NEAGU DJUVARA: "Eu nu mai ştiu pe cine să aleg în politica românească. Aşa că stau pe tuşă"

NEAGU DJUVARA: "Eu nu mai ştiu pe cine să aleg în politica românească. Aşa că stau pe tuşă"

   Adevarul

Neagu Djuvara nu-l simpatizează pe preşedintele ţării, dar e revoltat de fuziunea liberalilor cu "bucăţica de partid, zis Conservator, al acestui individ neprizabil, Voiculescu".
 
Sunteţi istoric, jurist, dar şi scriitor. Care e povestea primei cărţi pe care aţi publicat-o?

Neagu Djuvara: Eram în Franţa când sora mamei, în vârstă de 90 de ani, fiind pe moarte, mi-a trimis, printr-un diplomat străin, un smarald de o mare frumuseţe. L-am vândut cu 10.000 de franci vechi şi am împărţit banii cu fratele meu. Cu partea mea, 5.000 de franci, am reuşit să public ediţia primei mele cărţi de filozofia istoriei. Carevasăzică, îi datorez publicarea volumului "Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor" mătuşii mele şi acestui smarald.

Vă citesc generaţii de oameni, fiecare carte a dumneavoastră devine un bestseller. Aţi găsit o explicaţie pentru acest succes?

Explicaţiile sunt de la Dumnezeu citire. Mi-e greu să mă autoanalizez, dar dacă-mi cereţi, totuşi, o părere, cred că lucrul care place la mine e că nu vorbesc o limbă savantă. Transpun istoria pe înţelesul omului elementar. Un exerciţiu de simplitate pe care l-am deprins din timpul liceului, când, la sfatul unui profesor excelent, citeam în fiecare seară câte o pagină din romanul istoric "Salammbô", al lui Flaubert.

Aţi scris despre moartea Occidentului şi, iată, e o teză din ce în ce mai actuală.

Nu trebuie să fii Mafalda ca să îţi dai seama când, de pildă, vizitezi Franţa, că populaţia este formată, într-o mare proporţie, din oameni de lumea a treia. O spun şi statisticile. Indoeuropenii care reprezintă majoritatea populaţiei din Europa sunt pe ducă fiindcă nu mai fac copii. Or, legea fizică spune că atunci când se face un gol, el se umple cu un lichid din altă parte. În anii 2000, s-a făcut o statistică în Franţa: erau întrebaţi copiii din şcoli care dintre ei sunt din părinţi emigranţi. 45% erau copii de emigranţi! Dacă îi adăugăm şi pe cei care sunt nepoţi de emigranţi, obţinem un procent de peste 50%.

Cu România ce se va întâmpla, cine va lua locul românilor?

O să crească proporţia ţiganilor. Apoi, vin turci foarte mulţi. Şi vor veni chinezi! O ţară care are un miliard şi trei sute de milioane de locui­tori e musai să invadeze tot restul continentelor. Curând, China se va revărsa peste noi! În orice caz, eu, la 96 de ani, n-am să mai văd mai rău! (Râde) Dar nu vreau să spun "După mine, potopul!", chiar dacă îl prevăd.

În acelaşi timp, tinerii noştri migrează spre Occident...

Să ştiţi că proverbul "Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea" era adevărat statistic în Ţările Române. În urmă cu 40 de ani, românii din Statele Unite ale Americii erau cei mai puţin numeroşi dintre emigranţi, în jur de 120.000. Când m-am uitat care e originea lor, toţi proveneau din fosta Austro-Ungarie. Aşadar, românul sărac din Muntenia şi Moldova, cu toate că nivelului de trai era foarte jos, nu emigra. Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta. Astăzi, dintre intelectualii tineri care prind o bursă Fullbright, nu se mai întorc în România decât 1%. E o tragedie. Nu putem să ieşim din bârlog dacă această fugă a creierelor continuă.

Cum e acum România?

Lucurile care se întâmplă astăzi sunt atât de extraordinare încât nu mai e o glumă să spui "ca la noi, nicăieri"! Ce s-a întâmplat în Parlament, suspendarea preşedintelui Băsescu - o spun chiar dacă nu am o simpatie pentru el -, felul în care a fost răsturnat, este absolut ticălos. Mă întreb: ce fel de Partid Liberal mai este ăsta care a fuzionat cu bucăţica de partid, zis Conservator, a acestui individ neprizabil, Voiculescu? Eu nu mai ştiu pe cine să aleg în politica românească. Aşa că stau pe tuşă.

Citeste interviul complet pe adevarul.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Minore de 5 și 11 ani lovite pe trecerea de pietoni de un șofer beat! (Foto, Video)

Miercuri, 15 Mai 2024
740

Un accident rutier cu victime a avut loc, miercuri seară, în fața Stadionului Municipal din Botoșani.Potrivit polițiștilor, două minore de 5 și 11 ani au fost izbite pe trecerea de pi...

Ce riscați dacă folosiți e-Factura pentru operațiuni fictive!

Miercuri, 15 Mai 2024
99

 Aceeași pedeapsă este și pentru „folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării apa...

Sucevean prins la Botoșani transportând ilegal lemne!

Miercuri, 15 Mai 2024
72

Acțiunile pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor de natură penală sau contravențională la regimul silvic continuă în județul Botoșani.Marț...