De la morții de pe șosele până la droguri și lipsa conștiinței sociale, problemele stringente din Botoșani. „Românul mereu va găsi o portiță să scape”

Friday, 11 July 2025 

Deși am putea considera că Botoșaniul este unul dintre cele mai sigure orașe din țară, cazuistica și evenimentele din teren cu care se confruntă oamenii legii ne arată că „buline negre” sunt și în județul nostru. Începând cu morții de pe șosele și pâ...

Biserica din Botoșani care se pregătește de sărbătoare! Aici a slujit Ilie Cleopa, comuniștii au vrut să o demoleze!

Friday, 25 October 2024

Printre militarii care au participat la oficierea slujbelor religioase din această biserică aflată în administrarea garnizoanei a fost și Ilie Cleopa, originar de pe meleagurile Botoșanilor.

Când începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale!

Friday, 25 October 2024

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie - primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie - turul al doilea.

Atenție la drum! Județul Botoșani, sub Cod Galben până la ora 9!

Friday, 25 October 2024

Circulați prudent pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic!

ZAMBETUL ZILEI Prima întâlnire! (Foto, Video)

Friday, 25 October 2024

Prima întâlnire. Domnișoara întreabă: – Ce fel de bărbați îți plac? – Cei puternici. – Odată, am omorât, cu mâinile goale, un urs! – Dar &icir...

Calendar ortodox, 25 octombrie: Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie; Sfânta Tavita

Friday, 25 October 2024

Aceşti doi mucenici au trăit pe vremea împăratului Constanţiu (337-361), pe când acest împărat căzuse în rătăcirea lui Arie, deşi Arie fusese osândit la Sinodul I Ecumenic de la Nic...

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Botoșani la întâlnirea cu mediul de afaceri: „Presupun că nu vreți un speech din partea mea” (Foto, Video)

Thursday, 24 October 2024

Marcel Ciolacu, președintele PSD la nivel național, a fost prezent și în județul Suceava, unde s-a întâlnit cu oamenii de afaceri.

Când se va inaugura clădirea emblemă a Botoșaniului, anunțul primarului Cosmin Andrei în prezența premierului Ciolacu! (Foto, Video)

Thursday, 24 October 2024

Cu ocazia venirii sale la Botoșani, premierul Marcel Ciolacu a vizitat și Teatrul „Mihai Eminescu”.

Au sosit o parte dintre microbuzele electrice destinate elevilor botoșăneni! (Foto, Video)

Thursday, 24 October 2024

Joi seară, în parcarea Palatului Administrativ au sosit o parte dintre microbuzele electrice destinate elevilor botoșăneni. Acestea fac parte din acele 26 de microbuze achiziționate de Consiliul Județean Bo...

Propunere de schimbare în Codul Rutier: Ce se întâmplă cu șoferii care refuză să prezinte polițistilor permisul auto!

Thursday, 24 October 2024

Dacă va fi adoptat, proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care e for decizional.

(P) Ondulatoarele de păr și plăcile de păr: Instrumentele de care ai nevoie pentru coafuri perfecte la tine acasă

Thursday, 24 October 2024

Când vine vorba de coafare, ondulatoarele de păr și plăcile de păr sunt două dintre cele mai populare dispozitive utilizate de femei și bărbați din întreaga lume. Aceste instrumente versatile nu doar ...

Exercițiu al ISU Botoșani: Misiuni de salvare contracronometru în caz de explozie și incendiu! (foto)

Thursday, 24 October 2024

Exerciţiul, la care au participat și reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în gestionarea unor astfel de situații de urgență, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspun...

Ateliere de creație literară, artistică și plastică de inspirație autumnală la o școală dintr-o localitate din Botoșani! (foto)

Thursday, 24 October 2024

Participanții s-au bucurat de un decor plin de viață și culoare și de acțiune prin atelierele, concursurile și jocurile desfășurate.

Șofer de 55 de ani, prins băut în trafic pe o stradă din Botoșani!

Thursday, 24 October 2024

Polițiștii l-au condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ateliere de interpretare a textului CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești! (foto)

Thursday, 24 October 2024

Atelierele au drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea dialogului cu scriitorii contemporani.  

(A) HOTEL RAPSODIA Botoșani angajează personal tehnic calificat și necalificat

Thursday, 24 October 2024

HOTEL RAPSODIA Botoșani angajează personal tehnic calificat: electrician, zugrav, tâmplar, instalator, respectiv personal necalificat. Program de lucru  40 ore/săptămână, salariu negociabil. Exper...

Operațiunea BLOCADA: Botoșăneni amendați cu zeci de mii de lei în ultimele 24 de ore!

Thursday, 24 October 2024

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

(A) HOTEL RAPSODIA Botoșani angajează cameriste hotel

Thursday, 24 October 2024

Program de lucru 40 ore/săptămână, salariu negociabil. Experiența și calificarea constituie avantaj. CV-urile se depun/transmit la recepția hotelului și/sau la următoarea adresă de e-mail: office@hotel...

Peste două mii de elevi au luat lecții până în prezent de la polițiștii de siguranță școlară! (Video)

Thursday, 24 October 2024

Prevenirea și combaterea infracționalității în mediul școlar și respectiv al consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară.

(A) Oportunitate de angajare în domeniul tehnic / instalații electrice!

Thursday, 24 October 2024

Tridens Communications caută absolvent studii superioare în domeniul tehnic / instalații electrice! CV-urile pot fi trimise la adresa de email: jobs@icenet.ro  

Prognoza meteo, ce temperaturi se vor înregistra în următoarele două săptămâni!

Thursday, 24 October 2024

Ulterior, până la sfârșitul intervalului, vremea se va răci treptat.

(A) Oportunitate de angajare Hotel RAPSODIA din Botoșani

Thursday, 24 October 2024

Se caută MANAGER DE OPERAȚIUNI talentat și motivat pentru a se alătura noilor proiecte pe care le desfășoara Hotel RAPSODIA din Botoșani.

Biroul de la Poliție care aduce noutăți pentru străinii din Botoșani! (Foto, Video)

Thursday, 24 October 2024

Anunțul a fost făcut chiar de șeful Biroului pentru Imigrări din județul Botoșani, subcomisar de poliție Ioan Ioanașciuc.

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați : Raportul AJOFM!

Thursday, 24 October 2024

La sfârșitul lunii septembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 4.944 șomeri din care 2.297 femei, rata șomajului fiind de 4,49%....

Misterul Teiului lui Eminescu. Fenomenul biologic excepțional care-l ține în viață după mai bine de 500 de ani!

Thursday, 24 October 2024

Asemeni celui al cărui nume îl poartă, celebru tei al lui Eminescu este și el un fenomen. Specialiștii au studiat arborele a cărui vârstă a depășit o jumătate de mileniu și au descoperit că acesta ...

Ești șofer începător? Nouă secrete pe care nu ți le spune nimeni la școala auto!

Thursday, 24 October 2024

Pentru a obține permisul de conducere trebuie să reții câteva reguli, să știi cum să te comporți în trafic și să respecți legislația în ceea ce privește traficul rutier.

Gazde ale pompierilor, așa au ales elevii din Botoșani să-și petreacă o nouă zi din „Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”! (Foto)

Thursday, 24 October 2024

Copiii au avut ocazia să studieze, îndeaproape, autospecialele folosite în misiunile pirotehnice, de stingere a incendiilor sau acordare a primului ajutor și au ascultat cu interes cum funcționează fiecar...

Mașină din Botoșani implicată într-un accident rutier la Iași! (Foto)

Thursday, 24 October 2024

Șoferul unui autoturism înregistrat în Botoșani a încercat să vireze la stânga fără a acorda prioritate unui taxi care circula pe banda unică.

Doliu în lumea academică: S-a stins o mare personalitate, profesorul care a pregătit mii de profesioniști!

Thursday, 24 October 2024

A trudit în amfiteatrele universitare, pregătind pentru o nobilă profesie mii de studenți. A fost un om generos și bun, spun cei care l-au cunoscut, un excelent cercetător, o personalitate marcantă a lumii ș...

Angiograf ultraperformant pentru Spitalul Județean Botoșani!

Thursday, 24 October 2024

Comisia de achiziții din cadrul Spitalului Județean a finalizat procedura de licitație.

Pericol la volan pe o stradă din Botoșani, tânără de 27 de ani oprită de polițiști!

Thursday, 24 October 2024

În cursul zilei de ,miercuri, 23 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe strada Marchian, din Botoșani, un autoturism condus de o tânără, de 27 ...

Lucrarea unei artiste din Botoșani, în colecția de Patrimoniu Național al României! (Foto, Video)

Thursday, 24 October 2024

Sesiunea de Achiziții de Artă Contemporană 2024 s-a desfășurat simultan în trei muzee din România: Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național Brukenthal și Muzeul de Artă Iași.

Nova Apaserv: Locuitorii din Botoșani rămân fără apă, care este motivul!

Thursday, 24 October 2024

Este necesară sistarea furnizării apei potabile către consumatorii din municipiul Botoșani. 

Percheziții în Botoșani, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală! (Foto)

Thursday, 24 October 2024

În cea de a 4 a zi a operațiunii Jupiter,Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliț...