A furat o unitate centrală de la Centrul de noapte, din municipiu!

A furat o unitate centrală de la Centrul de noapte, din municipiu!
În dimineaţa zilei de 23 octombrie, la ora 06.30, o patrulă din cadrul Poliţiei Locale Botoşani, aflată în misiune de patrulare, l-a reţinut pe Ionuţ l., din comuna Coţuşca, aflat în cadrul centrului de noapte din municipiu.

Acesta reuşise să sustragă în data de 11.10.2014 o unitate centrala de la un calculator din cadrul acestei instituţii, iar acum revenise.

Agenţii Poliţiei Locale l-au predat pe micul informatician Poliției Municipiului Botoșani, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

“Ne surprinde curajul acestei personae și modul de acțiune", a declarat Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani se află sub atenționare de Cod Galben. Sfaturile pompierilor!

astăzi, 10:06
34

Astăzi, începând cu ora 10.00 și până la ora 23.00, meteorologii anunță instabilitate atmosferică temporar accentuată.În intervalul menționat, vor fi perioade cu in...

Comuna din Botoșani care își cinstește valorile: Distincții pentru sportivi și artiști, un mare campion a devenit Cetățean de Onoare! (Foto)

astăzi, 09:44
112

La inițiativa primarului Marian Luchian, Consiliul Local și Primăria Hlipiceni au acordat Titlul de Cetățean de Onoare lui Romeo Gontineac, fost jucător profesionist de rugby, de trei ori campio...

Concedierile silenţioase din business: Județul Botoșani, pe lista cu ”cele mai lovite industrii”!

astăzi, 09:17
84

O analiză a Ziarului Financiar, pe baza răspunsurilor primite de la inspectoratele teritoriale de muncă din 19 judeţe, printre care și Botoșani, arată că fenomenul concedierilor colective s-a ...