Născută într-o zi de 30 august la Nicolae Bălcescu, în județul Botoșani, a învățat până la 12 ani în școala din sat, apoi a continuat gimnaziul la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Iași. Tot în Iași a absolvit, în anul 1975, Facultatea de Învățământ Pedagogic, secția Arte Plastice, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza".
A fost o scurtă perioadă de timp profesor la Coșula, pentru ca în 1979 să revină în amfiteatrul universitar, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", Bucureşti, la specializarea muzeologie. Peste patru ani (1983) o regăsim din nou în Botoșani, ca muzeograf şi, mai târziu, șef Secţie Etnografie la Muzeul Judeţean Botoşani. Locul unde avea să scrie istorie. Și scrie încă!
Chiar dacă s-a pensionat de mulți ani, pasiunea și consecvența - care i-au fost dintotdeauna îndrumători în profesie - au determinat-o să continue cercetarea și studiile privind etnografia. De altfel, din anul 2013 (imediat după pensionare), devine Expert etnograf, atestat de Ministerul Culturii.
Este ceea ce astăzi din ce în ce mai greu găsim: un profesionist ”de modă veche”. Care își îmbracă știința în pasiune, care își domolește dorul de oameni cu povești din trecut. Un om blând, de o blândețe atât de rară încât o suspectezi de ”contrafacere” sufletească. Dar te convingi imediat că doamna Steliana nu poate să fie altfel, chiar de ar voi uneori, când indolența oamenilor o doboară.
A dovedit întotdeauna aceeași generozitate susținută de profesionalismul aproape proverbial care o caracterizează. Însă cel mai dureros subiect rămâne Casa Manolachi Iorga, locul care ar fi trebuit să devină de mulți ani un brand cultural al urbei Botoșani. Din păcate, un simbol al orașului, o bogăție inestimabilă, se pierde cu fiecare zi care trece. Și împreună cu Casa Manolachi Iorga alte și alte clădiri de patrimoniu, adevărate lecții de istorie pentru ”orașul geniilor”.
Dar și munca ”de uzură”, cea de etnograf, care astăzi pare să își piardă tot mai mult din importanță, spre a lăsa locul unui amalgam de informații fără nicio bază științifică, adună numeroase tristeți pe chipul unui om care și-a dedicat întreaga viață studiului.
Etnografii fac o muncă de o minuțiozitate extraordinară, și vorbim aici despre identificarea obiectelor, descrierea corectă a motivelor, încadrarea în zonă sau microzonă, influențe… Însă nu trece neobservat faptul că, de câțiva ani, asistăm în spațiul public la o abundență de costume, de ii în special, fără însă ca specificul zonei să mai fie reprezentativ. Ce influență va avea acest lucru pentru viitorii etnografi, cei care vor studia aceste aspecte?
"Pentru viitorii etnografi, cercetarea va fi complexă. Depinde de ei cum vor ști să facă trecerea de la treapta tradițională către cea care va deveni tradițională. Vedeți că s-au folosit și motive decorative diverse, nu mai este aceeași dispunere a motivelor. De exemplu pe o ie, cum e cea de Vâlcea, cum e cea de Botoșani, cum e cea de Câmpulung… Specificul locului se pierde, dar etnograful trebuie să caute acele elemente decorative care au existat pe iile pe care le-au lucrat meșterele la ele acasă, și pe cele care au apărut", explică specialistul.
Steliana Băltuță nu este doar un om care și-a făcut meseria conștiincios, ci este specialistul care a știut să treacă dincolo de cele opt ore zilnice obligatorii, care a înțeles că din dărnicia faptelor sale se vor naște mai târziu alți oameni pasionați care să vadă frumosul și specificul tradițiilor noastre peste încă un deceniu, peste încă vreun veac. Fără aceste mărturii, greu de crezut că generațiile viitoare vor ști de unde vin și încotro să se îndrepte.
Steliana Băltuță nu adună anii, ci îi slobozește în urmă ca pe o povară de care nu se încurcă tocmai pentru că mai are încă multă treabă cu noi și pentru noi.
Astăzi îi spunem doamnei Steliana Băltuță La mulți ani și îi aducem meritatele urări de sănătate, bucurie și împliniri pe toate planurile!