(P) Efectul „primei impresii” asupra pariorilor: cum te poate păcăli subconștientul când vezi primele 5 minute ale unui meci?

(P) Efectul „primei impresii” asupra pariorilor: cum te poate păcăli subconștientul când vezi primele 5 minute ale unui meci?

   canva.com

Nu puțini sunt cei care preferă pariurile live în detrimentul celor pre-meci și asta din mai multe motive. Acestea țin și de psihologie, putând oferi pariorului falsa senzație că poate controla rezultatul. Sau, mai bine spus, că îl poate anticipa mai ușor. Însă mintea te poate păcăli ușor atunci când plasezi pariuri live, iar în cele ce urmează vom explica motivele.

Se știe că este indicat să plasezi pariuri live doar în cazul în care poți viziona în transmisiune directă, de la început, partida pe care urmează să pariezi. Doar că nu întotdeauna echipa sau jucătorul care a început mai bine meciul va menține ritmul pe tot parcursul partidei.

Outsiderul începe furtunos meciul? Gândește-te de două ori înainte să mizezi pe victoria lui

 

Efectul primei impresii este o eroare cognitivă prin care tindem să acordăm o importanță exagerată informațiilor primite la început de meci. Iar dacă acest efect nu este stăpânit, poate produce pagube financiare importante.

Efectul pare și mai greu de stăpânit dacă outsiderul (echipa/jucătorul care pleacă cu șanse mai mici) domină debutul de meci. Tentația de a plasa un pariu pe victoria sa devine destul de mare în acel moment. Din cauza faptului că este outsider, acesta va avea, de regulă, o cotă (mult) mai mare la victorie decât adversarul, chiar dacă se află la conducerea partidei.

Nu de puține ori însă, favoritul își conservă energia în debutul meciului, iar outsiderul pornește agresiv, în speranța că se va desprinde rapid. O astfel de situație se poate vedea nu doar la fotbal, ci și la baschet, tenis sau alte sporturi.

Apoi, în multe cazuri, raportul se schimbă rapid: echipa/jucătorul care avea prima șansă la victorie înainte de meci „apasă pedala” și revine în joc. Concomitent, outsiderul începe să joace mai slab. De aceea, în cazul în care preferi pariurile live, este indicat să nu mizezi chiar de la început, ci să aștepți câteva minute bune, pentru a vedea cum evoluează jocul. Sigur, se poate întâmpla și ca favoritul să înceapă meciul bine, dar apoi să urmeze un picaj, iar outsiderul să câștige meciul. Un exemplu concludent îl reprezintă meciul de fotbal din Cupa României dintre Botoșani și Hermannstadt, disputat luna trecută.

Confirmarea așteptărilor inițiale poate duce la decizii greșite 

Multe case de pariuri afișează un meci în secțiunea de pariuri live cu 5, 10 sau chiar 15 minute înainte ca acesta să înceapă. Teoretic, este un interval suficient pentru a analiza partida și pentru a anticipa care oponent este mai bun. Sunt însă anumite situații, mai ales în cazul unor pierderi consecutive, coroborate cu o cotă mare, în care analiza devine mai degrabă subiectivă decât obiectivă.

Concret, în cazul în care un parior înclină să mizeze pe victoria outsiderului, acesta caută un argument, cât de mic, în favoarea outsiderului. Ezită să plaseze pariul înainte de startul meciului, deoarece știe că este posibil ca favorita să înceapă decis și să nu scape niciun moment frâiele din mână.

Dacă outsiderul pornește mai bine, însă, se poate gândi imediat să plaseze un pariu pe outsider. Asta, pentru ca acesta să nu se distanțeze și mai tare, iar cota la victorie să nu scadă în acest fel. Fiindcă, până la urmă, o desfășurare similară reieșise și din analiza de mai devreme. Doar că, după 10-15 minute scurse din meci, favoritul revine și nu mai cedează inițiativa până la final.

Cum să eviți capcana primei impresii? 

Nu spune nimeni că este mai avantajos să plasezi pariuri pe favoriți decât pe outsideri. Poate fi luată în discuție varianta parierii pe outsider doar dacă din analiza efectuată reiese destul de clar că outsiderul va domina meciul.

De asemenea, în cazul în care plasezi pariuri live, ar fi indicat să o faci după urmărirea a cel puțin un sfert din meci, nu după primele 5 minute. Disciplina este de mult ori mai importantă decât intuiția în materie de pariuri sportive.

Mai mult decât atât, contează foarte mult și alte aspecte precum miza jocului, jucătorii accidentați sau suspendați, starea vremii și alte aspecte. Dacă nu ai timp suficient pentru analiza unui eveniment pe care intenționezi să pariezi, poți căuta online ponturi pariuri XBets.ro și alege din propunerile făcute de tipsteri profesioniști. Evident, nu există garanții de câștiguri, însă șansele de reușită ale unui bilet cresc în momentul în care este analizat din toate unghiurile.

O expresie des auzită spune că prima impresie contează. Mai este însă și un proverb românesc care spune că „graba strică treaba”. Într-adevăr, în multe domenii prima impresie poate avea un impact decisiv asupra luării unei decizii. În ceea ce privește pariurile sportive însă, prima impresie nu ar trebui să conteze foarte mult. Aici se aplică, mai degrabă, proverbul menționat mai sus.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Diana Liftan

(P) Stațiile de încărcare pentru mașini electrice și impactul lor asupra facturii la energie: ce trebuie să știi înainte să instalezi una

Monday, 5 January 2026

Tranziția către mobilitatea electrică vine cu numeroase avantaje, de la reducerea emisiilor poluante până la costuri mai mici de utilizare față de motoarele clasice. Totuși, pentru a bene...

(P) Gianluigi Donnarumma câștigă premiul FIFA Best Goalkeeper 2025: Pe cine a depășit italianul?

Monday, 5 January 2026

Gianluigi Donnarumma a atins apogeul carierei sale în 2025, câștigând prestigiosul premiu FIFA Best Men’s Goalkeeper și cosolidându-și statutul de cel mai bun portar d...

(P) Ce obiecte decorative poți construi cu ajutorul caboșoanelor din pietre semiprețioase?

Wednesday, 31 December 2025

Caboșoanele din pietre semiprețioase sunt adesea asociate cu bijuteriile handmade, însă potențialul lor decorativ este mult mai vast. Datorită formei netede, a culorilor naturale și a dese...