Incendiu la o casa din municipiu! Doua autospeciale trimise la fata locului!

Incendiu la o casa din municipiu! Doua autospeciale trimise la fata locului!
Angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Botosani au fost solicitati, joi dimineata, sa intervina pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa de pe strada Vulturilor, din municipiul Botosani.

Doua autospeciale au fost trimise la fata locului, iar la sosirea garzii de interventie incendiul se manifesta la cosul de fum al casei, precum si la o parte din acoperis.

Pompierii botosaneni au stins incendiul in scurt timp, reusind sa opreasca raspandirea acestuia. Din primele cercetări a rezultat că incendiul a avut drept cauză scânteile provenite din interiorul coșului de fum necurățat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox: Astăzi, în Sfânta şi Marea Vineri (Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului), îl cinstim pe Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (Slujba lui se va săvârși marți, a treia zi de Paști)

astăzi, 08:11
7

 Cu multă dorire în suflet pentru viaţa monahală, la vârsta de 22 de ani a intrat în monahism la Mănăstirea Cernica, o adevărată şcoală isihastă. Aici, tânărul ...

O nouă lege destinată părinților singuri a fost adoptată de Camera Deputaților. Ce beneficii aduce!

Joi, 2 Mai 2024
260

Proiectul de lege care propune eliminarea obligației părinților singuri de a lucra în ture de noapte și precizează că aceștia pot lucra doar dacă își doresc a fost votat favorabil...

Carne de miel vândută direct de pe bancheta din spate a mașinii, la Botoșani. Polițiștii au aplicat amenzi!

Joi, 2 Mai 2024
230

În dimineața zilei de 1 mai, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în P...