Strazi din municipiul Botosani, inchise in perioada September Fest!

Strazi din municipiul Botosani, inchise in perioada September Fest!
Municipalitatea a cerut Politiei Rutiere inchiderea strazii Victoriei si o portiune din Calea Nationala, pentru organizarea in bune conditii a Festivalului September Fest.

"Am început demersurile în vederea obținerii aprobării de la Poliția Rutieră pentru a închide tronsonul cuprins între Calea Națională și Ion Pillat, mai exact strada Victoriei care este un spațiu adiacent manifestărilor pe care le vom organiza în Centrul Vechi, a parcării de la Belv, unde vom monta o zonă de agrement și de jocuri, de altfel tradiționale la astfel de manifestări indiferent unde ar fi organizate. Am cerut sprijin din partea domnului Victor Ciubotaru și sperăm să găsim înțelegere și de la superiorii domniei sale să închidem tronsonul de la Casa Cărții până la Uvertura Mall, unde vom face diferite acțiuni cu biciclete, cu role, cu skate-board, cu motoare, cei care sunt prinși în acest circuit tocmai pentru a veni în sprijinul botoșănenilor cu o ofertă de petrecere a timpului liber, făcând sport", a declarat viceprimarul Eugen Turcanu.

Intervalul orar in care tronsonul din Calea Nationala va fi inchis va fi 11:00 – 19:00, sambata sau duminica, urmand a se stabili ulterior.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Grenadă defensivă descoperită de un bărbat într-o pădure din județ! (Foto)

astăzi, 18:51
130

O grenadă de mână defensivă a fost găsită în această după - amiază de un bărbat într-o pădure din localitatea Lozna. Acesta era la plimbare cu familia când a observat...

Risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia, Cod Galben până astăzi la ora 24.00, anunță hidrologii!

astăzi, 18:02
260

În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate es...

Universitatea Craiova - FCSB, astăzi de la ora 21:00

astăzi, 17:08
62

Universitatea Craiova și FCSB se întâlnesc în această seară în etapa a opta a play-off-ului Superligii.Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!...