Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, instituția-emblemă a municipiului, singura (până în prezent) restaurată și modernizată la standarde moderne, a atras atenția unor personalități din sfera culturii ajunse în acest recent redeschis templu al Thaliei. Este vorba despre actrița Oana Pellea, care a fost plăcut impresionată scriind pe pagina proprie de socializare că „este unul dintre cele mai frumoase teatre din România. Punct. Să vadă și lumea ce ați făcut aici. Să se bucure și lumea”.
O provocare inedită
Anul trecut, antreprenorul cultural dărăbănean Ștefan Teișanu, stabilit la Cluj, organizator al celebrului festival cultural Zilele Nordului, lansa Botoșaniului o provocare inedită: „Arunc Botoșaniului provocarea de a gândi împreună cu noi o candidatură regională a Nordului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2035”.
Până în prezent, două orașe din România au deținut acest titlu, Sibiu în 2007 și Timișoara în 2023 (amânat din 2021 din motive de pandemie). De reținut că statele membre ale Uniunii Europene dețin acest titlu prin rotație, o dată la 14 ani, iar procesul de candidatură pentru orașele și regiunile din România se vor deschide în acest an pentru obținerea titlului în anul 2035.
Câteva precizări privind semnificația acestui titlu: „Capitală Europeană a Culturii este un titlu onorific conferit de Parlamentul European unui oraș sau mai multora pe durata unui an, ca recunoaștere a capacității lor de a utiliza cultura ca forță transformatoare în societate. Titlul se oferă în funcție de capacitatea orașelor candidate de a identifica soluții de ordin cultural la probleme sociale și economice presante. Candidaturile necesită prioritizarea culturii pe agenda publică, implicarea sectorului cultural și a cetățenilor în luarea deciziilor, precum și creșterea conexiunilor europene ale orașelor și regiunilor candidate”.
Teatrul „Mihai Eminescu”, centru polarizator al turismului cultural
Până acolo însă e nevoie de o strategie culturală bine gândită care să aibă în vedere infrastructura culturală, publicul/publicurile țintă, resursa umană și cea economică, se pot așadar gândi anumite proiecte-avanpremieră care să genereze la rândul lor idei pentru conturarea unei strategii culturale de impact.
Teatrul „Mihai Eminescu” ar putea deveni un centru polarizator al turismului cultural, se știe că spectacolele bune aduc public, aceste spectacole înseamnă în primul rând regizori celebri, ei sunt cei care aduc spectatorii din alte zone, apoi vin festivalurile de profil în cadrul cărora evenimentele propuse trebuie să fie diverse, de interes, relevante, destinate diferitelor categorii de public, invitații-personalități și spectacole- să fie cunoscuți și succesul e asigurat.
În legătură cu festivalurile trebuie spus că modelul Sibiului este relevant, dar acolo vorbim de o tradiție de trei decenii, mai indicat ar fi exemplul vecinilor suceveni care, în doar un deceniu, cât noi am modernizat și restaurat o clădire-simbol, și-au făcut teatru, au gândit un festival care a ajuns repede de anvergură națională și al cărui manager își dorește o colaborare cu Botoșaniul.
Revenirea pe afiș a spectacolelor aplaudate
Deocamdată, ceea ce s-ar putea face cu minime cheltuieli, e chiar indicat, este readucerea pe afiș a unor spectacole de succes care au avut premiera la Casa Tineretului și pe care publicul nu le-a văzut din motive de... sală.
Cronologic vorbind, ne referim la spectacolele regizorului Andrei Măjeri - „Piese de rezistență”, „Eroine”, „La Academie”, „Zeițe de categoria B”, toate de succes, cu cronici pozitive. „Eroine” a avut opt prezențe doar în festivaluri de profil.
„Piese de rezistență”, montat la Casa Tineretului, a fost imaginat pentru scena și spațiul din teatrul vechi, spectatorii care au văzut cele opt reprezentații, și nu doar ei, ar dori să-l vadă și în spațiul pentru care a fost gândit.
Inexplicabilă este absența „Zeițelor...” din programul actualei stagiuni în condițiile în care în distribuție este o actriță a teatrului botoșănean și o alta născută aici, dar activând la Cluj. De menționat că spectacolul este itinerant fiind realizat în coproducție cu București-Teatrelli, Cluj- Teatrul Național „Lucian Blaga”, Oradea- Teatrul „Regina Maria” și Botoșani la care nu a ajuns deși au fost două „turnee”, al treilea va fi în iunie, tot atunci reprezentația va încheia Festivalul „Matei Vișniec” de la Suceava.
„Substanță de contrast”, women-showul interpretat și regizat de tânăra actriță, recent intrată în trupa botoșăneană, Oana-Maria Tudoran, este un alt spectacol care lipsește și ar trebui reintrodus din respect pentru publicul care nu l-a văzut, pentru munca actriței și nu în ultimul rând pentru că e bine realizat.
Producția regizată de Vladimir Anton, „Portugalia”, a adus prima prezență la Gala UNITER în 2021, prin nominalizarea actriței Alexandra Vicol la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”, pentru rolul „Fundă”. Din păcate, s-au jucat doar 5 reprezentații.
Urmează două spectacole regizate de Erwin Șimșensohn: „Zeul măcelului” (2018), reprezentație prezentă la Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO), s-a jucat puțin, până în 8 spectacole; „Aniversarea” - montat în 2015, care s-a jucat cu publicul pe scenă, deci puțini l-au văzut. De altfel, aceeași variantă regizorală de prezentare a fost și la ”Substanță de contrast”, „Eroine”, „Zeițe de categoria B”.
Ultimul, dar nu cel din urmă, „Dineu cu proști”, montat în 2016 de Lenuș Teodora Moraru, rămâne unul dintre cele mai reușite spectacole ale echipei botoșănene, o viziune regizorală care valorifică excelent toate mijloacele comicului, mult mai inspirat decât în spectacolul de la Naționalul bucureștean.
Toate aceste producții au însemnat investiții financiar-creative și interpretative, argumente suficiente pentru revenirea pe afișul stagiunii actuale, mai ales că 2025 este un an dificil, deși managerul teatrului spunea într-un interviu la un post ieșean că există fonduri, deci pot fi gândite noi premiere, măcar una cu un regizor de top, dacă ne dorim stimularea turismului cultural dorit de conducerea instituției culturale.
Teatrul pentru adolescenți, necesitate sau moft?
Tot legat de festivaluri să ne reamintim de „AmFiTeatru”, destinat adolescenților, care aducea la Botoșani trupe celebre din țară și era recunoscut la nivel național, au fost douăsprezece ediții, începând cu a șaptea președinte de onoare al festivalului a devenit renumitul regizor Andrei Șerban. Și să nu uităm că era un eveniment realizat integral de adolescenți prin voluntariat. Argumente suficiente pentru reluarea acestuia, la care mai adăugăm unul motivațional: Alexandria, orașul fără teatru organizează de ani buni „Ideo Ideis”. Pentru că... pasiune, dorință, implicare.
De curând, Teatrul botoșănean a găzduit spectacolul „Ora patru a sosit”, realizat în cadrul Capsulei Ideo Ideis, atelierul de teatru împreună cu o expoziție inedită în care liceenii paricipanți au reinterpretat costume de teatru din spectacole celebre.
Deoarece Botoșaniul are, pe lângă cele două pepiniere de viitori actori, Drama Club și Atelierul de Teatru, numeroși elevi pasionați de arta dramatică organizați în trupe coordonate de actori și profesori, ar fi binevenit un spațiu doar al lor unde să repete și să-și prezinte producțiile, un teatru pentru adolescenți e ceea ce lipsește. Avem pentru copii, pentru adulți, lipsește segmentul adolescent. Iar acest lucru se poate realiza fie printr-o nouă investiție, fie prin reabilitarea sălii de la Casa Tineretului.
Anul acesta, la Festivalul Lyceum, un spectacol al liceenilor „economiști” a fost extrem de apreciat de juriu, dar mai ales de inspectorul ISJ care a propus să fie jucat special pentru liceeni. Așadar nivelul la care s-a ajuns, calitativ vorbind, impune o atenție și din partea autorităților în a-i sprijini pe tineri să-și dezvolte pasiunile, competențele creative și chiar dacă nu toți vor deveni actori, regizori, scenariști, cu siguranță vor fi spectatori avizați formând la rândul lor mici grupuri de public civilizat și implicat în viața culturală.
Librăria, un reper cultural de impact
Însă cultura nu înseamnă doar teatru, înseamnă și literatură, lansări de carte, dezbateri, iar aici discutăm despre lipsa de spațiu și absența unui lanț celebru de librării în cadrul cărora se organizează frecvent asemenea manifestări. Desigur, și un târg de carte ar fi binevenit. Cele trei librării existente dispun de un spațiu claustrofob, nu există un stand alocat scriitorilor botoșăneni, și sunt mulți, în oraș ființează o filială a Uniunii Scriitorilor, deci ar trebui ca acest aspect să fie reflectat cumva în peisajul librăriilor noastre. Botoșănenii își amintesc despre Casa Cărții, locul unde existau spații generoase pentru librărie, papetărie, lansări de carte și expoziție. S-ar putea construi o clădire nouă sau mutate instituțiile care își au sediul acolo.
Filarmonica fără sediu, dar cu nume de geniu
O altă instituție cu tradiție este Filarmonica. Din păcate, nu are un sediu propriu, nici nu a avut, concertele aveau loc în sala TME, tot acolo se făceau și înregistrări pentru Radiodifuziunea Română, acum o parte dintre concerte, cele cu invitați au loc la teatru, cele de vineri au loc la Casa Sindicatelor, o sală care are nevoie și ea de reabilitare. Ideal ar fi transformarea într-o sală de concert doar pentru Filarmonică sau o nouă investiție. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât suntem în județul nașterii marelui geniu George Enescu, orchestra poartă numele compozitorului, dirijorului, violonistului, profesorului dar, din păcate nu este inclusă în programul concertistic al Festivalului Internațional „George Enescu”. Și apoi fiecare instituție culturală are specificul ei, programul ei de repetiții, spectacole, așa că de ce să se încurce unii pe alții?
Povestea minorităților sau valorizare în festivaluri
Un loc aparte, specific Botoșaniului, îl ocupă cultura minorităților, armenii au frumoase costume tradiționale, muzică și tradiții care ar trebui incluse într-un festival dedicat lor, dar și comunității romilor, care nu s-ar mai simți marginalizați.
Impactul culturii în bugetul local
Mulți vor spune că investiția în cultură nu e rentabilă, pe termen scurt și în mod direct probabil că nu, dar turismul cultural generat de evenimente atractive, inedite, relevante aduce venituri în industria HoReCa, ceea ce înseamnă venituri la buget. Iar o bună organizare, un program diversificat și adaptat tuturor gusturilor înseamnă fidelizarea unor publicuri care vor reveni și care vor genera schimbări de comportamente, vor fi adevărați catalizatori culturali pentru managerii de proiecte din instituțiile organizatoare.
Arta ca afacere profitabilă
Găsirea unor investitori care să realizeze produse personalizate pentru instituțiile culturale (dulciuri, produse cosmetice, magneți, cărți poștale etc.), de exemplu muzeul din Suceava a avut la vânzare ciocolata „Ștefan cel Mare”, un teatru din Franța a avut ideea realizării unui parfum/apă de toaletă, probabil că idei s-ar găsi și ar fi ceva frumos, de impact, aducător de venituri.
„Să fim iarăși ce am fost și mai mult decât atât”
Să încetăm a ne lăuda cu ținutul geniilor, iar dacă o facem să fie vorba de geniile reprimite în spațiul originar, nu de cele alungate/respinse, nevoite să se realizeze în alte părți.
Să se renunțe la acel „dolce farniente” cu care ne-am obișnuit și să se caute soluții de afirmare, dezvoltare, promovare a locului de muncă și de viață. Începutul poate fi dificil, dar după ce ascensiunea intră în normal devine obișnuință.
Să ne mândrim și să prețuim moștenirea primită, „să fim iarăși ce am fost și mai mult decât atât”, să se renunțe la orgoliile de orice fel, la confruntările sterile ale politicienilor care trebuie să acționeze în folosul comunității, nu în cel personal.