de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Avem în fața noastră câteva săptămâni, poate câteva luni de carantină, de izolare fizică forțată. S-ar putea să fie pentru cei mai mulți dintre noi cea mai grea perioadă pe care am cunoscut-o în timpul vieții de până acum și, poate, până când vom înceta să mai fim pe acest pământ. Deocamdată avem nervii puțin întinși, dar bateriile sunt încărcate încă, probabil și pentru că nu realizăm dimensiunea grozăveniei care ne așteaptă.
Și pentru că va trebui să funcționăm în toată această perioadă în bulele noastre semi-închise, pentru că nu le vom putea alimenta cu alte experiențe noi (profesionale, turistice, sociale etc.), e vital să nu transformăm acest spațiu al comunicării între noi într-un loc sufocant și sufocat de pandemie. Aș recomanda tuturor să nu retransmită obsesional un mesaj sau o informație la care oricum avem acces toți. Efectul de saturație se obține de multe ori din această monotonie exasperantă și obositoare a repetiției. Nu mai trimiteți video-uri, articole și sfaturi în mesageria privată a tututor din listă, e ok, oricum le citim cu toții. Nu vă mai umpleți pagina cu redistribuirea acelorași texte, imagini sau filme despre pandemie. Nu căutați cu orice preț viralizarea postărilor despre virus. Ca simplu exercițiu mental, dar și din respect pentru ceilalți, încercați ca măcar o postare din două să NU fie despre coronavirus.
Gândiți-vă că acest spațiu de comunicare, pe care avem șansa să-l împărțim aici, nu trebuie să fie el însuși virusat integral de pandemie. Desigur, e important să fim informați, desigur, în fiecare zi intervine ceva nou, dar, din grijă sau de drag de ceilalți, nu vă lăsați subjugați mental de virusul acesta blestemat. Mintea noastră nu este în carantină, ea continuă să fie liberă. Avem atâtea lucruri minunate pe care le-am trăit, sunt atâtea cărți extraordinare despre care nu am apucat să povestim, sunt atâtea melodii care ne-au emoționat, atâtea colecții de fotografii pe care nu le-am văzut, sunt atâția prieteni cu care nu am avut vreme să vorbim, avem atâtea planuri împreună de la vară sau de la toamnă!
Să gândim această perioadă ca pe o șansă unică în viață. E șansa reculegerii, a meditației, a regăsirii de sine și a reîntâlnirii celor mai dragi dintre noi. Desigur, pandemia nu este o binecuvântare, dimpotrivă, e ceva foarte grav, să nu ne mințim, și ea ne va pune la grea încercare. Dar gândiți-vă că e o ocazie rară de a profita de o încetinire a vieții, pe care, de altfel, o trăim zi de zi cu sufletul la gură. Ne tragem sufletul, pentru că altfel, nu știm când mai apucăm să o facem. Ne gândim, în toată lentoarea acestor zile, la ce a fost viața noastră până acum, la ce este ea azi și la ce va mai fi „după”.
Și, mai presus de toate, e nevoie să înțelegem că de acum foarte mult din bătălia cu acest virus depinde de noi. De fiecare dintre noi, prin ceea ce facem și prin forța exemplului propriu. Nu ni se cere să murim în tranșee, nu ni se cerem să ne luptăm cu teroriști sau cu soldați brutali, nu ni se cere să urâm de moarte sau să ne blestemăm viața. Ni se cere să nu facem rău celorlalți stând în casă, ni se cere să facem efortul de a nu face nimic din ceea ce ne-ar putea dăuna nouă și celor dragi.
A nu face nimic nu înseamnă a repeta până la epuizare aceleași informații și imagini despre virus. Să nu ne lăsăm așadar colonizați de el aici, între noi și, de asemenea, pentru că suntem oameni cultivați și deschiși la minte, să-i încurajăm pe ceilalți care nu sunt aici cu noi, pe facebook, care nu știu și nu pot să se informeze ca noi, să le arătăm ce au de făcut, cum să se apere, ca să fie și ei liniștiți și ca să nu se piardă în confuziile acestor zile grele.
Curaj și evitați cât puteți orice postare proprie care îi demoralizează pe ceilalți. Vă va fi mult mai bine dacă veți avea grijă ca și lor să le fie bine!