CATALINA PIRVU
Născută pe 3 octombrie 1988, în Botoşani, Cătălina Pîrvu ne oferă, la 25 de ani, un model de disciplină profesională, dar fără acea fervoare a tânărului dornic de afirmare cu orice preţ. Găsim la Cătălina Pîrvu echilibrul mental şi o inteligenţă delicată, o discretă impunere a propriilor idei. Crede cu tărie în valorile spirituale în care a crescut şi s-a format. "Judeţul Botoşani a fost, poate, cel mai prolific izvor de valori culturale şi nu numai, cu rol determinant pentru spiritualitatea şi devenirea noastră naţională". Cătălina Pîrvu este, în prezent, consilier în cadrul Ministerului Culturii, desfăşurând activităţi ce decurg din relaţiile Ministerului cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Până în urmă cu ceva ani, botoşănenii o ascultau pe Cătălina Pîrvu cântând, vocea ei fiind una dintre cele care se distingeau clar dintre multele voci educate în Liceul de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani, liceu unde a studiat pianul şi pe care l-a absolvit în anul 2007. S-a remarcat încă din anii de liceu, obţinând premii la concursurile de pian, dar şi la cele de muzică uşoară.
După absolvirea liceului, Cătălina Pîrvu a urmat cursurile Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, după licenţă obţinând, în cadrul aceleiaşi facultăţi, diploma de Master în Brand management şi comunicare corporatistă. Începând din 2013 urmează un curs de limba turcă, la Centrul Cultural Turc Yunus Emre Bucureşti.
Parcursul profesional, în cei câţiva ani de la absolvirea studiilor universitare, este unul cât se poate de susţinut: asistent PR (stagiar) la Casa de producție Multi Media Est Bucureşti, Asistent PR (stagiar) în Parlamentul României, Grafic Designer – Freelancer la Editura Institutul European din Iaşi.
Din anul 2012 începe colaborarea cu Ministerul Culturii, în cadrul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene, sub aspectul furnizării de servicii de asistenţă în organizarea şi participarea/reprezentarea instituției la evenimente cu caracter internaţional și/sau național, între care câteva cu o relevanţă deosebită: Workshop-ul privind gestionarea patrimoniului mondial dedicat managerilor de situri din Europa de sud-est, Sibiu, 2012, Ziua Culturii Naţionale 2013 și 2014, Conferinţa internaţională despre patrimoniul cultural comun româno – armean, București, 2013, Ceremonia de aderare a României la Reţeaua Europeană pentru Memorie şi Solidaritate (București, mai 2014). De asemenea, participă la seminarul cu tema "Rolul tinerilor în protejarea patrimoniului cultural imaterial. Punerea în aplicare a Convenţiei UNESCO 2003 în sud-estul Europei", Sofia, 2012, la Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, ediția a VII-a, Paris, 2012, prilej cu care a fost inclus în patrimoniul UNESCO Ceramica de Horezu. În anul 2013 participă, la Zagreb, la Conferinţa internaţională cu tema "Diversitate culturală, societate civilă şi punerea în aplicare a Convenţiei privind protejarea şi promovarea diversităţii expresiilor culturale", iar în acelaşi an, la Praga, ia parte la Conferința internațională cu tema "Metode şi sistemul privind implementarea Convenţiei UNESCO 2005 privind protejarea și promovarea diversității expresiilor culturale în statele din Europa Centrală și de Est". "Acestea au constituit primii paşi în sedimentarea și revelarea unor pasiuni cărora le sunt tributară şi în prezent, întruchipate de o activitate în domeniul diversităţii culturale şi a patrimoniului cultural imaterial", mărturiseşte Cătălina Pîrvu, care a acceptat un interviu pentru cititorii Ştiri Botoşani.
Un interviu despre tineri, opţiuni şi oportunităţi, despre frumuseţile şi tristeţile profesiunii, acceptând, totodată, provocarea de a privi spre cultura din zona Moldovei în general, a Botoşanilor în special.
Ştiri Botoşani: Liceul de Artă, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul SNSPA. Master în Brand management şi comunicare corporatistă, stagii de pregătire în PR guvernamental, în cadrul Parlamentului României, colaborator în publicarea unor reviste şi dicţionare la Editura Institutul European, consilier în relaţia Ministerului Culturii cu UNESCO, şi nu am epuizat întreaga activitate de până acum... Cătălina Pîrvu, cum se vede viaţa la 25 de ani, după atâtea realizări?
Cătălina Pîrvu: Nu ştiu dacă putem vorbi despre o sumedenie de realizări, întrucât familia din care provin, dar şi mediul în care activez, sunt unele care nu permit un alt parcurs decât unul ascendent, cu alte cuvinte, sunt într-un ocean care mă obligă să înot. La 25 de ani, perspectiva se anunţă una încărcată de responsabilităţi, obligaţii asumate, planuri de lungă durată, dar descărcată de "corvoada" vreunei recompense financiare pe măsură, astfel încât nu trag nădejde că mi s-ar putea aplica zicala "după faptă şi răsplată", ţinându-mi, deocamdată, de cald şi foame doar satisfacţia job-ului.
"Din nefericire, tinerilor li se cere mult, fără a li se oferi mai întâi"
-Un om al timpului său, sută la sută românesc. Format în şcolile şi universităţile din România, cu un parcurs asemenea. Să situăm în zona prejudecăţilor temerile tinerilor legate de şansele de a se realiza în România? Sau a fost o opţiune care a avut la bază alte considerente?
-Depinde care sunt aşteptările acestor tineri, pentru că e mai mult decât evident că până la 30-40 de ani nu poţi fi un om împlinit şi profesional şi material, or cei mai mulţi dintre noi, tinerii, căutăm să avem acces la ambele componente în cât mai scurt timp posibil. Uităm adesea că fără o expertiză solidă, fără un cuvânt greu de spus în plan profesional, nu putem spera şi la o recunoaştere materială care să ne încurajeze şi să ne aşeze viaţa într-un ritm normal. Din nefericire, tinerilor li se cere mult, fără a li se oferi mai întâi acces la o dezvoltare durabilă, iar cadenţa alertă a societăţii impune, volens-nolens, o politică de tipul "totul, acum" care nu dă răgaz tinerilor să-şi facă o autoevaluare sinceră şi nici planuri de viitor în acord cu personalitatea şi necesităţile lor. Aş mai adăuga faptul că studiile de bază urmate în şcolile vestice nu garantează aici, şi nici acolo, obţinerea unui job şi bine remunerat, şi bine situat ierarhic, singurul criteriu aplicabil fiind acela al competenţei, al muncii asidue. Am însă convingerea că orice completare a studiilor prin doctorate, specializări şi schimburi de experienţă cu specialişti din alte ţări constituie o enormă deschidere, un parcurs adesea necesar în evoluţia oricărei profesii hiperspecializate. În cazul meu, etapele formării şi începutul profesional au decurs în mod natural, neexistând sincope care să prilejuiască stări dubitative. Aceste realităţi nu mă împiedică însă să-mi doresc o experienţă mai îndelungată în afara graniţelor. Însă, toate acestea vor culmina indubitabil cu întoarcerea în ţara natală, animată fiind de ataşamentul puternic faţă de valorile spirituale în care am crescut şi m-am format.
-Cât de mult contează, în viaţa unui tânăr, oportunitatea, şi aş vrea să punctez aici în mod special curajul unei decizii la momentul potrivit. Şi apoi, cât din această decizie este şi asumare a responsabilităţilor care decurg ulterior? Adaug acest lucru pentru că mulţi tineri absolvenţi răspund unor provocări fără, însă, să îşi evalueze corect valoarea şi baza de cunoştinţe necesare.
-Oportunitatea e un element care nu poate fi neglijat în viaţa nimănui, cu atât mai mult în cea a unui tânăr, dar un om raţional şi realist nu poate sta în aşteptarea ei, ci purcede cu toate armele la construirea propriului drum. Cel mai adesea, oportunităţile există, dar noi nu dăm dovadă de suficientă înţelepciune pentru a le recunoaşte, întrucât preferăm căile facile, unde finalitatea este imediată şi nu presupune un efort susţinut. În cazul meu, cred că se aplică, deocamdată, zicala "norocul şi-l mai face şi omul cu mâna lui". Într-adevăr, mulţi tineri nu se apreciază în mod obiectiv, dar nici societatea nu o face, existând o permanentă întrecere între cine cui cere mai mult, tinerii de la societate sau societatea de la tineri, un racing din care nu câştigă nici o parte.
-Au existat momente dificile, în care s-au ivit cedările, dezamăgirile?
-Desigur că au existat momente critice, de asemenea, şi dezamăgiri, cu atât mai mult cu cât naivitatea şi euforia specifice vârstei sunt o capcană foarte uşoară în atragerea a tot soiul de nemulţumiri. Nefondate, de cele mai multe ori. Cred însă că atâta timp cât tratăm chestiunile profesionale cu raţionalitate, cedările de nici un fel nu-şi au locul. Mă străduiesc, în schimb, să văd momentele critice, după ce furtuna a trecut, ca pe un parcurs sănătos. Altfel, orice drum fără piedici n-ar putea fi decât un lucru nociv pe termen lung.
Un punct forte al judeţului Botoşani - infrastructura culturală: două teatre, filarmonică, cinematograf!
-Întâlnirea noastră mă bucură pentru că îmi oferă prilejul de a readuce în actualitate şi în atenţia cititorilor noştri noţiuni pe care aici, cel puţin în zona Botoşani, le menţinem încă în zona abstractului, a teoretizării fără sfârşit sau în proiecte costisitoare, dar fără finalitate practică. Cultura reprezintă încă o zonă de festivism, un bun oferit comunităţii ocazional şi formal. Deschideam discuţia în acest sens cu un alt invitat al nostru, Ştefan Teişanu (antreprenor cultural), abordând noţiunea de Cultură ca ramură industrială. Aş vrea să înaintăm pe acest aspect destul de nou pentru noi (chiar şi pentru România), cel al industriei culturale şi creative. Un domeniu care în ţările dezvoltate se defineşte ca o industrie ce îşi are originea în creativitatea, talentul şi măiestria indivizilor şi care are potenţialul creării de locuri de muncă şi prosperitate prin generarea şi exploatarea proprietăţii intelectuale. Trebuie să le spunem cititorilor noştri că una dintre responsabilităţile Cătălinei Pîrvu este aceea de a fi punct focal naţional pentru Convenţia UNESCO 2005 privind protejarea şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, cel mai important cadru care reglementează toate ramurile industriilor culturale și creative. Aşadar, ce ne lipseşte nouă aici, la Botoşani, pentru a fi parte din această industrie?
-Faptul că la nivel european şi mondial se operează, din ce în ce mai mult, cu noţiunea şi mai puţin cu fenomenul industriilor culturale, nu creează comunităţilor obligaţia de a întreprinde acţiuni specifice concrete pentru păstrarea valorilor culturale prin industrializarea lor. În realitate, operăm preponderent cu industriile culturale atunci când vorbim de finanţarea proiectelor culturale din fonduri comunitare. Aşadar, deocamdată, pentru a putea fi parte a industriei culturale, trebuie să existe interesul pentru accesarea fondurilor europene alocate domeniului culturii, şi aici trebuie menţionat faptul că atât autorităţile locale, cât şi ONG-urile de profil pot depune cereri de finanţare a proiectelor. Din această perspectivă, cred ca aici lipseşte nu doar cunoaşterea instrumentelor de finanţare disponibile la nivel european – în cadrul actualului exerciţiu bugetar al UE, Europa 2020 -, şi naţional – prin Administraţia Fondului Cultural Naţional -, ci poate că şi expertiza în managementul de proiect.
-Economie creativă. Vorbim despre acele activităţi care generează sau exploatează cunoştinţe şi informaţie şi care contribuie la imaginea oraşelor, la construirea de branduri culturale. O formă de "liberalizare" a creativităţii şi ingeniozităţii, o modalitate de a crea afaceri ce vin în întâmpinarea nevoii oamenilor de cunoaştere, informare, petrecere a timpului liber. Toate acestea trebuie să creeze locuri de muncă, servicii şi să conducă spre o valoare economică a culturii. Pe această structură, concret, ce atuuri are judeţul Botoşani faţă de vecini sau alte zone ale ţării?
-În mod normal, cultura nu are o valoare economică intrinsecă, însă ea poate produce plusvaloare în cadrul unei comunităţi atunci când este asociată cu domenii aducătoare de venit, cel mai elocvent exemplu fiind acela al turismului cultural, sau atunci când actul cultural este asociat unor evenimente sau personalităţi politice, istorice, religioase, or unor situri naturale, formând astfel un ideal creuzet al emulaţiilor culturale. Judeţul Botoşani a fost, poate, cel mai prolific izvor de valori culturale şi nu numai, cu rol determinant pentru spiritualitatea şi devenirea noastră naţională. Şi aici numele cred că sunt arhicunoscute… Un alt punct forte îl constituie existenţa unei infrastructuri culturale mai bune decât cea a Sucevei, spre exemplu, prin existenţa, la nivelul municipiului, a două teatre, a unei filarmonici şi a unui cinematograf, ocupând astfel un încurajator loc 10 în clasamentul reşedinţelor de judeţ, conform ultimei statistici, realizate în 2010. Acelaşi document ne indică faptul că la nivel regional beneficiază de o infrastructură culturală mai bună decât Botoşaniul doar Iaşiul şi Bacăul. Cu toate acestea, vitalitatea culturală a urbei este una mai scăzută în comparaţie cu alte oraşe, întrucât Botoşaniul nu este centru universitar, dar şi pentru că, în mod regretabil, alocaţiile bugetare sunt sub media naţională, ocupând doar locul 30.
-Aţi participat la diverse seminarii internaţionale pe tema protejării patrimoniului cultural imaterial, promovarea diversităţii expresiilor culturale. Noţiuni pe care, din nou spunem, le percepem doar la nivelul abstract, fără aplicare în administraţia locală, folosite însă în rapoarte solicitate cu varii ocazii. Ne puteţi oferi trei motive pentru care, la nivelul judeţului Botoşani, aceste noţiuni pot deveni prioritare în dezvoltarea unei industrii culturale şi creative?
-Această terminologie este folosită preponderent la nivel de experţi, nefiind obligatorie însuşirea acesteia la nivelul unui limbaj comun. Spre exemplu, dacă un specialist etnograf observă sau analizează o creaţie (o scoarţă, o ie) sau un ritual tradiţional (colindatul, şezătoarea, paparudele, căluşarii etc.), în comunicările ştiinţifice va face întotdeauna uz de un limbaj specific, ori asta nu influenţează cu nimic creaţia în sine, ci doar o explicitează. Cu alte cuvinte, creatorul are rolul său, iar observatorul, criticul, analistul, un cu totul altul. Nu pot face, în mod clar, o distincţie la nivelul judeţului Botoşani, întrucât cele mai mari impedimente în dezvoltarea creativităţii ca industrie sunt de anvergură naţională şi privesc nu atât asumarea acestui concept, ci vizează un cadru legislativ şi financiar care nu sprijină, prin măsuri concrete, actul cultural. Cu alte cuvinte, putem crea o industrie cu specific cultural în primul rând prin asigurarea unui background de natură legală. Ca să dăm doar un exemplu de bună practică în acest sens, amintesc aici cazul Franţei, unde "companiile care achiziţionează obiecte realizate de artişti în viaţă, pot, pe o perioadă de 20 de ani să îşi deducă din veniturile taxabile o suma egală cu preţul de cumpărare. Pentru a beneficia de această scutire compania trebuie să prezinte opera în public" (Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, "Sponsorizarea în cultură – o Perspectivă Comparată [2010]", cap. 1, p. 6). Între timp, la noi, avem Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea care încurajează în mod absolut timid mecenatul cultural, practica demonstrând că activităţile sportive se bucură de o atenţie sporită din partea mediului privat, în comparaţie cu domeniul culturii. Din fericire sau din păcate, zona Moldovei este caracterizată în plan cultural de tradiţii, de viaţa monahală, mai pregnantă aici decât în alte zone, ceea ce face din această parte a ţării un areal cu specificităţi preponderent arhaice, fiind prin aceasta prea puţin pretabil a fi industrializat. De aceea, primordiale sunt intervenţiile de natura conservării şi revitalizării patrimoniului construit şi imaterial, şi mai puţin transformarea lor în produs vandabil, deşi revitalizarea patrimoniului este mai mereu aducătoare de venit. Cu alte cuvinte, ca în orice altă industrie, nu putem avea profit fără o investiţie iniţială.
Judeţul Botoşani, aproape de cea mai înaltă recunoaştere a valorilor culturale tradiţionale!
-Un moment profesional care rămâne în suflet?
-Dincolo de spectrul rigid al administraţiei, există câteva proiecte faţă de care am un ataşament aparte şi la realizarea cărora am contribuit printr-o tuşă personală. De aceea, sunt onorată să fac cunoscut şi cititorilor Ştiri Botosani includerea judeţului Botoşani - prin Muzeul de Etnografie şi prin tehnica ţesutului covoarelor în comuna Tudora -, în dosarul privind "Tehnicile tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova" ce urmează a fi propus spre analiza UNESCO, în 2015. Un eventual succes al acestui dosar ar constitui cea mai înaltă recunoaştere a valorilor culturale tradiţionale la nivelul judeţului nostru, care a fost pe nedrept privat până acum de atenţia organismelor guvernamentale relevante.
-Există şi capitolul tristeţi profesionale?
-Prin prisma atribuţiilor pe care le deţin în cadrul ministerului, am avut ocazia de a sesiza şi multe neajunsuri ce rezidă din lipsa experţilor în patrimoniu imaterial în regiunea Moldovei, dar şi de dezinteresul din partea autorităţilor locale de a iniţia acţiuni de cercetare şi conservare a formelor de expresie tradiţională (obiceiuri, ritualuri, meşteşuguri, folclor muzical şi coregrafic, alimentaţie tradiţională, ocupaţii), cel mai adesea acţiunile desfăşurate sub egida acestora având caracter festivalier, nereuşind, din păcate, să implementeze acţiuni temeinice şi de lungă durată care să conducă, în final, la realizări notabile în planul conservării elementelor de patrimoniu autentic. În prezent, cea mai mare parte a manifestărilor tradiţionale – târguri, expoziţii, festivaluri – promovează elemente distorsionate, generând consumul de produse tradiţionale sub forma kitschului sau cu numeroase influenţe comerciale. Iată, aşadar, că industrializarea tradiţiei aduce cu sine mai degrabă un minus. Peste această inacţiune se suprapune o gravă lipsă de fonduri, astfel încât păstrarea unei bune părţi a acestor tradiţii se datorează, în mod exclusiv, dorinţei personale sau intereselor financiare ale practicienilor în domeniu.
"Îndemn botoșănenii la a gândi cu mai multă convingere la valorile lor spirituale"
.jpg)
-Cătălina Pîrvu, mulţumim pentru disponibilitatea manifestată în realizarea acestui interviu şi sperăm ca, la următoarele întâlniri, să putem vorbi despre Cultură în termeni cât mai încurajatori!
-Vă mulțumesc, la rându-mi, pentru oportunitatea de a face cunoscută botoșănenilor o fărâmă din activitatea guvernamentală ce vizează cu adevărat valori naționale ce străbat timpul şi sfidează, în cel mai frumos chip, conducătorii vremelnici, meritele personale de moment, interesele de orice fel, lipsa sau existenta banilor. Pentru că, nu-i așa, orice națiune se definește prin cultură şi istorie. Aş vrea să nu ratez acest prilej şi să îndemn botoșănenii la a gândi cu mai multa convingere la valorile lor spirituale, la curățenia oamenilor de aici, nepervertiti de goana consumismului. Aici, pe meleagurile noastre, sălbăticia economica nu a cucerit atât de mult spiritul ca-n alte părţi ce sunt acum de-a dreptul deșertificate. Să păstram, așadar, împreună oaza de arhaic de aici care ne reaminteşte, atunci când rătăcim, cine suntem.
