Pe când Ioan boteza în râul Iordan pe fiii lui Israel care-şi mărturiseau păcatele, a venit la el Domnul Iisus Hristos, din Galileea, fiind de 30 de ani. În acea vreme, Ioan spunea poporului: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca 3, 16). Deci a venit Iisus să Se boteze, deşi nu Îi trebuia Botezul, ca Unul care era curat şi fără de păcat, născut fiind de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. Şi L-a cunoscut Ioan cu duhul şi se smerea pe sine zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3, 14).
Fiindcă Sfântul Ioan avea nevoie cu adevărat să fie botezat de Domnul Iisus Hristos, ca unul ce era în păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva, ce era asupra a tot neamul omenesc. Însă Hristos-Domnul a zis către Ioan: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Deci s-a botezat Iisus în Iordan la vârsta bărbatului desăvârşit, adică la 30 de ani. Şi ieşind Domnul din ape, I s-au deschis Lui cerurile, iar Duhul lui Dumnezeu S-a coborât peste El în chip de porumbel („nu în trup de porumbel – trebuie ştiut bine lucrul acesta” – atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur), iar din cer, glasul Tatălui s-a auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17).
A venit Mântuitorul Iisus la ape, ca să sfinţească firea apelor; a venit să Se boteze, ca să ne pregătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez; a venit la Ioan, ca acesta să fie pentru El martor adevărat, ca unul ce a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste El.