Victoria Ciocan este din Albești, județul Botoșani. A lucrat ani la rând în Bibliotecă.Cărțile i-au alinat durerea, însă nu au făcut-o niciodată să uite ochii lui Anduț, copilul cu suflet curat, care iubea oamenii, florile și sfinții.
Anduț a fost un copil-înger, un suflet de om locuit de blândețe, o lecție pentru mulți dintre adulții care, oricât ar primi de la viață, nu știu să îi prețuiască valoarea.
În preajma zilei de 14 octombrie, când întreaga creștinătate o cinstește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, Victoria Ciocan ne-a mai oferit o pildă despre credință, despre bunătate și puritate sufletească. O poveste despre Anduț, copilul care la zece ani a murit de cancer, după o îndelungă și istovitoare suferință trupească. Copilul care niciodată nu și-a pierdut credința.
Povestea împărtășită de mama lui Anduț s-a petrecut demult, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, chiar după ce în urma unor analize medicii le spulberau și ultima șansă de vindecare:
”Într-o Sfântă Zi a Cuvioasei Parascheva de demult, în Iași, orașul meu drag, de suflet, plin de amintiri și trăiri de tot felul.
La prima ora a dimineții ne-am urcat într-o ambulanță, Anduț și cu mine, și am mers la Spitalul Spiridon. Urma să facă băiatul un CT, că în Spitalul de Copii nu era aparatura necesară. Așadar, peste sirenele ambulanței care sunau din când în când, prin îmbulzeala de pe străzi, răsunau și Clopotele Mitropoliei a mare Sărbătoare, Ziua Cuvioasei Parascheva.
”Ce mult aș fi vrut să mergem azi la Cuvioasa, mămica mea, să fi putut merge și noi să ne rugăm!”, îmi spune Anduț. Era chinut de durere și eu chinuită de durerea lui și de neputința de a ne îndeplini dorința… Flori de crizanteme, lumânări și busuioc, rugăciune, credință, oameni frumoși. Și noi..., noi amândoi, mergeam să primim un verdict! Am rămas pe o bancă lângă clinică. Nu aveam voie mai înainte pentru că eram însărcinată cu Nicușor și în interior era un mediu nu tocmai prielnic în situația mea! A doua zi dimineață am primit rezultatul acestei ultime încercări. Gata!
Urma să ne întoarcem acasă, se risipise și ultima speranță, o metastază cumplită, care îi mai dădeau nu multe zile... Eram în spital de la sfârșitul lunii aprilie, continuu. Și ne-am întors acasă, de tot, peste câteva zile.
.jpg)
Însă, în ziua aceea, tot cu gândul și inima și speranța la Maica Parascheva. Spre seară am mers la Mitropolie, singură. Încă era un rând mare la Sfânta Raclă, însă niște oameni buni mi-au tot dat voie să fiu înaintea lor, până am reușit. Se înserase de-a binelea și Anduț mă aștepta chinuit de dureri, dar bucuros! Anduț era foarte credincios! Era prieten bun cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu tot Cerul. Nu știu cum să vă spun, se spovedea ca un om mare, credea în Viața Veșnică și în Rai. La anii lui, la zece ani!
Și mă întorc, din nou, cu gândul la acele clipe. Am dus sfâșiată de durere, Maicii, rugămintea lui Anduț. El m-a trimis, plângând, să plec la Maică și să îi spun așa: ”Te rog frumos din inima mea, că eu nu pot veni (că noi, în timpul cât am stat în spital, când se putea și se simțea mai bine, mergeam amândoi la Mitropolie...), te rog, Măicuță Parascheva, să fie mama mea sănătoasă și pe mine să mă ajuți să fiu câte un pic mai sănătos, până naște mama mea, să îl cunosc pe fratele meu. Eu sunt un copil bolnav, sufăr multă durere, și te rog pe tine să auzi rugămintea mea de copil”, a scris acestea pe o foaie de caiet și a spus să pun hârtiuța în Raclă, la Maică.
Sunt exact vorbele lui, îmi răsună și acum în urechi. Nici nu am cum să uit vreodată, după cum toate amintirile sunt foarte vii. Apoi, în câteva zile, ne-am întors acasă. De tot! Și ajunși spre seară cu mășina, pe deasupra satului, spunea: ”Tată, condu încet, să mă uit să văd tot satul, că așa de bine îmi pare că vin acasă!”.
Medicii ne spuseseră... o săptămână, două! Însă cred cu convingere că Maica Parascheva a mijlocit cu rugăciunile Ei. Că în următoarele zile întoarcerii acasă, am găsit o măicuță în zona Vrancei, fostă farmacistă în Botoșani, care fusese paralizată și se vindecase. Și acum făcea ceaiuri benefice și chiar salvatoare bolnavilor de peste tot. Acele ceaiuri, șapte linguri pe zi, în care Anduț credea și noi tot speram, l-au ajutat pe Anduț, îi mai ameliora câtuși de puțin chinul, însă i-au mai prelungit zilele, încă jumătate de an. Timp în care l-am născut pe Nicușor, s-au cunoscut și s-au îndrăgit. Slavă Domnului pentru toate, Slavă Ție, Măicuță Parascheva, că ai ascultat rugăciunea lui Anduț și a mamei lui pentru că apoi a plecat. Dumnezeu astfel a rânduit, l-a iubit pe băiatul meu frumos și l-a luat... Acasă.
Poate l-a iubit mai mult decât mine, poate am greșit eu prea mult, poate m-a iubit și pe mine, numai El știe! Atâta tot, că înainte de a fi copilul meu, a fost al Lui, iar eu niciodată nu L-am întrebat de ce mi se întâmplă asta tocmai mie, ci am primit în tăcere suferința suferinței copilului meu, Anduțului meu drag!
Și, în această Zi Sfântă, în fiecare an, am în suflet acea nostagie din Ziua aceea de demult. Și de câte ori merg la Maica la Iași îmi găsesc liniștea interioară care demult m-a ajutat să mă ridic și să o iau de la capăt. Și îmi închipui așa, cu puterea gândului, că Acolo, în Raiul plin de copii frumoși unde este Anduțu meu, pășește și Măicuța Parascheva, care, cândva, a ascultat și a îndeplinit rugămintea unui copil, al meu, de a-l cunoaște pe fratele lui mai mic, înainte de a pleca la Domnul!
Te îmbrățișez cu inima, Anduțu lui mama, bucățica mea prețioasă de suflet, din Cerul Sfânt, Îngerul meu frumos! Și tu știi că ești mereu cu mine, oriunde merg, gândesc, trăiesc! Mâine îți aduce mama o crizantemă frumoasă, albă. Bucură-Te Maică Parascheva, Mult folositoare! Minunat este Dumnezeu între Sfinții Lui Frumoși!”