedes DISTRUS de un sofer care, dupa ce a rupt un stalp, a fugit! FOTO, VIDEO

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un incendiu provenit de la un scurtcircuit a cuprins subsolul unui bloc din Botoșani!

astăzi, 18:17
61

Panică, în această după-amiază, pe scara unui bloc de pe Aleea Arcului din municipiul Botoșani, după ce la subsol a izbucnit un incendiu.Locatarii au simțit miros de fum și de plasti...

Cel mai mare program de investiții în educație în administrația lui Cosmin Andrei: 50 de milioane de euro în 3 ani și jumătate

astăzi, 17:49
29

„Am promis în 2020 programul EDUCAȚIE INTELIGENTĂ ÎN ȘCOLI MODERNE. M-am ținut de cuvânt și am alocat în ultimii trei ani și jumătate peste 50 de milioane de euro,...

Ce riscă botoșănenii care nu folosesc toți banii de pe cardurile de energie!

astăzi, 17:32
64

Teoretic, aceste carduri ar fi trebui să expire la finele lunii aprilie, dar Guvernul a anunțat prelungirea valabilității cardurilor de energie până la data de 31 mai.Prin intermediul u...