de Tudor Carare, politolog, redactor șef:
Îi cunoaștem pe majoritatea din ei, le știm metehnele, știm ce au mâncat la desert, le cunoaștem preocupările și limbajul. Le știm afacerile, cumetriile, interesele, rudele, soții și soțiile, joburile. Într-un final i-am acceptat așa cum sunt, de stânga, de dreapta, cu mai multă sau mai puțină carte. Ăștia sunt. Și noi i-am votat.
Ironia sorții este că trăim astăzi zile de cumpănă în care nu avem însă unde să ne uităm. Doar la ei. La cei aleși, care astăzi ne hotărăsc, prin lege, viața. La cei care s-au cocoțat pe scaune cu votul nostru, și care, pare că ne privesc napoleonean cu zâmbet leninist pe buze. O parte din ei, pur si simplu par că nu-și înțeleg nici sensul și nici rostul.
Botoșaniul de astăzi are un singur caz de coronavirus confirmat, așteaptă rezultatul a zeci de alte teste, iar 85% din populație stă în case, numără morții la TV, și privește tremurând către extinderea noii ciume. O ciumă nemaivăzută: Covid – 19, asemănătoare doar cu poveștile bătrânilor despre primul război mondial. Și gazele nevăzute pe care le dădeau nemții în tranșee. Nu se văd, nu pot fi stopate. Doar omoară.
Românii așteaptă scăpare. Sau măcar sfaturi. Statistici și încurajări. Orice.
Bătrânii nu-și mai mângâie nepoții, privesc în urmă cu furie și își aduc aminte că au trecut prin război, și chiar au rezistat jumătate de secol comunismului, hămălind în fabrici, cu biletul spre pușcăria securistă sub pernă. Apoi, au rezistat încă treizeci de ani sub papucul comuniștilor capitaliști, pesediști, țărăniști sau liberali, înjurând în barbă. Sperând la mai bine.
Nimic nu i-a răpus. Încă.
Toate au trecut, iar nepoții le spun acum la telefon că apocalipsa le bate la ușă. N-o înțeleg, dar ar vrea să se lupte, să pună mâna pe o ghioagă, pe un cuțit, pe o armă, să vadă tancuri, să le poată răpune, să facă ceva, orice, ceva palpabil.
Un dușman nevăzut vânează însă pe stradă, mănâncă suflete chinuite, smulge lacrimi de groază, îi închid în case, le aruncă clipele rămase la coșul de gunoi al timpului, îi fac să caute în șifoniere, să numere prosoapele pe care le vor da cei rămași, de pomană, la poduri. Iar veștile sunt și mai și: pentru ei nu există scăpare. Și ăsta e doar începutul. Iar clopotele bat deja a jale în bisericile Moldovei.
Moartea a dansat pe străzi în Italia, măturând de-a valma mii de suflete, iar acum, sătulă de Tarantela, își face vânt spre satele noastre, moldave. Ce horă va încinge!
Și tot de-a valma, claie grămadă, suflete peste suflete, chiar și în cel mai ascuns cătun al Moldovei, privesc cu groază la secunda de mâne: dacă acest demon ar fi avut un chip, oricare, toată lumea ar fi sărit pe el. Dar nu are. Și nu există scăpare. Doar izolare.
Și una peste alta, cu moartea, pe moarte, politicienii călcând, o parte din ăștia, cei de sus, se înjură!
Par a nu ști: Dușmanul absolut, mâna neagră pe faina albă, e noua ciumă!
Iar o parte din ei, dau din gură, și se înjură! Nu își strâng mâna, nu trec peste diferende, nu lasă garda jos, nu privesc, și nici nu dau speranțe, sau măcar statistici, către cei care i-au trimis acolo sus!
Ce soartă tristă are acest popor...
Vom înceta de astăzi să intrăm în această horă a morții. Și a comunicatelor. Până aici. Vom înceta să mai publicăm în paginile ziarului nostru atacuri la persoană, critici între ei, cei de sus. Cei de pe scaun.
Faceți un singur lucru bun dragi politicieni. NU doar unii, ci toți: înțelegeți că nu e glumă. Este ciumă!