An Centenar 1912. 100 de ani de la raptul Basaraniei. Mare sărbătoare în Rusia. România își striga jalea pentru Basarabia pierdută. Nicolae Iorga scria apăsat că, "acum 100 de ani, rusul, biruitor asupra turcului, a rupt și a tras la dânsul jumătate din vechea noastră Moldovă".
La Chișinău, în 1912, rușii sărbătoreau. "S-au tras clopotele, s-au purtat prapurele pe stradă și s-au întins mese pentru mâncare și băutură fără plată, ca la pomana morților". În România, scrie istoricul născut la Botoșani, "noi am înțeles altfel". S-au făcut slujbe pe la biserici "pentru toți ai noștri care, pe pământul furat, au muncit și au adus jertfe fără să li se țină în seamă". Și pe străzile orașelor din România, fiecare trecător era rugat să lase un bănuț, "cât îl lasă puterea și tragerea de inimă, pentru ca să se poată construi la Iași o casă în care să stea și să afle hrană feciorii de români din Basarabia", scria același Nicolae Iorga în Neamul Românesc pentru popor.
În 1912, românii se arătau indignați de aniversarea gălăgioasă de la Chișinău. Atât de mare era jalea, atât de cruntă durerea, încât la Iași și la București au fost coborâte steagurile în bernă. Sunt organizate marșuri, simpozioane, se scriu pagini întregi de discursuri menite să știrbească nedreapta aniversare de la Chișinău.
Din păcate, nici Unirea din 1918 nu a adus pacea în teritoriul basarabean, care este supus la și mai grele încercări decât atunci când se afla sub ocupație. Este de ajuns să citim tulburătorul discurs al lui Gheorghe Tătărescu, Internaționala a III-a și Basarabia, discurs rostit în Camera Deputaților în ziua de 9 decembrie 1925. Tătărescu (la acea dată secretar de stat în Ministerul de Interne al Româniai) prezintă în acest raport situația din Basarabia după 1918. Mai exact, vorbește deschis despre atacurile repetate pe care Internaționala a III-a din Moscova (înființată în 1919) le comite asupra populației și a instituțiilor basarabene. În Basarabia, Internaționala a III-a acționa prin structura înființată la Harcov, cu o subreședință la Odessa. Cum acționau aceste structuri? Bande armate venite de dincolo de Nistru atacau posturile de pază și jefuiau populația, menținând la graniță o continuă tensiune. Aveau loc atentate asupra căilor ferate, a posturilor de jandarmi, a primăriilor, demoralizând populația și scăzând prestigiul autorităților în ochii cetățenilor. Atacurile lăsau în urmă morți și distrugeri însemnate. Erau uciși nu doar jandarmi, ci și țărani simpli, chiar femei și copii. Sunt aceiași care, în 8 decembrie 1920, au comis Atentatul din Senatul României, prin instalarea și amorsarea unei bombe artizanale, deflagrațiecare i-a ucis pe ministrul Justiție, Dimitrie Greceanu, și pe senatorii Demetriu Radu (episcop greco-catolic de Oradea Mare) și Spirea Gheorghiu, rănind totdată pe președintele Senatului, Constantin Coandă, episcopul ortodox Nifon și episcopul ortodox Roman Ciorogariu.
Însă și mai important este faptul că, în acea zi de 9 decembrie 1925, Tătărescu atrage atenția asupra pericolului comunist. "În fața acestei amenințări a stat și stă Basarabia noastră", rostește diplomatul român, continuând: "În fața acestei amenințări, noi ne-am apărat având în primul rând, drept pavăză, bunul simț, sănătatea morală și patriotismul populației basarabene. Aici, la noi, propaganda comunistă este un atentat îndreptat împotriva sufletului însuși al neamului nostru".
Cum s-au derulat următoarele decenii în tăvălugul istoriei, ce a însemnat comunismul și care a fost destinul Basarabiei după acel astral an al Unirii din 1918 știm, chiar dacă același tăvălug al istoriei a năvălit nu doar asupra Basarabiei, ci a României întregi.
An Centenar 2018. România nu mai strigă jalea pentru Basarabia pierdută. Cu un buget de zeci de milioane de euro, România se pregătește de sărbătoare. Primul pas: înființarea unui Departament Centenar (redenumit în noua guvernare Departamentul Identitate Națională), sub conducerea unui june pesedist de doar 29 de ani, care dispune de un buget de 32 de milioane de euro. Destinația banilor ar fi, reiese dintr-un interviu acordat presei românești, catre proiectele depuse de ONG-uri, principala condiție a eligibilității fiind ca acestea să aibă legătură cu Centenarul. Așadar, cele 32 de milioane de euro se vor topi în simpozioane locale sau regionale, în busturi ale unor personalități, concursuri și festivaluri, spectacole și tipărituri cu specificul Unirii. Un hei-rup politicianist pe bani publici.
La Chișinău, pentru a pângări și mai mult idealul României mari, Moldova dodonoață lansează Anul Ștefan cel Mare și Sfânt, spre a umbri orice încercare a populației de a aspira la dorul unionist. Istoricul Octavian Țîcu vorbește despre apariția unui Homo Moldovanus, un individ crescut și dezvoltat sub supravegherea lui Homo Sovieticus. “Moldovenismul” sovietic, mai completează istoricul basarabean, a fost religia oficială a lui Homo Moldovanus. Iar Igor Dodon a fost întotdeauna un înfocat partizan al acestei religii.
În aceeași Moldovă, tot mai mulți și tot mai vocali, basarabenii de bună credință românească scot în lume Declarații de Unire cu România. Simbolice, dar cu o încărcătură istorică de necontestat pentru că vin să ateste apartenența la un neam, la un popor.
"O țară capabilă de atâtea sacrificii şi care a dat dovadă de atâta tărie morală merită să trăiască și va trăi", citim în Scrisoarea lui Iuliu Maniu, din 9 aprilie 1928, publicată în ziarul Curentul. Și mai avem a citi, spre neuitare si trezire, mărturiile impresionante ale lui Gheorghe Brătianu, ale lui Nicolae Iorga, avem de citit istoria-document a lui Ion Nistor sau tulburătoarele rânduri ale lui Onisifor Ghibu.
Ce va fi, însă, acest Centenar în România anului 2018? Discursuri patriotarde, declarații fals/sentimentale, mândrie scrobită și împopoțonată. Zeci de milioane de euro împrăștiate cu o generozitate cu iz electoral. Fără a privi o clipă dincolo de Prutul tot mai învolburat. Fără a răspunde în vreun fel semnalelor dureroase pe care le aruncă peste granița ghimpată frații basarabeni.
Dimpotrivă: România anului 2018 are agenda orientată către cu totul alte idealuri, de la dodoloațele salarii ale parlamentarilor la vânătoarea de motostivuitoare pentru femeile cu meserii masculinizante. Coafura unei femei prim-ministru ocupă ore și ore de dezbatere televiziotardă, iar drepturile minorităților sexuale au devenit și ele prioritate națională.
Cine, peste 100 de ani, își va mai aminti de Dăncilă, Tudose, Dragnea, Ponta, Ștefănescu, Pop Liviu și Valentin, Lia Olguța și ai ei menestreli? Dacă așteptăm ca istoria să se clădească prin faptele lor, e ca și cum ne-am semna singuri condamnarea.
România 100 nu înseamnă că ne-am născut acum 100 de ani. România 100 nu poate sărbători fără Basarabia, fără Bucovina de Nord și fără românii aflați încă sub dureroasă ocupație. În An Centenar 2018, steagurile trebuie să rămână în bernă până când Prutul își va desface sârma ghimpată. Istorici, oameni de cultură, profesori și toți care cred că Basarabia merită un Centenar al demnității, jurnaliști care nu se complac în ispita unei aniversări de fațadă, cu toții suntem datori să fim alături de românii din teritoriile străine. Aceasta este marea încercare a acestui an 2018!
