Condamnată la 14 ani de închisoare în Marea Britanie, reținută la Rădăuți-Prut!

Femeia a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au depistat şi reţinut o femeie cu cetăţenie română și Republica Moldova căutată de autorităţile din Marea Britanie, care are de executat o pedeapsă de 14 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă pe teritoriul acestui stat.

În ziua de 5 ianuarie, în jurul orei 4.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut din cadrul ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, o femeie cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

 

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele femeii era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Marea Britanie, în anul 2025, aceasta fiind condamnată la 14 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...