Victor Baciu este Profesorul, făuritorul de Oameni, cel care a știut să modeleze nu doar sportivi, ci și caractere. În spatele profesorului dedicat, a antrenorului care a format sute de luptători, se află un om sensibil, plin de umor, dar și cu un bun simț exemplar. Așa și-a format și elevii, fie ei campioni sau nu. Pentru Victor Baciu, disciplina primează în sala de antrenament, însă regulile sunt atent îmbrăcate, astfel încât sportul să construiască și Oameni, nu doar luptători.
Născut pe 3 iulie 1953, la Botoșani, Victor Baciu a urmat Institutul de Educație Fizică și Sport București. A fost sportiv de performanță, apoi antrenor în cadrul Clubului Sportiv Botoșani, iar din 1990 profesor de Lupte greco-romane la Liceul cu Program Sportiv (LPS). În 1997 era distins cu Titlul de Antrenor emerit de către Federația Română de Lupte, iar în 2021 devenea Mentor în Educație, în cadrul unei campanii naționale.
Luptele greco-romane reprezintă în România un sport de tradiție. O combinație între forța fizică, rezistență, tehnică și strategie. Competițiie devin o oportunitate de a testa abilitățile la un nivel superior. Însă dincolo de premii și medalii, Victor Baciu a tratat cu o imensă responsabilitate relația cu propriii sportivi, cu părinții acestora, dar a știut să păstreze aproape și foști sportivi.
De la vârsta de 16 ani, când a început cariera sportivă, Victor Baciu a adunat în suflet multă emoție. La 28 de ani intra în antrenorat și de atunci a urmat un drum exemplar, ca mentor al elevilor din Botoșani, dar și ca antrenor al loturilor naționale de cadeți sau juniori. Numele lui Victor Baciu este legat în istoria sportului românesc de campioni precum Alin Alexuc (calificat la patru olimpiade), Ioan Rubei (campionul mondial de la Istanbul) sau Petru Sudureac (participant la două serii de Jocuri Olimpice). Și mulți alții…
”În sportul de performanță se merge până la limita superioară a capacității copilului”
-Domnule profesor Victor Baciu, ne aflăm în pepiniera campionilor…
-Suntem la un antrenament la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, secția Lupte greco-romane, unde copiii se antrenează, la grupa de performanță. Aici se pregătesc cei mai valoroși copii pentru a ieși campioni la nivel național, cu participări la competiții internaționale. Mai avem grupa de avansați. Numărul de elevi este destul de mare.
-Aveți o carieră îndelungată în luptele greco-romane. Cum priviți astăzi în spate?
-Dacă îți place ceea ce faci este un lucru foarte bun, pentru că te poți implica. Și dacă ai copii buni – și aici este avantajul nostru, al profesorilor de o anumită specialitate – când tu selectezi, găsești copilul cu care ești compatibil, cu care poți lucra, cu care te înțelegi și te înțelege.
În sportul de performanță se merge până la limita superioară a capacității copilului. Trebuie să fii așa de bine pregătit încât să poți lucra cu el, la vârsta lui să îi dai sarcinile necesare, să îl îndrumi și să îl corectezi acolo unde greșește, să fii ca un coleg apropiat, să aibă încredere în tot ce îi spui, să poată pune în practică. Și să vadă că îi reușește ce îi spui tu și astfel să aibă încredere deplină. Pentru că dacă nu trag și antrenorul și copilul în aceeași direcție nu iese marea performanță.
Astăzi copiii au atâtea tentații! Trebuie ca și părinții să îi urmărească în afara orelor de antrenament.
”Copiii care au făcut lupte s-au realizat apoi și ca oameni!”
-Pentru noi, din afară, luptele înseamnă o combinație între forță fizică, rezistență, tehnică și strategie. Cum se vede din sală acest sport?
-Dacă aș avea o putere la nivel de stat, aș pune toți copiii să facă un sport, mai ales pe băieți. Prin sport putem forma o generație sănătoasă, care să aibă și calitățile necesare. Este un sport care te disciplinează. Copiii care au făcut lupte s-au realizat apoi și ca oameni. Și asta este foarte important. Din numărul mare de copii care intră la Liceul cu Program Sportiv, nu toți ajung campioni. Sunt mulți care rămân pe margine. Dar pe mine m-a interesat tot timpul ca ei să se realizeze ca oameni și după ce au finalizat sportul. Pentru că sportul reprezintă o perioadă limitată din viața unui om, iar restul timpului trebuie să își construiască o carieră.
S-au întâmplat cazuri când copiii nu au luat bacalaureatul. Și eu sunt foarte necăjit de această situație. Am explicat și la nivel de Minister. Trebuie să găsim o modalitate ca cei de la liceele vocaționale să aibă ca probă de bacalaureat și una dintre disciplinele lor. Sunt foarte mulți care nu iau bacalaureatul și nu se mai pot realiza, rămân la munci necalificate.
Pentru mine o facultate nu îndepărtează un om de altul, sunt oameni cinstiți, corecți, muncitori și capabili și fără studii superioare. Dar mi-am dorit tot timpul ca ei să își facă un viitor în viață. Sportul i-a ajutat să se educe, să fie oameni demni. Avem atâtea cazuri, unii dintre ei au ieșit la pensie din Ministerul de Interne, au avut funcți mari, alții au fost actori, alții au ajuns medici.
”În momentul în care un om vrea să facă un bine, el este marginalizat!”
-Sunteți unul dintre cei mai titrați antrenori din România. V-a ascultat cineva vreodată, a luat cineva atitudine când ați semnalat astfel de situații?
-Este foarte greu, mai ales în societatea de astăzi. În momentul în care un om vrea să facă un bine, el este marginalizat sau se ridică alții, cu alte feluri de explicații, pentru a contracara. Eu am observat în ultimul timp – în general, nu mă refer la mine – că pe cel care muncește încearcă alții să îl îndepărteze, să nu îi recunoască munca. Eu ce am avut de spus am spus tot timpul. Am susținut și cu argumente când am vrut să demonstrez ceva. Fiecare are concepția lui de viață și îl interesează mai mult problema lui personală, nu a societății. Societatea este diversificată…
-Ce îl validează pe un sportiv? Faptul că respectă toate regulile? Disciplina? Participările la concursuri, medaliile? Sau caracterul?
-Cei care vor să facă performanță se dedică! Dacă nu ai conducerea unității de partea ta, dacă nu ai părinții de partea ta, e greu. Dar cine vine la antrenamente, cine muncește, se va realiza. Sunt situații în care copiii au mers până la un punct, apoi factori externi i-au perturbat. Trebuie să învețe bine, să fie disciplinat, să aibă intuiție și un psihic foarte bun. Când mergi cu un sportiv la competiții mondiale, el psihic trebuie să fie la același nivel cu marii competitori, cum sunt asiaticii, americanii, ei au un psihic de învingători. Cine este tehnic și psihic pregătit, acela reușește. Trebuie să aibă o viață ordonată: să știe să mănânce la timp, să știe să rezolve programul de odihnă, să și învețe. Am avut copii și la lotul național care, și după terminarea clasei a 12-a, nu au reușit la facultate și au ajuns prin lume ca șoferi de tir.
-Dacă faceți o paralelă între cum practicați luptele la 16 ani și modul în care se antrenează astăzi copiii, e mai greu astăzi, e mai ușor?
-Am început luptele în clasa a 9-a. Făceam fotbal când a venit un profesor și m-a luat la lupte. ”Fotbal poate juca oricine, lupte nu toată lumea poate”, mi-a spus. Așa am început luptele. Acum am copii de 6-7 ani, iar la nivel național sunt multe competiții. Este o motivație, copilul cu cât este în atmosfera lui și în condițiile de pregătire, de concurs, așa se formează. Când am început eu erau doar juniori și seniori. Acum sunt copii, juniori, seniori, tineret… Numai participând la competițiile mari copiii își dezvoltă acea tărie de caracter. Una dintre fricile copiilor este aceea de a nu cunoaște adversarul, de a nu cunoaște mediul. Frica este jumătate din pierdere. Când ai emoții, când ți-e frică de adversar. Douăzeci de ani, cât am fost la lotul național, am învățat că, atunci când urci cu sportivul tău pe prima treaptă a podiumului, și când îți cântă imnul național, ca antrenor ai cea mai mare satisfacție.
”Alin Alexuc este cel mai titrat sportiv al Botoșaniului!”
-Noi am auzit în ultimii ani mai des de Alin Alexuc. Însă CV-ul dvs. de antrenor mai vorbește despre și despre alți campioni, despre Rudei sau Sudureac…
-Alin Alexuc este sportivul lui Ion Asaftei, el l-a descoperit, l-a pregătit. Eram la lotul de cadeți când l-am selectat, la Bacău. Acolo a stat o perioadă, apoi a plecat la lotul de juniori la Câmpulung Muscel. După mine, Alin Alexuc este cel mai titrat sportiv al Botoșaniului. Este camion european și participant la patru olimpiade. Sportivul nostru etalon. Sudureac a participat la două olimpiade, este vicecampion mondial, sportivul meu. Ion Rubei a fost campion la Istanbul. Sunt o grămadă de copii, campioni naționali, medaliați la competiții europene și mondiale.
Asta este menirea noastră, să îi descoperim, să-i creștem, să avem răbdare. În primul rând, un campion trebuie să aibă foarte multă răbdare cu copiii, să existe acea compatibilitate între sportiv și antrenor, pentru că altfel nu merge. Sunt situații grele, uneori copilul spune mai mult la antrenor decât spune acasă. Este acea legătură care îi duce spre vârful piramidei. Pe plan mondial sunt țări care investesc mult mai mult decât noi, au selecții mai bune, organizare mai bună. Copilul care este mai isteț, care este mai pregătit și care are aptitudini să învingă în condiții mai dificile adversarul...
”Un copil care muncește va face și performanță!”
-Loredana Toma, marea noastrp campioană, spunea că Botoșaniul este o forță în Haltere. Ce semnale aveți dvs., cum este privit Botoșaniul ca centrul de Lupte?
-Federația vede ca un punct de sprijin Botoșaniul.În zona noastră, lumea nu e așa de bogată. Zona agricolă predomină. Ne vin mulți copii de la țară, copii sănătoși, care au mâncat bine, care au avut acasă o educație bună. Un copil care muncește va face și performanță. Am avut situații de copii talentați care atunci când au dat de greu au spus că nu mai pot. Acolo se distanțează. Cei care au calități și vor să facă performanță reușesc. E ca în viață. Să știi să te descurci și să ieși dintr-o situație dificilă cu fruntea sus, onorabil.
-Se spune despre tenis că este un sport scump. Ce presupune practicarea luptelor? Este un sport accesibil?
-Este un sport accesibil. Sunt și situații când copii de un anumit nivel, cu medalii naționale și internaționale, au reușit și își susțineau ei familia. Când se implică și părinții în educația copilului este foarte bine. Școala, copilul, familia, profesorul trebuie să fie într-o simbioză. Și Federația!
-Ați fost pasionat o vreme de poezie și de chitară. Vă veți întoarce vreodată la viața de om liniștit?
-Eu așa concep viața: începe în copilărie și se termină cam tot în copilărie. Tot timpul mi-a plăcut literatura. Mi-a plăcut să citesc, am cochetat și cu versurile. Am avut o chitară electrică și nu știam că e electrică și am renunțat. Am mai încercat cu muzicuța, dar nu poți să le faci pe toate în viață. E ca un refugiu. Dacă vrei să faci un lucru în viață trebuie să te documentezi. Ca profesor de sport, de lupte, trebuie să fii ca în medicină: în fiecare zi să fii la curent cu noile știri, altfel nu faci nimic. Trebuie să muncești, să te documentezi, să compari cu ce fac alții. În afară, la competiții internaționale, am învățat foarte mult. Să fii printre primii ca să aplici și tu ce vezi. Anturajul, sala, condițiile de antrenament, toate au efect asupra copilului, îi ușurează munca. Condițiile de astăzi sunt incomparabile față de cum erau când am început noi.
”Mișcarea este singura modalitate de a trăi o viață fericită!”
-Un mesaj de final. În România, nu doar în Botoșani, sportul de masă aproape că nu există. Copiii au nevoie să fie angrenați în activități sportive?
-Mesajul meu ar fi următorul: în ultimul timp sfera industriei s-a schimbat, computerizarea și-a făcut loc în aproape toate domeniile de activitate. Se vor naște noi industrii. Industria farmaceutică, spitalele vor fi neîncăpătoare pentru oameni. Și atunci singura șansa a oamenilor, pentru a fi sănătoși, este să facă sport. Nu contează ce sport. Să facă mișcare. Le spun copiilor: veniți, faceți sport, mergeți la facultățile de sport pentru că va fi nevoie de profesori de sport, de kinetoterapeuți, vor fi săli de fitness…
Statul nu se mai implică, vrea să își ia mâinile de pe sportul de masă. La școli, tot mai multe săli de sport. La Botoșani sălile de sport sunt închise ziua, când ele ar trebui de la 5-6 dimineață până la ora 22.00 să fie deschise. Primăria să găsească instructori astfel încât mereu să fie activități, sala să fie plină. Am apreciat Cornișa, pistele de biciclete, dar e nevoie și de oameni care să se ocupe de tineri, de bătrâni, să facă mișcare. Asta ne ține, până la urmă. Mișcarea știm cum este, dacă nu facem niciun pic de mișcare ca să fim verticali… Verticali și din punct de vedere al sănătății, și din punct de vedere intelectual, să gândim bine. Până la urmă, inteligența artificială asta urmărește: să gândească cei care o concep, iar ceilalți să fie dependenți de ea. Mișcarea este singura modalitate de a trăi o viață fericită. Sunt de acord și cu credința. A crede în ceva… Așa vom fi sănătoși…
Totul începe de la modul de a gândi. Și să gândești nu numai pentru tine, ci să gândești și pentru societate, și așa lucrurile vor fi bune. Dacă pui în primul rând interesele tale și apoi ale societății, niciodată nu vei reuși. Să fii mulțumit cu ce ai. Eu mereu am spus: Doamne, mulțumesc pentru ce mi-ai dat. Și am fost mereu mulțumit cu ce mi-a dat. În viață sunt și multe lucruri care nu îți convin, dar m-am pus mereu și în situația celui de lângă mine: oare el cum s-ar simți când mie mi-e bine și lui rău? Este loc pe pământ de a trăi toată lumea bine și cinstit.
INVITATUL DE LA ȘTIRI: Prof. Victor Baciu
Realizator: Florentina Toniță
Video/Montaj: Florin Timofte
