de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Dacă au loc atât de numeroase È™i de diverse treceri de la PSD la PNL (È™i invers), este pentru că primarii, parlamentarii, rectorii schimbă doar o aparență publică fără a tulbura ceva din unitatea profundă care leagă cele două partide: pe de o parte, un discurs conservator, în care referinÈ›ele religioase È™i naÈ›ionaliste, cepefiste, sunt aceleaÈ™i; pe de altă parte, acelaÈ™i mod de cucerire È™i exercitare a puterii: baroni locali, traseism, complicaÈ›ii È™i înrudiri între afaceri, administraÈ›ie È™i familie, acces neîntrerupt la finanÈ›ele publice.
Nu există nicio incompatibilitate ideologică în stare să blocheze trecerea de la social-democraÈ›ia românească la liberalismul românesc. Cei care, cândva, au fost fideli unei doctrine, au murit, au fost înlăturaÈ›i sau au devenit nesemnificativi.
Trecerile de la un partid la altul nu obligă pe nimeni să îÈ™i schimbe convingerile, pentru că nimeni nu are vreo convingere sau ataÈ™ament la unele valori.
Cel care a făcut trafic de influență într-un partid nu va deveni reper moral în celălalt. Cel care a fost analfabet sau agramat într-un partid nu se va cultiva în celălalt (asta nu îl va împiedica însă să devină doctor, rector, secretar de stat sau ce mai vrea partidul pentru el).
Trecând de la un partid la altul, nimeni nu îÈ™i negociază deci credinÈ›ele sau valorile. Ci doar interesele. Iar partidul care acceptă asemenea mutări nu o face pentru valori sau pentru interesul public.
O face exclusiv pentru interesul propriu al unei puteri mai întinse È™i al unui acces mai larg la resursele publice.
Traseismul între două partide majoritare în societate înseamnă considerarea democraÈ›iei drept o glumă proastă, dar inevitabilă, È™i a cetățenilor drept o masă de manevră demnă È™i ea doar de dispreÈ›.
Pe care îl È™i merită din plin, de altfel, câtă vreme are comportamentul unor peÈ™ti lovindu-se când de peretele galben, când de cel roÈ™u, al acvariului pe post de fond de ecran permanent al spectacolului politic.