Viorica Vatamanu-Matei este profesoara de Vorbire! De Vorbire scenică. Ea dă sens fiecărui Cuvânt, pentru ca apoi oamenii, actorii plecați pe scenele lumii să dea ei înșiși alte sensuri și trăiri cuvintelor lor.
Născută pe 27 martie 1964, de Ziua Internațională a Teatrului, la Sulița, în judetul Botosani, pare să fi adunat în priviri toată energia locurilor natale. E sigură că Dumnezeu era acolo, în satul ei, atunci când mama a dăruit-o lumii pământești. "Eu m-am născut în Sulița. Aici s-a născut și Părintele Ilie Cleopa. Familia părintelui era bună prietenă cu bunicul meu, care era un om foarte credincios. Bunicul meu mergea des la Sulița, noi locuiam în Lunca. Cred că de acolo a început totul, din pământul acela. Dumnezeu era acolo, când am venit pe lume Dumnezeu era acolo", mărturisea cu emoție actrița, într-o emisiune a televiziunii naționale, "Chip și asemănare".
Este actriță, cadru universitar la Universitatea de Teatru și Cinematografie Bucuresti, unde predă Vorbire scenică. A absolvit în 1991 Academia de Teatru și Film, secția Actorie, la clasa prof. Sanda Manu, obținând apoi Doctoratul în Artele Spectacolului/Teatru. A realizat și interpretat numeroase spectacole de tip one man show, a jucat în filme și spectacole de teatru memorabile.
Însă viața pe scenă a Vioricăi Vatamanu începuse cu mult mai devreme. Cu 10 ani înainte de a termina facultatea, aduna lauri la Festivalul de poezie "Mihnea Dragomir", de la Brăila. În același an este angajată în Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani, iar un an mai tâzriu o regăsim printre laureații Concursului de interpretare "Eminesciana", din Botoșani. Joacă, pe scena Teatrului botoșănean, în "Nota zero la purtare", "O soaré la mahala", de Costache Caragiale, în regia lui Boris Perevoznic. În 1984 este distribuită în "Frumosul cotidian", de Ion Bucherul, regia Adrian Lupu, iar în următorii ani publicul moldav o va aplauda în "Floarea de piatră" și "Harap Alb", în regia aceluiași Boris Perevoznic, dar și în "Romeo și Julieta la Mizil", de George Ranetti, regia Mihai Mălaimare.
Înainte de a fi admisă la Institutul de Teatru și Cinematografie din București, va juca în spectacolul regizat de Laurian Oniga, "Slugă la doi stăpâni", de Carlo Goldoni.
Imediat după absolvirea facultății – în 1991 – este angajată la Academia de Teatru și Film București, unde predă până astăzi, fără întrerupere. În aceeași perioadă primește rolul principal în filmul "Scoală-te Ioane", regia Wail Istambullu, dar joacă și în "Stare de fapt", filmul lui Sterea Gulea. Joacă la Teatrul Mic din București, la Teatrul Dramatic Brașov, la Teatrul Român-American, la Teatrul de Comedie București, colaborează cu Teatrul Nottara.
În anul 2001 începe studiile doctorale la Academia Română, secția Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie. În 2006 este acceptată ca doctorand la UATC, în domeniul teatrului și legătura sa cu psihologia. Peste doi ani susține teza de Doctorat cu tema "Psihologie și expresivitate scenică".
Botoșănenii au admirat-o în urmă cu mulți ani la Ipotești, unde Viorica Vatamanu a susținut momente de o incredibilă emotivitate și autenticitate artistică, sub un bine conturat și asumat fior creștin.
De unde aceasta imensă bucurie a vieții? Cine a zămislit în sufletul unei botoșănence, al unei actrițe, o atât de clară bucurie a trăirii creștine?
"Cand am terminat facultatea simteam ca sunt atrasa si mai mult catre partea spirituala a vietii, legatura noastra si mai puternica cu Dumnezeu. Ce ma fac?, imi tot spuneam. Pentru ce am facut scoala asta? Am mers la un calugar si i-am spus: am terminat Actoria. Pe timpul ala, eram foarte putini oameni din judetul Botosani care reusisera la Actorie. Era Cotescu, erau fratii Tapalaga si Malaimare. Ce facem e cu voia lui Dumnezeu, mi-a spus calugarul. Totul e ca ceea ce faceti sa fie in Adevar facut. Sa nu smintesti pe altii cu ceea ce faci. Nu stiam multe, dar m-am rugat. Doamne, nu ma lasa sa urc pe scena si sa fac prostii", povesteste actrita in interviul televizat.
Si asa a fost. Chiar daca nu a devenit o vedeta adulata, cunoscuta, solicitata. Dar Viorica Vatamanu traieste. Prin Cuvantul pe care il preda studentilor sai, prin bucuria imprastiata in inimile oamenilor simpli.
"Am avut un concert la Mila 23. Eram in vacanta cu sotul meu, Alexandru Matei, repetam pentru un concert si am zis: Hai sa facem un concert. Au venit asistenta medicala, invatatorul, tanti Geta, un catel, femeia care aduce laptele… A fost un concert extraordinar! Am fost atat de fericiti, mai mare bucurie nu se putea pentru acei oameni! Asta mi-a dat Dumnezeu. Nu mi-as dori mai mult de atat. Ma bazez pe ideea ca omul este unic si acea individualitate nu poate ajunge la performanta maxima decat prin intelegere individuala si unica", spune actrita.
Dincolo de profesie, Viorica Vatamanu este fiica, mama, sotie care se raporteaza in primul rand la Dumnezeu. Actrita nascuta in satucul Botosanilor recunoaste minunile atunci cand i se intampla, trecand dincolo de obisnuitul si inutilul vietii de zi cu zi. "Prima minune pe care am constientizat-o a fost atunci cand mama a venit foarte bolnava la Bucuresti. La un control ORL, dar i s-au depistat boli grave. O duceti acasa, ca in 10 zile e gata, a spus doctorul. Sa mai incercam, am zis eu. M-am rugat zi si noapte sa fie internata si sa imi dea si mie ce nu poate duce. Au insistat medicii, sa nu moara in Bucuresti, ca e lung drumul si scump. Dar mama nu a murit, a mai trait inca 7 ani de atunci".
A doua minune este nasterea fiului sau, Antonie Alexandru, la o varsta la care o femeie nu mai spera nici macar in minuni, mai ales ca Viorica Vatamanu trecuse printr-o boala grea, care ii secerase orice gand de a mai fi mama. "Nasterea fiului meu a fost a doua minune. La 41 de ani am nascut primul meu copil, fara niciun fel de veste. M-am dus si m-am rugat la icoana Maicii Sfinte de la Nicula. Am pus mana pe icoana si apoi pe mine, fara sa stiu prea bine ce fac. Doamne, fa sa fiu sanatoasa. Maica a considerat ca sanatatea mea e copilul acesta. Nimeni nu imi dadea sansa, parcursesem o boala care nu imi permitea nasterea unui copil. Si a venit copilul Maicii Domnului la mine", spune femeia devenita din fiica - mama, din om - actor.
De altfel, toate minunile si bucuriile Vioricai Vatamanu isi trag seva din pamantul Botosanilor, din oamenii cei mai frumosi ai vietii ei: propriii parinti, fata de care manifesta o induiosatoare recunostinta si dragoste.
"Mama mea a fost un om extraordinar de bun. Cand s-a prapadit au venit sate intregi. Ea niciodata nu vorbea pe nimeni de rau. Erau tarani cooperatori. Tatal meu, orice intrebare i-as fi pus, el imi dadea un raspuns. De unde stii, mai taticule, mai? Dintr-o brosura, raspundea. El stia totul dintr-o brosura... Eu am mai multe facultati. Cum, mai taticule, ca ai numai 8 clase. Dupa ce am citit a doua oara Biblia mi-am dat o licenta, a spus. Dupa ce a facut o casa, intr-o comunitate de tigani, a venit acasa si a zis: am mai facut o facultate. Acum face scoala vietii, asa spune, nu mi-am dat inca licenta, dar am numai de 10".
La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Câtă iubire într-un Cuvânt întrupat în Om, dar mai ales câtă jertfelnică umilinâî îi trebuie Omului pentru a se supune – și nu suprapune! – Cuvântului!
(Video: Seară de muzică și poezie cu actrița Viorica Vatamanu și percuționistul Alexandru Matei la Centrul Cultural "Aurel Stroe" din Busteni la 24 martie 2012)
