Teologul student la Conservator care s-a întors pe terenul de rugby: ”Este o provocare în a face și școală și sport la un nivel ridicat” – Foto, Video

Drumul de la sportul de performanță până la strana bisericii a fost, pentru George Gontineac, un urcuș către verticala ființei. A știut dintotdeauna că, oricâte cărări i s-ar ivi înainte, Calea este una singură: cea care duce la Adevăr.

Teologul student la Conservator care s-a întors pe terenul de rugby: ”Este o provocare în a face și școală și sport la un nivel ridicat” – Foto, Video

Rugby-ul i-a fost mai multe decât pasiune. Dar a ales să îl slujească pe Dumnezeu (Teologie), apoi să cânte (Conservator) împreună cu copiii singura muzică despre care spune că este ”înțeleasă de sfinți prin inspirație divină”. Când a renunțat la rugby, s-a îmbolnăvit. Așa că s-a întors la ”prima dragoste”. Astăzi, teologul George Gontineac este studentul la Conservator care antrenează copiii pe terenul de rugby.
 

Povestea a început la Hlipiceni

S-a născut la Hlipiceni, în județul Botoșani. În urmă cu 12 ani, sub îndrumarea antrenorului Iulian Marian Iftene, începea aventura care avea să îi schimbe viața. Era în clasa a IX-a și întâlnirea cu profesorul său îi așeza lângă inima figura unui personaj pe care deseori l-a identificat cu chipul unui tată. Iulian Marian Iftene i-a vorbit pentru prima dată despre valori sportive, despre ce înseamnă asumarea și disciplina. A aflat, în toți acești ani, că rugby-ul promovează valori precum educația, integritatea, respectul, disciplina în grup, solidaritatea, distracția frumoasă.

”Atunci când nervii sunt mai mari, rugby-ul te pune să te canalizezi mental pe faptul că nu ai voie să îți calci în picioare sau să îți dărâmi adversarul într-un mod ilegal, ci te provoacă la un calm deosebit pentru a folosi forța în timpul jocului sub legile rugby-ului, iar pe stradă să fim gentlemeni și bărbați”, ne spune George Gontineac.

Rugby-ul este un sport foarte inteligent. ”Cu toate acestea, nu vreau să fiu rău, dar dacă veți întreba pe stradă, peste 80 la sută dintre români vor spune că pe terenul de rugby sunt doar niște țărani, tocmai pentru că, în România, în ultimele decenii s-a distrus cumva această natură a sportului”, explică antrenorul George Gontineac.

Pe când era în clasa a X-a, la îndemnul antrenorului Iulian Iftene, avea să părăsească Botoșaniul și să practice rugby-ul la Bârlad, oraș cu tradiție în acest sport, catalogat la acea vreme și ca centru olimpic. A rămas la Bârlad până în clasa a XI-a, plecând ulterior către Gura Humorului, sub îndrumarea antrenorului Andrei Varvaroi.

Cu toate că părea să meargă către performanța sportivă, imediat după finalizarea studiilor liceale, George Gontineac a deschis o altă ușă: cea a credinței. A absolvit Facultatea de Teologie din Iași (licență și Master). În prezent, este student în ultimul an la Conservatorul ieșean, specializarea Muzică bizantină.

În această vară, George Gontineac a luat o decizie care i-a surprins pe mulți. Alături de soția sa, a revenit în Botoșani. A simțit că cea mai frumoasă misiune o poate avea în preajma copiilor. În Parohia ”Sfânta Ecaterina”, dar și pe terenul de rugby.

Drumul lui George Gontineac nu a fost lipsit de încercări, însă are încredere că va reuși atâta timp cât va păstra nealterat spiritul sportiv, dar și valorile morale de care societatea are mare nevoie.
 


 

De la rugby la muzica bizantină

-Rugby în trei orașe: Botoșani, Bârlad și Gura Humorului. Și vorbim despre sportul de performanță în primul rând. Având în vedere parcursul dumneavoastră universitar, înțelegem că școala nu a rămas niciodată pe planul doi.

-Eu am înțeles că un sportiv nu înseamnă un om cu slabe capacități intelectuale, dimpotrivă, este o provocare în a face și școală și sport la un nivel ridicat. Și am rămas cu această idee până astăzi.

-Este adevărat că practicarea unui sport îmbunătățește performanțele școlare?

-Sigur că poate îmbunătăți performanțele școlare, atâta timp cât urmăm un curs autentic a ceea ce promovează sportul. Din păcate, ne canalizăm de multe ori pe ideea că facem sport și că vom trăi din asta. Dar chiar dacă vom trăi din sport și vom fi nume mari, la un moment dat tinerețea se termină, anii își spun cuvântul și va trebui să facem altceva, ori în același domeniu, ori în alt domeniu pe care îl preferăm.

-A venit momentul important când un tânăr trebuie să ia decizia cu privire la viitorul său. După atâția ani de rugby, alegerea avea să fie…

-Facultatea de Teologie, șase ani cu tot cu Master. În prezent sunt la Conservator, Facultatea de Muzică, studiez Muzica bizantină, sunt în ultimul an. Sunt căsătorit, soția a terminat și ea Litere, avem un copil de un an.

-Și ați revenit la Botoșani. O decizie curajoasă, am spune, în zilele noastre.

-De 3-4 luni suntem din nou în Botoșani, pentru că avem un spirit autohton, ne place locul din care am plecat. Am încercat și în alte părți, și eu și soția ne implicăm în activități de voluntariat, dar nu am reușit să lucrăm cu același drag cu oamenii de acolo cum reușim în locurile unde ne-am născut, de unde am plecat, deși poate că aici sunt mai multe piedici.

-De cum ați revenit, ați început că lucrați cu copiii din Parohia ”Sf. Ecaterina”. Nu sunteți la primul contact cu copiii din Botoșani, și ne întoarcem cu povestea în Hlipiceniul natal…

-Când aveam 20 de ani, la Hlipiceni am înființat un club sportiv de rugby. Acolo a funcționat Clubul Sportiv Hlipiceni, care în curând va deveni Rugby Club Botoșani. Acolo am avut generații de copii de la 2002-2003 până la 2007-2008. Ne-am înscris în campionatul Under 16, apoi în circuitul de Mini Rugby cu sportivi sub 12 și sub 14 ani. Am avut peste 15 copii trimiși în țară pentru sportul de performanță la cluburi care au acest potențial, cu baze sportive, antrenori. Eu am făcut voluntariat acolo. Am rămas mâhnit pentru faptul că, atunci când am plecat, nici măcar un om nu m-a întrebat de ce nu mai continui. Am rămas uimit. În acei ani s-au pus niște copii în ghete… Copii care se lăsaseră de școală, care în clasa a IX-a nu mai voiau să meargă la liceu… mergeam cu mașina mea și îi luam de acasă, de la Copălău, Hlipiceni… Îi culcam sâmbătă seara pe la colegi, duminica îi duceam înapoi. Simțeam că au nevoie de noi.





-Era important pentru acei copii exemplul pe care îl oferea un antrenor de rugby?

-Copiii aveau nevoie și de părinți, dar și de alți oameni din jur care să le dea un impuls, chiar dacă existau probleme financiare, de timp sau tehnice. Asta m-a bucurat poate mai mult decât performanța în rugby a celor care astăzi își câștigă existența din rugby în cluburi de performanță din Cluj, Baia Mare, Gura Humorului.


”Nu mai avem bucuria de a trăi, de a dărui”

-Pare dificil de înțeles din afară. De obicei, cariera de sportiv trebuie să ducă spre o meserie bănoasă. Ce altă motivație mai oferă astăzi sportul?

-Da, avem nevoie de bani. De ce? Să ne satisfacem niște nevoi fiziologice. Când m-am lăsat de rugby, la 26 de ani, m-am îmbolnăvit. Am făcut diabet, cu insulină. M-am reîntors și, da, fac asta și pentru sănătatea mea. Am înțeles ceva ce puțini oameni mai înțeleg astăzi: avem nevoie de bani pentru a ne satisface nevoile, dar nu mai avem bucuria de a trăi, de a dărui. Sunt 100 de ani de când oamenii își mai construiau case unii altora, când se aduna jumătate de sat și în trei săptămâni se termina o casă. Nu era nevoie de 100.000 de euro ca să îți cumperi un apartament de 40 de metri pătrați în care nu ai loc să te învârți. Este ridicolă nonevoluța noastră. Am aceste idei pe care le-am împrumutat de la mentorii mei, de la profesori, antrenori, preoții mei, de la foarte mulți oameni cu care lucrez d.p.d.v. moral, spiritual, idei pe care le promovez.

-Cu toate acestea, primul pas a fost către biserică. În Parohia ”Sf. Ecaterina” din municipul Botoșani.

-În urma activității de la Hlipiceni, am dezvoltat un tact pedagogic, o capacitate de a lucra cu tinerii într-un mod frumos și, concomitent cu activitatea sportivă am avut activitate muzicală: muzică corală, bizantină, muzică populară, tradițională. Am ureche muzicală, îmi place foarte mult muzica și am vrut să studiez și partea aceasta. Am vrut să lucrez practic cu copiii. Din păcate, muzica și sportul, în școala de stat, se lucrează prea puțin.
 



-Deși se spune că sunt două elemente care armonizează trupul și sufletul.

-Eu nu am făcut muzică în școala generală. Dacă făceam, sunt sigur că aveam o carieră în muzică. M-am apucat de vreo patru instrumente la Conservator, dar degeaba, pentru că nu mai sunt aceleași deprinderi. Merg pe muzica bizantină și pe chitară. Muzica bizantină reprezintă mișcarea sufletului în căutarea divinității, a lui Dumnezeu. Muzica bizantină se delimitează de celelalte culturi muzicale prin faptul că este înțeleasă de sfinți prin inspirație divină și lăsată nouă moștenire. Iar cel ce ignoră acest lucru ignoră sfințenia și întreaga viață a sfinților.


”Niciun copil care s-a rătăcit nu este pierdut…”

-Pare a fi o treabă foarte serioasă atunci când o rostește teologul George Gontineac. Cum primesc copiii această muzică, cum ați reușit să o ”lipiți” de inima lor?

-Prin cale. Noi, oamenii, căutăm de multe ori Adevărul și Viața. Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Trebuie să trecem mai întâi prin Cale. Google ne oferă astăzi o posibilitate imensă de a găsi un rezultat la câteva secunde distanță. Doar că, atunci când căutai un răspuns în bibliotecă în câteva ore, aflai mult mai multe răspunsuri poate mai palpitante decât cel căutat. Și încerc să îi pun pe copii pe Cale. Atunci când încep repetițiile cu copiii, nu fac teorie, le spun că îi dăm drumul și pe parcurs discutăm. Fiind pasionat, eu nu îmi fac schițe. Pentru că schițele îmi scapă. Totdeauna simt ceea ce trebuie la momentul potrivit. Îmi place mult să lucrez cu tinerii pentru că sunt foarte receptivi și sunt însetați de activitate.

-Contrar pecepției publice, conform căreia tinerii sunt acaparați de online și de telefonul mobil?

-Din păcate, neavând acces la bucuria naturală și la scopul natural al vieții, căutăm stimulente. Să nu ne mirăm că vedem tot mai multe persoane tinere, copii, dependente de alcool, droguri. Ei chiar au nevoie de bucurie. Am întâlnit copii cu care, în doar câteva luni, am ajuns să lucrez muzică cultă grea tocmai pentru că au găsit ceea ce căutau. Dar dacă nu eram acolo oare nu căutau bucuria în altă parte? Niciun copil care s-a rătăcit nu este pierdut… Eu încurajez părinții să aducă copiii pe lângă strană, să asculte, să se joace. Urechea lor fină se va educa cu această muzică.
 



 

Oameni-legende. Și povestea merge mai departe

-Ne întoarcem la rugby. Botoșaniul are o tradiție în acest sport, există câteva nume care s-au impus, care au făcut performanță la nivel național și mondial.

-Știu că s-a încercat pe mai multe fronturi a se menține tradiția în rugby la Botoșani, dar s-a reușit prea puțin. Cât despre oamenii-legende care au plecat de la Botoșani și din comunele aferente știm de Romeo Gontineac, din Hlipiceni. Un sportiv de valoare, cu cinci cupe mondiale, patru ca jucător și una ca selecționer. În prezent antrenează în Franța, fiul său joacă de asemenea în echipa națională. Amintim și pe Florică Murariu de la Mitoc, împușcat la Revoluție, un jucător deosebit. Și Adrian Tudose, pe care îl avem aici, în fața mea, un mare veteran de rugby. Am oportunitatea să îl întâlnesc și să vină alături de mine, să desfășurăm împreună activitatea aceasta cu copiii. Este o cale de inspirație extraordinară atât ca jucător, cât și ca antrenor. El a fost asistentul domnului Iftene atunci când mă antrena pe mine. Să nu uităm că Botoșaniul a fost ales de Federația Română de Rugby ca echipa națională să susțină mai multe meciuri aici, împotriva Rusiei, a Germaniei, Belgiei, în anii trecuți. Tocmai pentru că la Botoșani a fost mereu o bază mare de selecție.

-Pare să fie o mare provocare pentru dvs. revenirea pe terenul de rugby. Sunteți la început cu strădania aceasta, de a forma o echipă pentru copiii din Botoșani?

-Foarte la început. Ne chinuim de trei luni să găsim resurse umane, materiale, financiare. Am găsit acest teren, ne ajută pentru moment. Dar copiii se vor lovi dacă facem pe teren sintetic, ne va trebui un teren de iarbă.

-Antrenamentul copiilor este gratis, la fel și echipamentele folosite. Cum reușiți asta, pentru că vorbim despre un sport costisitor?

-Aducem mulțumiri domnului Ionel Roșu de la Admir, care a identificat faptul că noi vrem să începem această activitate, dumnealui m-a găsit și mi-a spus că vrea să mă ajute, este un om foarte sufletist. Domnului președinte de la Tridex Sport Arena, domnul Claudiu Niculăeș, Fundației pentru Tineret Botoșani, Federației Române de Rugby, domnului Bogdan Budișteanu. Oameni care ne susțin, pentru că rugby-ul este o familie mare în toată țara și, de ce nu, în toată lumea. Deocamdată nu am cumpărat nicio minge, niciun material, pentru că le avem de la colegii de la cluburile unde am trimis de-a lungul timpului copii. Eu voi face voluntariat în timpul liber.


 

”Sportul este un mod de educare și de promovare a valorilor”

-Pentru părinții care încă nu cred că rugby-ul este o alternativă sănătoasă pentru copiii lor, un copil introvertit, timid, se poate adapta unui astfel de sport?

-În continuare, există o percepție greșită asupra acestui sport, care este văzut ca unul de contact. Suntem aici pentru socializare, pentru distracție, pentru învățarea valorilor morale care au fost odată și care ne dorim să se adapteze la societatea de astăzi. Sportul este un mod de educare și de promovare a valorilor. Părinții trebuie să înțeleagă că ai lor copii se pot împiedica pe stradă, în clasă chiar. În cinci ani la Hlipiceni, am avut un singur accidentat, o mică fractură care s-a rezolvat repede. În afara unor contacte bărbătoase, curajoase, care au adus mai multă adrenalină și bucurie, nu am avut. Dimpotrivă, copii de-ai mei s-au lovit pe bicicletă, la scăldat etc., în afara terenului. Important este că aici învățăm să cădem, învățăm să ne protejăm. Iar rugby-ul este printre puținele sporturi care promovează niște valori morale.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Ancheta Știri Botoșani: Ce facem cu cărțile vechi din propria bibliotecă?

Duminică, 21 Iulie 2024
587

Dacă vrei să știi cum este inima unui om, nu-mi spune ce citește, spune-mi ce recitește, rostea în urmă cu peste jumătate de veac scriitorul François Mauriac. Într-un timp al...

Artista din Botoșani care a creat cel mai cunoscut monument din Iași. Model i-a fost o mătușă ”deosebit de frumoasă și distinsă” (Foto)

Miercuri, 17 Iulie 2024
491

Gabriela Manole-Adoc s-a născut pe 14 noiembrie 1926, în localitatea Pleșani, județul Botoșani. În urmă cu 30 de ani, Consiliul Municipal Botoșani îi conferea titlul de Cetăț...

Poveștile orașului Botoșani. Unirii sau strada Sfintei Vineri, locul care unește toate generațiile!

Miercuri, 17 Iulie 2024
1959

Este inima orașului. Și nu pentru că, de oriunde ai veni sau oriunde ai pleca, pasul trece pe aici. Ci pentru că palpită, respiră, viețuiește odată cu tine. Ori că prinzi verdele forfotind c...