Există o poezie a toamnei care, odată cu frunzele căzând, se transformă în poveste. Mi se pare că trăim în cel mai frumos anotimp, îmi spune colega mea, Bianca, în timp ce Florin, cu aparatul de fotografiat în mână, scotocește cerul și pământul în căutarea… timpului pierdut între cețurile aburinde sau printre copacii tot mai pudici în goliciunea lor fremătândă.
”Nimic nu moare mai frumos ca toamna”, zice Ashlee Willis, și te gândești că devii tu însăți parte a unui experiment al naturii veșnice.
Orașul prinde ruginiu în obraz, oamenii intră în ritmul agale al vremii, păsările coboară printre muritori. Toamna ne împacă și ne aduce împreună. Galben, ruginiu, chiar și un roșu aprins peste aburul păstos al zilei.
Toamna la Botoșani poposește în mersul agale a doi bătrâni, în răcoarea blândă a parcului din centru, în clădirile singuratice și abandonate, în semeția statuilor. Este un spectacol al melancoliei și al bucuriilor cuminți.
Să ne bucurăm așadar!
Foto: Știri Botoșani / Florin Timofte