7 + UNA ÎNTREBĂRI PENTRU TRAIAN CALANCIA
„Umorul a fost aliatul meu în viață și în momentele de bucurie și în momentele de supărare„
1. Locul tău de naștere este satul Hănești. Ce amintiri ai din anii copilăriei?
Da, m-am născut în Hănești la 12 noiembrie 1950. Tatăl meu era din Hănești. A fost militar de carieră, ulterior jandarm, împroprietărit de statul român cu 5 ha de pământ iar din 1948 obligatoriu pensionat și s-a întors la baștină. Mama era din Chișinău, fiică de notar, absolventă de școală normală cu diplomă de învățător, neomologată în România (atunci ) și-a urmat soțul de nevoie. În contextul vremilor de atunci, s-au apucat de lucrat pământul, pentru că nu aveau altă alternativă .Am trăit greu, în lipsuri, stăteam în gazdă pe unde apucam, eu nu prea îmi dădeam seama, dar am realizat asta mai târziu. Copilăria? Toate copilăriile par sau chiar sunt frumoase ca urmare a strădaniilor părinților. Amintiri? Multe și controversate. Ca fii de militar și învățătoare, eu și fratele meu Valentin, aveam parte de o educație atent monitorizată și cu libertăți îngrădite, dar am multe amintiri frumoase și fiind o fire sociabilă aveam foarte mulți prieteni. Am stat 9 ani în Hănești unde am urmat clasele întâi și a doua – apoi tata și-a găsit un serviciu la Săveni și ne-am mutat acolo, unde mai târziu ne-am construit și o casă. Am revenit de multe ori la Hănești cu drag și nostalgie, iar viața a făcut ca mai târziu Școlile din comună să fie arondate unui Centru financiar condus de mine. Am ajutat cât am putut comuna, am conlucrat minunat cu directorul coordonator de atunci- pragmaticul și distinsul Georgică Manole. Regretul meu cel mai mare- ca hăneștean - a rămas abandonarea și neglijarea unei „perle„ a satului care a fost „Grădina boierească”. Am multe amintiri din copilărie, dar una m-a urmărit și m-a ajuns după ani. În clasa întâi mi-am făcut prieten un băiat foarte sărac și timid, pe nume Grigore. Venea la școală cu cărțile și caietele învelite într-un ștergar de bucătărie. L-am ajutat cum am putut, cu un ghiozdan mai vechi de-al meu, îi dădeam pachețelul meu cu mâncare, câte un caiet sau maculator și alte lucruri copilărești. După cca.45 de ani, am avut surpriza să-l regăsesc, venind la școlile din comună, cu probleme de serviciu. Pe mine reîntâlnirea m-a emoționat profund și am mai reușit o dată să mai fac ceva pentru el. Hănești a fost și a rămas pentru mine leagănul copilăriei, un punct de referință din viața mea.
2. Ai lăsat Hăneștiul pentru Săveni. Câteva cuvinte despre acest oraș și oamenii săi de cultură.
Am să vorbesc puțin despre Săveniul de atunci, un târg comercial puternic, cu foarte mulți evrei și români meseriași, comunitate evreiască cu rabin, 6 sinagogi, vad comercial recunoscut în toată regiunea, Centru raional, cu Centru militar, tribunal și judecătorie, SMT, CLF, OIF, Autobază, Centrocoop, Cooperativă meșteșugărească, Spital uman cu toate secțiile, Spital veterinar, Sanepid, , casă de nașteri, Policlinică, Școală medie, casă de cultură, cinema, Bancă populară, Protopopiat, Depozite de mărfuri și produse agricole, Moară, Fabrică de ulei, o Piață agroalimentară de excepție și un iarmaroc zonal foarte important.
Despre Săveniul de azi nu am prea multe de spus- pentru că se poate vedea - doar că a înflorit și s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă grație unor oameni de excepție cum este actualul primar Relu Târzioru și echipa sa. Activitatea culturală și sportivă a „explodat„ în ultima vreme, cu oameni, valoroși, sufletiști și competenți. Despre oamenii săi de cultură, mă abțin să comentez pentru că este mult de spus, un subiect delicat și periculos de sensibil Sunt mulți și buni și mi-a teamă să nu omit pe careva sau să fac ierarhii care să minimalizeze rolul vreunuia. Pe toți i-am apreciat și stimat la fel, și pe cei care nu mai sunt și pe cei de acum, mulți și foarte buni. Fiecare își are valoarea sa. Măsura valorii nu ne-a dăm singuri și nici o apreciere pasageră– timpul și oamenii decid. Când spun asta mă bazez pe două zicale pe care le respect cu sfințenie: 1.„Fiecare înțelege atât cât îl duce mintea„ și 2. „Dacă o să crezi că ai întotdeauna dreptate, înseamnă că n-ai învățat nimic de la viață”
3. O mare prietenie a existat între tine și marele dirijor Ioan Cobâlă. Ai ocazia să-i faci un laudațio.
Ionică Cobâlă. Cu lacrimi în suflet îi pronunț numele, un om de o valoare inestimabilă, un muzician complex și complet, știa să facă orice în materie de muzică, avea un talent înnăscut pentru muzică dar și un suflet uriaș. A fost ambasadorul cântecului popular românesc în toată lumea, alături de alți maeștri din România și asta a deranjat nonvalorile. Niște nemernici (îmi asum afirmația) prin manevre murdare de culise și abuz de funcție, l-au înlăturat de la conducerea orchestrei, dar el n-a putut sta deoparte, a revenit ajutând în continuare unde putea sau era solicitat. Dacă cineva ar fi abuzat de Botgros în Rep.Moldova – era revoltă populară. La Botoșani „vocile” care ar fi putut să-l ajute… nu s-au auzit. Ne-am cunoscut la Drăgușeni unde am lucrat împreună ca profesori, el preda muzica, iar eu matematică. Când a plecat la Conservator, pentru faptul că și eu cântam la acordeon, am fost nevoit să preiau câteva ore de muzică – dar mă feream cu strășnicie să cânt în prezența lui sau – mai târziu - a fraților Nemțeanu de la Săveni – le recunoșteam valoarea și imi cunoșteam limitele. Nu am avut niciodată calități interpretative vocale sau instrumentale, dar mi-a plăcut întotdeauna muzica bună și grație prof meu de muzică, D-tru Onofrei, aveam și am suficiente și ample cunoștințe de teorie muzicală. Asta m-a apropiat de Marele Ionică Cobâlă și de Marele lăutar Stelică Nemțeanu. În compania acestor oameni deosebiți am trăit cele mai frumoase momente și aventuri muzicale din viața mea. Numele lor îl rostesc cu sfințenie și infinit respect. Din generația de aur a lui Ionică Cobâlă a mai rămas Octav Ștefănescu, un alt „Mare uitat” al prezentului. Dacă în timpul vieții puțini au fost cei care l-au susținut pe maestrul Cobâlă, cel puțin acum i s-a făcut puțină dreptate.
4. Ești un scriitor cu un profund simț al umorului. De unde și de ce preocuparea de a valorifica prin cuvânt această calitate?
Cred că m-am născut cu această „meteahnă„ Umorul a fost aliatul meu în viață și în momentele de bucurie și în momentele de supărare și în conflictele cu potențialii dușmani și în manifestările de simpatie față de prieteni. Cu umor și farse am ieșit din situații limită, din încurcături buclucașe și tocmai de aceea am hotărât să le promovez în scrierile mele, proză sau versuri. La început n-a fost vorba de literatură ci de un gen de dialog. Am fost încurajat să scriu, de scriitorul Emil Iordache și „nășit” cu prima apariție de Gellu Dorian care mi-a organizat lansarea primei cărți, pe Pietonalul Unirii la Botoșani. Pentru mine, umorul este o terapie psihologică și nu numai, un mod de exprimare, un mod de rezistență la impactul social sofisticat al timpurilor.
5. Multe creații poetice ți-au fost preluate ca texte ale unor melodii. Care este povestea lor?
Nu sunt prea multe, vreo patru sau cinci, dar nu pot să le spun povestea pentru că fiecare poveste este „cu cântec„ și la propriu și la figurat și nu-mi face nici o plăcere să-mi amintessc. ”Bătaia„ cea mai mare a fost pe poezia EVOLUȚIE care a circulat în mediul on-line sub denumirea de DOR DE TATĂ, fără autor. Și … atunci au început să apară și autorii …Ca să restabilesc adevărul am fost ajutat foarte mult de cantautorul Zoltan Octavian Butuc, interpretul de romanțe Gh Cărbunescu și în ultimă instanță de celebrul Sebastian Lupu (Omul Oamenilor) care a clarificat definitiv dilema. Probleme am avut cu cântărețul George Cantea, Nelu Vlad (retras imediat), Igor Spas (Moldova ) un ucrainean și Mihai Mărgineanu ( care, în final, și-a prezentat scuze publice într-un concert la Iași) Acum am niște propuneri pentru recenta poezie JOC ABSURD o filogeneză transpusă literar. Ținând cont de cele întâmplate cu celelalte poezii, de-acum știu cum să „joc”.
6. O întrebare pe care o pun tuturor intervievaților mei: care este relația ta cu Eminescu?
Ce straniu sună această întrebare. Scurt: Relația mea cu Eminescu este similară cu cea a unui mirean de rând cu Dumnezeu. Atât.
7. O întrebare mai delicată: este încă actuală sintagma „Deșteaptă-te, române!”
Mai mult ca oricând! Parafrazând un „dialog” imaginar ar suna cam așa:
Țara - Deșteaptă-te române din somnul cel de veacuri !
Românul - Mai lasă-mă 5 minute …
7 + UNA. Într-un interviu pe care mi l-ai acordat pe 29 iunie 2011 te-am întrebat dacă mai crezi că „ideea contează”. Te întreb și acum.
Da. Ideea contează foarte mult. Ideal ar fi ca ideile să fie fructificate, altfel devin un balast moral greu de suportat pentru inițiatori, o boală netratată, un semn de întrebare pentru ceilalți. De multe ori amânăm transpunerea în practică a unei idei, până ce ne trezim că altcineva ne-a furat ideea și atunci automat ne pierdem dreptul de proprietate. Multe idei de-ale mele au prins viață în alte conjuncturi dar pe mine nu mă deranjează pentru că vă spun fară falsă modestie , pe lângă cele un milion de defecte ale mele am două calități rare: nu țin la supărare și nu sunt invidios – cine mă cunoaște știe că e adevărat.
Nu știu cât de explicit am fost în răspunsurile mele la întrebările puse, dar, o întrebare rămâne totuși fără răspuns.
- Până când, Domnilor ? Până când ?
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole).
DIN LUPTA CONTRARIILOR
Azi plouă şi poimâine ninge,
Căci vremea curge, negreşit,
Iar anotimpul nou învinge
Precum coruptul nou venit. (VASILE LARCO)
PROVERBIALĂ
Unui martor delicat,
Faptul e verificat:
Pune-i vinul dinainte
Şi-ai să vezi că nu mai minte! (VASILE LARCO)
UNUI UMORIST
Frâu liber dând maestrul glumii
Se pot desprinde noi idei:
El a crescut în ochii lumii,
Dar a intrat şi-n gura ei. (VASILE LARCO)
CE-I PREA MULT... (dactilic)
Dacă guvernul ridică
Zilnic, doritul nivel -
Zis cel de trai - se abdică:
Nu mai ajungem la el! (MIHAI HAIVAS)
PROCUSTIANĂ (amfibrahic)
Citindu-i volumul lui Procust ajungi
Să fii de acord cu al său rezultat:
Femeia ce are picioarele lungi,
E una din cele mai bune la pat. (MIHAI HAIVAS)
LENEȘULUI PROST (anapestic)
Odihnește-te ziua, să poți
Ca să dormi, mult la noapte, mai bine,
Și-al tău pat să-l iubești, se cuvine,
Căci în el tu „concepi” doar netoți! (MIHAI HAIVAS)
SPIRIT EPIGRAMATIC
Se bat în epigrame, (unii!)
Croite-n replici la confrați;
Supuși adesea presiunii,
Atacă-n poante-„nfometați”! (MAX OPAIȚ)
VISUL UNEI DOMNIȘOARE
Având ca lumea bună, clasă,
Gândea că pentru când va crește,
Să-și pună și „momeală„-n „ plasă”,
Să nu mai dea din bani la ...„ pește„!(MAX OPAIȚ)
GURA LUMII
Se întâmplă lucruri stranii
Și surprins, fac semnul crucii,
Când observ cum EL dă banii,
EA în schimb, îi dă ... „papucii”! (MAX OPAIȚ)
EPIGRAMA
E săgeata ale cărei ținte
Au sălaș în oameni, vrând-nevrând:
Cel ce nu-I vizat o ține minte,
Cel vizat… n-o uită prea curând. (MIHAI BATOG-BUJENIȚĂ)
LA BĂTRÂNEȚE
Ai senzația acută
Când lui Cronos dai tribut
Că memoria-i făcută
Să regreți ce n-ai făcut.(MIHAI BATOG-BUJENIȚĂ)
EVOLUȚIE
Copil fiind odinioară
Trăgea câte un zmeu de sfoară;
Dar cum se-ntâmplă uneori,
Azi el e zmeu și trage sfori. (NECULAI DARIE)
TABLOU TÂRZIU
Portretul dragostei ce-a fost,
Când văd că din luceferi, ning
Atâtea lacrimi fără rost.
Peisajul azi, nu-l mai ascult,
Culorile s-au estompat
Doar pânza știe cât de mult
Ai suferit și am oftat... (DUMITRU MONACU)
EXPLICAȚIE
Ați băgat de seamă cum că Nicușor
A călcat alături, nu și pe covor?
N e-o întâmplare ci ceva firesc
Căci covorul ăsta roșu parcă e rusesc! (ȘTEFAN BAȘNO)
CUMPĂRĂM ARMAMENT SH
Miliaredele pe care
Noi le dăm la înarmare
Foarte oportune îs!
Rușii vor muri... de râs... (ȘTEFAN BAȘNO)
REPLICILE LUI ȘTEFAN BAȘNO
PAUPERIZARE
Banii nu se ţin de mine,
Nu-mi ajung nici pentru apă:
Ba încep să se termine,
Ba termină să se-nceapă. (ION DIVIZA)
Păi și voi la Chișinău
Plătiți apa la Macron?
Eee, atunci îmi pare rău
O să bei fără sifon... (ȘTEFAN BAȘNO)
UNUI AUTOR
Pretinzi că ești dotat, prolific, cult,
Deși sunt unii care scriu mai mult,
Dar un erou al muzelor vei fi
În cazul când ce-ai scris, vei și citi. (ION DIVIZA)
Ești tu prea pretențios
Omul e laborios,
Tot scriind fără măsură,
N-are timp și de lectură. . (ȘTEFAN BAȘNO)
ÎN FLAGRANT DELICT
Aflând-o pe soție-n pat
Cu un beţiv înveterat,
S-a năpustit la ei ca dracul:
Voi iarăşi mi-aţi băut coniacul! (ION DIVIZA)
Că i-a necinstit iatacul
Sigur, este un păcat
Dar să-i bea și coniacul???
Asta e de neiertat! (ȘTEFAN BAȘNO)
AVALANȘĂ
Îl macină, probabil, tare, criza
Sau trage sau înghite niște prafuri,
Că, de un timp, prietenul Diviza
M-a omorât cu-atâtea epitafuri. (PETRU IOAN GÂRDA)
Nu te ofensa, Petrică,
Epitafu-i ca o odă,
Când îți scrie Ionică
Epigrama-i incomodă... (ȘTEFAN BAȘNO)
FRUMOASA ȘI DETECTIVUL
Şi-a dezgolit seducătoare
Figura plină de ispită
Şi astfel hâtra infractoare
Rămase nedescoperită! (ION DIVIZA)
Atunci când ai călcat pe bec
Și-anchetatorul e berbec
Ca să ni fii descoperită
Mai lași o țâță dezgolită... (ȘTEFAN BAȘNO)
RĂTĂCIT PRINTRE ARTIȘTI
Ochiul, permanent atent,
Observa ceva tentant,
Cum că-n artă-i important
"Barbă"... să ai, nu talent. (AL. D: FUNDUIANU)
MODESTIE
Barbă am și n-o reneg,
Doar din când în când o tund
Însă, da, mă dau rotund
Și talentul mi-e întreg! (ȘTEFAN BAȘNO)
UNUI GRAFOMAN
Nu voiești a ne slăbi,
Bună, proastă, cartea / luna...
Te-aș ruga: nu te grăbi,
Ca să mai adaugi una! (AL. D: FUNDUIANU)
Știu pe unul care scrie
Într-un ceas o epopee
Dar nu vei găsi bădie ,
Pe acolo vreo idee! (ȘTEFAN BAȘNO)
SIMBOLISTICĂ
Cerința nouă e-un simbol:
Să mergi, când ești la protocol,
Nu pe covor, pe lângă el,
Conform cu statul… paralel! (NELU MATER)
EXPLICAȚIE
Ați băgat de seamă cum că Nicușor
A călcat alături, nu și pe covor?
N e-o întâmplare ci ceva firesc
Căci covorul ăsta roșu parcă e rusesc! (ȘTEFAN BAȘNO)
PRINCIPIU DIRIGUITOR?
Credeam că doar în lumea animală
E-atotputernic cel care-i mai tare,
Dar în edenica structură socială
Creează-un NOM* și-l schimbă cine oare? (NICOLAE MĂTCAȘ)
________________________________
*NOM (abr.) – Noua Ordine Mondială.
CÂND UN EXEMPLU URÂT DEVINE CONTAGIOS
Un șef de stat l-imită pe Timofte,
Care-ți lua cinci piei pe trei curmale:
Cum nu îi satisfaci vreuna din pofte,
Îți cvintuplează taxele vamale. (NICOLAE MĂTCAȘ)
UE NU ÎNSEAMNĂ RENUNȚARE
LA STATALITATEA ȘI SUVERANITATEA PROPRIE
Intrând în comunitate
Cu sete frenetică,
Uniune-am vrut de state,
Nu una sovietică. (NICOLAE MĂTCAȘ)
LUMEA-I MULT MAI LARGĂ
Ni-i bine în UÉ, firește,
Dar ne frământă-o chestiune:
De ce n-am face, omenește,
Contacte cu-alte țări din lume?
Doar nu suntem o națiune
ermetică
Și nici din altă uniune:
sovietică... (NICOLAE MĂTCAȘ)
RAPORTUL DINTRE ÎNTÂMPLARE ȘI NECESITATE
În timpul de la urmă-n țări cu ștaif
Căderile cam cresc de la etaje.
Vreun ins când nu părea să fie zaif,
Te-ntrebi: dar ce magnet spre groapă-l trage? (NICOLAE MĂTCAȘ)
LA COMPARAREA CU EUROPA SE EVITĂ
CU OBSTINAȚIE PUTEREA DE CUMPĂRARE
Se insistă că plătește îndesat
Neamțul: patruzeci de cenți pe kilovatt
Și românul – numai douș’opt.
Cum să-i spun statisticului tuplu*
Că salariul neamțului-i cvintuplu,
Iar românul, cu salariul său, ...s-a copt? ( NICOLAE MĂTCAȘ)
NU-I PRIMA OARĂ CÂND NE DUC DE NAS
Mulți cred că instrumentul SAFE
Ne-aduce-n țară bani cu scafe,
Ba încă (noi de bani flămânzi!)
La cele mai de rând dobânzi,
Pe când, de fapt, cu alte state,
Avem dobânzile umflate. (LERU CICOARE)
DAR CINE ȘI-N CÂT TIMP TREBUIA S-O ELABOREZE?
Lesne franc a recunoaște
Că n-avem o strategie-n
Școală, drept, economie
În declinul ce ne paște,
Dar mai greu că se va naște
Cu experții din regie! (LERU CICOARE)
FUNCȚII BLINDATE ÎN COMPANIILE DE STAT
Și-au blindat salariile și funcțiile
Prin contractul colectiv de muncă
Să nu poată-o criză sau obstrucțiile
Să-i dea jos din jilțul din speluncă. (LERU CICOARE)
AC DE COJOCUL ȘEFILOR BLINDAȚI DIN COMPANIILE DE STAT
Introdus criteriul performanței
Și-n regiĭle libere de stat,
Orice ignorare-a importanței
I-ar priva de locu-asigurat. (LERU CICOARE)
MICA MARE DIFERENȚĂ
Bugetarii grei, de lux,
Contestă tăierile,
Cei sărmani și puși pe fux
Mai nu-și pierd răbdările. (LERU CICOARE)
PE DÂNȘII CINE SĂ-I ÎNTREBE CE ÎI DOARE?
Nu-i face nimănui mare onoare
Să strige-n piață vorbe de ocară,
Dar nu cumva e-aiurea în tramvai
Ca, -n loc să-ntrebi pe oameni ce îi doare,
Să-i cerți patern că n-au proiect de țară,
Cu-atât mai mult că însuți tu nu-l ai? (LERU CICOARE)
CE-AM AVUT ȘI CE-AM PIERDUT?
Au specialiștii n-au avertizat
Că-a crește TVA nu-i mare brânză?
În anul ce s-a scurs s-a demonstrat
Că nu ne-am pricopsit cu vreo osânză:
Venitu-n jur de 11 la sută,
În schimb, inflația – cu circa 10,
Nutriția – cu patru mai scăzută,
Șomajul, iar, crescând pe zi ce trece...
Nu-n darn se-mbată șefii noștri cu apă rece? (NICOLAE CRIHĂNEANU)
______________________________________
_*Tuplu -aici: legat la ochi; nevăzător; orb.
GĂSELNIȚĂ
Concediul medical plătit,
Urmare că se fac abuzuri,
A fost de-o zi de bani golit.
Conform cu clasicele úzuri,
Haznaua statului-n coroane
Spori cu niște milioane.
Golindu-l de vreo două zile,
La treucă-ar suge câte pile? (NICOLAE CRIHĂNEANU)
CEL MAI RĂU DINTRE DOUĂ RELE
Trist să-i vezi pe șefi cum țin, orbește,
Vulgul hămesit prin dări cumplite,
Dar e și mai trist, Doamne ferește,
Când pe dânșii plebea nu-i înghite. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
NE PIERDEM O VEȘNICIE PENTRU A GĂSI DOVEZI INEXISTENTE
Puținii, anii ce se vântur’ ca lăstunii,
Iar noi ne batem capu-ntruna ca nebunii
De ce dureză oare cât o Reconquistă
Găsirea unor probe care nu există? (NICOLAE CRIHĂNEANU)
ȘI CONTROLORII TREBUIE CONTROLAȚI
Controalele fiscale din RM
O mare au făcut descoperire:
Serviciile vamale – toatele
Se-mbogățeau vădit din mituire.
O mie controlorului de euro –
Nici tu control, nici tu consum de neuro! (NICOLAE CRIHĂNEANU))
UN MINISTRU ÎN DELEGAȚIE –
EXPONENT AL GENERAȚIEI ÎN BLUGI?
La papuași te duci, la ciukci, metiși,
Nu te îmbraci ca rapperii, în geanși,
Căci nu te reprezinți pe sine doară,
Ci o cultură, -un neam, un nume, - o țară.
Ai fi rupt gura burgului, măi nene,
Cu o pereche albă de ...izmene! (NICOLAE CRIHĂNEANU)