Peter Brook spunea despre teatru că "este, probabil, una dintre cele mai dificile arte, pentru că trebuie să se petreacă simultan şi în perfectă armonie trei legături: între actor şi viaţa lui interioară, între actor şi partenerii lui de joc, între actor şi public".
Or viața interioară a actorului înseamnă uneori mai mult decât întreg spectacolul vieții. Pentru un actor, a urca pe scenă nu înseamnă doar a memora, a reproduce și a produce un obiect cultural vandabil.
Actorul nu vinde, nu negociază, nu cerșește aplauze. Personajele își găsesc mai întâi culcușul în sufletul actorului, acolo unde nu de puține ori sunt uitate de-a valma texte, replici memorabile, dezamăgiri și eșecuri, înălțimi artistice și culmi ale succesului de altădată. Actorul știe să facă loc unui nou personaj, să îl modeleze cu migală și să îl arate publicului în alte lumini, pe alte scene.
Botoșaniul a avut actori înainte de a avea teatru. Miracolul scenei l-a atras pe însuși Eminescu, dar numai după ce aici, la Botoșani, a văzut mari actori strălucind în spectacole aplaudate frenetic de iubitorii de teatru. Poate că, mai mult ca oricând, era vremea în care putem spune că Botoșaniul era cu adevărat un oraș cultural.
În urmă cu câțiva ani, marele om de radio de la Vocea Americii și Europa Liberă, Mircea Carp, își amintea de copilăria de la Botoșani din interbelicul timpuriu, despre ”Teatrul din piața principală a orașului, mai mic decât cel de la Iași, dar frumos”.
Să nu uităm că, înainte ca orașul acesta să aibă un teatru, pe la 1848, ”boieri și cucoane din Botoșani jucau teatru în scopuri filantropice, iar sumele erau în folosite pentru a ajuta săracii”. În 1858, un număr de 70 de boieri și negustori au adresat Ministerului de Interne o petiție prin care cereau ”înființarea și statornicirea unui teatru la Botoșani”. Cât despre piesa ”Fântâna Blanduziei” (printre primele piese dramatice în limba română, prezentată în 1885 de Teatrul National din București), la Botoșani cu participarea marilor actori Aristizza Romanescu și Constantin Nottara, Veronica Micle scria ”în Botoșani entuziasmul și ovațiile nu au lipsit”. Au trecut pe aici Agatha Bârsescu și Constantin Tănase. Iar de-a lungul anilor încă mulți alți actori importanți.
Teatrele mari veneau vara în turneu la Botoșani și printre ele se afla și Teatrul ”Comedia” al marelui Constantin Tănase.
”Când eram copil, eu nu am participat la aceste spectacole, dar părinții mei îmi povesteau despre acestea. Venirea lui era un eveniment deosebit la Botoșani, atât prin spectacolele pe care le dădea, cât și prin participarea întregului ansamblu - nu numai a actorilor, dar și a celor mai tinere dansatoare. Mi-au povestit părinții un eveniment deosebit de amuzant: la o petrecere la care a participat tot ansamblul lui Tănase, la restaurantul principal din Botoșani, s-a deschis ușa cea mare și a intrat în local căpitanul Chirculescu pe calul lui alb, moment în care, cu o inspirație de moment, marele Tănase a început să cânte: ”La calul bălan, la calul bălan, cu șaua-i verde…”. Cântecul a făcut ocolul României de atunci și a fost cântat în tot felul de localuri și la diferite petreceri; a fost chiar numele unui spectacol dat de Constantin Tănase la Teatrul ”Cărăbuș” din București”, ne povestea Mircea Carp, jurnalistul de la Europa Liberă.
Astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului, urăm actorilor zile lungi pe scenă, inspirație și aplauze meritate!
LA MULȚI ANI!