de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Fiecare cetățean care își face datoria profesională și cetățenească are libertatea completă de a se exprima și de a o face critic față de orice fel de putere din societate.
Solidaritatea și participarea la efortul colectiv în această perioadă grea nu au de ce să ne facă mai puțin pretențioși față de felul în care puterea (politica, economică, informațională, mediatică) se exercită și se raportează la noi.
Dar în aceste vremuri tulburi e bine să avem în vedere câteva lucruri cât se poate de simple.
1. Societatea românească are nevoie azi de solidaritate, dar are nevoie și de transparență în guvernare, în informare și decizii. Așa cum are nevoie de oameni curajoși, competenți și cinstiți la cârma țării.
2. Trecem printr-o criza pe care această societate și planeta întreagă nu au mai cunoscut-o de la Al Doilea Război Mondial încoace. Aceasta criză cade peste o Române jefuită, mințita și fragilitate în toate încheieturile ei de toate puterile anterioare, în toate combinațiile posibile.
3. Faptul că ne aflam într-o criză de asemenea proporții și că avem nevoie de solidaritate nu justifică în niciun fel renunțarea la exigențele pe care trebuie să le avem față de putere și de guvernanți. Dimpotrivă, mai mult ca niciodată ei nu au dreptul la eroare, pentru că, așa cum s-a văzut la Suceava, erorile lor, minciunile lor au omorât sau au grăbit moartea multor oameni. Iar ca Suceava mai sunt 40 de județe în Romania.
4. În același timp, e nevoie mai mult ca niciodată să rămânem vigilenți față de ceea ce se face în numele crizei sau în spatele crizei: de la felul în care se cheltuiesc banii publici (contracte, comisioane, încredințări directe), trecând prin ascunderea de informații în numele secretului de serviciu sau sub amenințarea sancțiunilor, pană la utilizarea unei puteri militare și polițienești excesive pentru a înlocui mecanismele democratice sau cele ale administrației locale.
5. Dacă în vremuri excepționale trebuie luate măsuri excepționale, asta nu înseamnă că aceste măsuri trebuie să fie și mai haotice și mai nejustificate ca în vremurile normale. Un ministru care demisionează din lașitate, din cauza propriilor greșeli, sub presiunea partidului sau din orice alt motiv nu poate deveni peste noapte consilier al noului ministru, fostul sau adjunct. Populismul deșănțat din jurul pensiilor speciale eșuează din nou, premeditat, într-un proiect de lege făcut anume prost ca sa fie invalidat pentru a păstra privilegiile unei caste îmbogățite obscen din banii publici.
6. În vremuri grave cele mai dăunătoare sunt jumătățile de măsura. Acte legislative incoerente sau retrase, măsuri prost concepute și prost transmise, impulsul de a păstra relațiile de putere ca miză superioară oricărei politici sociale, cultivarea fricii tuturor subordonaților pentru a acoperi ilegalitățile sau incompetența, toate acestea și multe altele nu fac decât să agraveze criza și să submineze încrederea populației în autorități.
7. Această putere și nu alta, mai ales pe partea ei executivă, are datoria, tocmai pentru a evita efecte colaterale și mai dramatice, de a reabilita de urgență funcționarea instanțelor de supervizare a deontologiei diferitelor corpuri profesionale: de la Colegiul Medicilor până la CNA, de la ANI până la CNCD.
8. Daca Puterea repetă fără încetare că e necesară respectarea legii, atunci această respectare trebuie să fie vizibilă și permanentă, mai ales din partea instituțiilor publice și a administrației locale. O putere este doar represivă și nicidecum corectivă dacă frânge sub amenzi uriașe oamenii de rând care se află cu 50 m mai departe de casa lor decât permite ordonanța militară, dar închide ochii la încredințările directe și direcționate, la cheltuieli aberante ale primăriilor, la derapaje politice sau mediatice.
9. Dacă aceeași putere nu încetează să indemne la solidaritate, atunci ea trebuie să dovedească prin măsuri corecte grija pentru categoriile cele mai vulnerabile ale societății. Nu prin populism și cadouri electorale, nu prin grija față de scorul electoral, ci prin intervenții care să împiedice sărăcirea și mai accentuată a celor săraci, îmbolnăvirea și moartea celor mai slabi, descurajarea celor copleșiți.
10. În sfârșit, aceeași exigență critică trebuie să fie permanentă față de industria media, ale cărei preocupări deontologice par foarte secundare în aceasta perioadă. Oamenii sunt speriați, oamenii au nevoie de informații simple, clare și corecte, ei nu trebuie torturați psihic cu imagini apocaliptice, cu voci și sunete grave, cu scenarii înspăimântătoare.
Pentru o țară care stă în mare parte lipită de ecrane pentru a se informa, televiziunile trebuie să fie aproape de oameni, trebuie sa fie solidare cu ei și nu să-i considere clienți, ținte, victime, vinovați, indiferent cât de comerciale ar fi rațiunile lor de a exista. A face rating din suferință expunând-o și mai mult, ba chiar provocând-o, este dovada lipsei de umanitate și de aderenta la valori sociale împărtășite.
Toate acestea pentru a spune că solidaritatea și participarea la efortul colectiv în aceasta perioadă grea nu au de ce să ne facă mai puțin pretențioși față de felul în care puterea (politica, economica, informațională, mediatica) se exercită și se raportează la noi.
A fi critici azi este o modalitate de a ne imuniza pentru toate justificările și pentru toata propaganda care ne așteaptă DUPA criză. Pentru că de felul în care ia cele mai importante decizii depinde direcția în care ne vom îndrepta DUPA criză: înspre o societate metastazată, dar ușor fardată pe ici pe colo, ori înspre o societate însănătoșita capabila sa învețe din greșeli, mai ales din greșelile crizei pe care o traversam.