Este vorba despre Romanian Creative Week (RCW), eveniment ajuns la cea de a patra ediție și care se desfășoară la Iași, în perioada 15-26 mai 2024.
Organizatorul Romanian Creative Week este Federația Patronatelor Industriilor Creative din România, al cărei președinte, Irina Schrotter, spune că RCW este ”locul de plecare pe drumul provocator al creativității pentru mii de tineri”. Iar Cătălin Alionte, directorul RCW, ne asigură că tema anului 2024 - Energy - transformă capitala Moldovei într-un ”hub de creativitate și inovație”.
Egologia, o ”călătorie de autodescoperire”
Vernisajul expoziției centrale a RCW - Egologia a avut loc pe 15 mai 2023, la ora 18.00, la Baia Turcească din Iași, o clădire-monument ridicată la finele secolului XIX și renovată de curând de administația locală.
Cu un design arhitectural realizat de Anda Zota și Elena Viziteu Ionescu, Egologia prilejuiește întâlnirea cu 24 de artiști români, dar și din Japonia și Italia. Publicul are parte de un adevărat spectacol meditativ realizat din picturi, desene, fotografii, sculpturi, arte vizuale, sound desing.
În viziunea lui Marian Pălie, curatorul expoziției, Egologia este un demers care explorează relația complexă dintre ”ego-ul individual și construcțiile sociale care-l modelează”. Dar este deopotrivă și o ”călătorie de autodescoperire, unde peisajul interior reflectă relația complexă pe care o împărtășim cu lumea naturală, exterioară”.
”Ego-ul este o scindare a naturii; este încercarea spiritului de a se ridica deasupra lumii și de a o domina”, scria Hermann Hesse.
Expoziția este o invitație la introspecție, dar și o provocare, într-o societate în care avem din ce în ce mai mult nevoie de armonie și de conexiune cu natura. Giorgio Agamben spunea, de altfel, că actuala criză ecologică este, în fapt, o ”criză a relației om-natură, o criză a modului în care ne concepem locul în lume”.
"Urma însuflețită a distrugerii"
Printre expozanți o regăsim și pe Ana Maria Micu, din Botoșani. Lucrările artistei sunt incluse în Secțiunea Arts & Crafts, alături de artiști precum Ana Taină, Alexandru Ranga, Elena Pîrvu, Hideo Iwasaki (Japonia), Iulian Nan, Mihaela Vasiliu, Thea Lazăr, Tudor Ciurescu sau Vlad Albu.
Artista din Botoșani vine în fața publicului cu trei lucrări: ”Orhidee adăpostită într-o vizuină” (acrilic pe pânză), ”Urma însuflețită a distrugerii” (acrilic pe pânză) și ”Urma însuflețită a distrugerii” (animație pictată de mână, buclă continuă de 9 secunde, în 23 de cadre).
În prima lucrare a Anei Maria Micu, Orhideea Phalaenopsis, specie de floare care în România nu poate supraviețui decât ca plantă de apartament, este adăpostită într-o vizuină, pe un câmp din apropierea orașului Botoșani.
”Este un gest ambiguu, și lucrarea de pictură făcută pe baza fotografiei de documentare a acțiunii are drept scop lărgirea acestor direcții de interpretare incerte. Poate însemna o mutație de adaptare, un schimb al nevoilor elementare între regnuri, în așa fel încât adăpostul unui animal să fie considerat optim și pentru plante sau oameni. Poate însă fi și o coaliție a animalelor și plantelor, care se retrag împreună departe de privirile și acțiunile omului”, ne spune Ana Maria Micu.
Publicul a admirat deopotrivă și animația pictată "Urma însuflețită a distrugerii". Procesul de producere a instalației este unul complex, care poate fi perceput doar în urma unei analize atente care capătă aspect de meditație. Este vorba despre pictarea, deteriorarea și restaurarea unei lucrări reprezentând o grădină de balcon, ”deoarece s-a vrut ca prin imagine să treacă un personaj”.
”Din cauza acestei acțiuni umane, chiar minimalistă așa cum este ea invocată prin animație, un ecosistem se lasă afectat într-un mod exemplificat vizual la propriu, prin comparația ce se poate face între ultimul cadru și cel cu care s-a început”, mărturisește artista Ana Maria Micu.
Modalitatea de expunere a lucrărilor Anei Maria Micu, în una dintre încăperile Băii Turcești din Iași, conferă vizitatorului încă o perspectivă asupra a ceea ce presupune propria introspecție, dar și asupra limitelor mai mult sau mai puțin fragile, atunci când ego-ul nu este altceva decât nevoia vitală de ieșire din ”acvariu”.
Cele două lucrări pe pânză sunt montate pe o platformă de lemn, care la rândul ei este închisă de un perete de sticlă, o barieră simbolică. Alături de platforma din lemn se află animația. Exploatat ca spațiu expozițional, întregul amplasament pare a fi un acvariu care izolează lucrările de privitor.
La prima vedere un termen ușor de explicat, conceptul de EGO capătă noi dimensiuni atunci când este abordat în plan artistic. Aici, spune Ana Maria Micu, și ne asigură că exemplele sunt multiple, ”ego este un fel de membrană a noastră, prin care noi comunicăm cu mediul. Și aceasta este definiția filosofică. Ego este considerat cel care negociază interioritatea noastră, inconștientul din noi este negociat de ego în relație cu mediul înconjurător. Pentru că inconștientul nostru nu există, nu supraviețuiește și nici nu poate fi studiat în sine. Întotdeauna este în raport cu ceva. Și așa sunt și nivelurile acestea multiple: picturile stau pe o platformă, expoziția se află într-un acvariu, acvariul este într-o clădire, clădirea se află într-un oraș. Iar în zonele acestea de contact întotdeauna ar trebui să fie o oportunitate de a crea un conținut, de a defini părțile, de a declanșa o relaționare...”.
”Ana Maria Micu este o țesătoare de viață și lumină”
Nu este singura expoziție în care o putem vedea pe Ana Maria Micu. În cadrul RCW, în spațiul din Turnul Goliei, pe 17 mai a avut loc vernisajul unui alt eveniment de înaltă ținută artistică: ”Eternity as attempt”. Curatoriată de Marlene Herberth / KraftMade, expoziția reunește lucrări ale artiștilor Ana Maria Micu, Bogdan Gîrbovan, Ciprian Mureșan și Gabriela Vanga.
”Prin lentila noastră lumească, putem alege să fim simpli privitori, martori ai schimbării. Dar putem și să fim complici ai gesturilor spirituale, ai trecerilor ritualice, pătrunzând în acest tărâm de liniște, de armonie, de vindecare și de nostalgia de a ne încălzi în lumina eternității. Ce înseamnă existența noastră din perspectiva eternității? Și ce facem în legătură cu aceasta? Parafrazând pariul lui Blaise Pascal, tu cât pariezi pe eternitate?”, spune Marlene Herberth, curatoarea expoziției ”Eternity as attempt”, din Turnul Goliei.
Ana Maria Micu expune aici „The Easy Way to Heal Yourself” (2021), o ”soluție metaforică și magică pas cu pas despre cum să vindeci o persoană, în același mod în care am repara un obiect rupt”. Lucrarea este fascinantă și recompune, într-o viziune proprie, sinele pe care îl impregnează cu lumină vindecătoare. Este un proces delicat și deopotrivă tulburător, prin care tehnica intervine în structura umană, dar nu pentru a deteriora viul, ci pentru a transforma însăși materia.
”Ana Maria Micu este o țesătoare de viață și lumină în lucrările sale”, spune curatoarea expoziției din Turnul Goliei, completând: ”Artista își modelează un chip extern din lut și îl impregnează cu lumină vindecătoare, într-o transformare capitală a propriei materii. Eul reparat este cu totul diferit de eul întreg, dinainte de a fi stricat. Ana Maria Micu performează o renaștere a eului său extern, într-o încercare de a transgresa limitele timpului”.
”The Easy Way to Heal Yourself” este o animație stop motion cu lut și lumină. Iar artista Ana Maria Micu reușește, prin practica animării de mână în pictură, să ne introducă în efemeritatea vieții nu doar în raport cu noi înșine, ci mai ales în relație cu mediul natural.
”Atunci când ai de mișcat un personaj pe un fundal pictat, dacă nu folosești vreun artificiu tehnic, de la simpla construire a siluetei, distrugi fundalul iremediabil. Dacă e nevoie de mișcare pe toată lungimea scenei, din momentul în care personajul intră în cadru și cât îi ia să iasă, distruge tot în calea lui. Mă străduiesc să restaurez această distrugere, la pictarea fiecărui cadru în parte, dar rularea animației în buclă va permite comparația cu cadrul inițial și se va vedea o diferență, care este metafora felului în care interacționăm azi cu mediul natural”, spune Ana Maria Micu.