Poet, jurnalist, bibliotecar, fondatorul Muzeului "Leon Dănăilă". Autor de poezie şi depozitar-scotocitor în ale istoriei locale. Cititor al aproapelui-întru-poezie, a scris cu răbdare şi generozitate literară despre cărţile confraţilor săi. Un provincial care şi-a construit la Darabani propriul univers, fără să se lase locuit de complexe sau alte insuficienţe creatoare.

Victor Teişanu s-a născut pe 15 septembrie 1950, la Darabani, oraş în care a urmat clasele primare, gimnaziale şi liceale. În anul 1969 este admis la Facultatea de Filologie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. După absolvirea facultăţii activează, o scurtă perioadă, ca profesor la Şcoala Hudeşti (1973-1976). A fost redactor la ziarul Clopotul (1970-1971), iar din 1976 şi până astăzi îl regăsim la Biblioteca Orăşenească Darabani, instituţie al cărei director este. A fondat și administrează Casa Memorială "Leon Dănăilă" din Darabani şi conduce publicația locală "Mesagerul de Darabani".

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutul în poezie al lui Victor Teişanu se petrece în toamna anului 1966, cu prilejul unei întruniri literare la care au participat, la invitaţia lui Lucian Valea, scriitori din Suceava. Printre ei, George Damian, Constantin Ştefuriuc, George Sidorovici, ultimul fiind şi cel care i-a publicat primul poem în "Zori Noi". După acest debut, revista "Cronica" din Iaşi, diriguită pe atunci de Horia Zilieru, îi publică trei poeme.

Numele său se iveşte, mai târziu, într-o antologie a tinerilor poeţi, la Editura Tineretului, un volum girat, la acea vreme, de către Eugen Simion. Aşteptatul debut în volum întârzie însă pentru că, în 1982, în urma câştigării unui concurs, editura Junimea nu mai tipăreşte volumul premiat. Astfel că prima carte a lui Victor Teişanu va apărea în spaţiul literar abia în anul 1994, "Viaţa într-o frunză".

În anul 1969, alături de poetul Lucian Valea, editează la Darabani revista Hyperion, o publicaţie care a reuşit, în vreme, să se impună în spaţiul revuistic naţional, bucurându-se de apreciere deosebită din partea unor scriitori şi critici. Lucian Valea îşi pune apăsat amprenta şi pe Cenaclul literar "Mihai Eminescu" din Botoşani, grupare căreia Victor Teişanu îi datorează mare parte din formarea sa poetică. În anul 1975, pe când încă activa ca profesor la Hudeşti, Victor Teişanu organizează la Darabani Cenaclul literar-artistic "Nicolae Labiş" (denumit mai târziu Cenaclul "Corneliu Popel").

Colaborează, de-a lungul timpului, cu versuri, articole de atitudine, la revistele Amfitrion, Argeş, Cronica, Dreptatea, Forum cultural, Gazeta de Botoşani, Gazeta literară, Iaşul literar, Luceafărul, România liberă, România literară, Steaua, Timpul, Tribuna, Ţara de Sus, Zig-Zag.

Apare în volume colective, antologii precum: Peisaj sucevean (1967), Vibraţii (Botoşani, 1968), Viori Moldave (Botoşani, 1969), Tineri poeţi (Bucureşti, 1969), Arc de triumf (Botoşani, 1977), Intonaţii (Iaşi: Junimea, 1989), Altare (Botoşani: Geea, 2007), Nord (Botoşani: Axa, 2009).

A publicat volumele "Viaţa într-o frunză" (versuri; Iaşi: Timpul, 1994), "Neantul în doi" (versuri; Botoşani: Axa, 2006), "Ceremonii de iarnă" (versuri; Iaşi: Timpul, 2007), "Fulgul şi umbra" (versuri; Iaşi, Timpul, 2008), "Arta îndoielii" (versuri; Iaşi: Timpul, 2008), "Elegii şi extaze" (versuri; Iaşi: Timpul, 2009), "Călătorie în cerc" (Cluj-Napoca: Dacia XXI, 2011), "Mizez pe tăcere" (Cluj-Napoca: Limes, 2011).

În 2014 a publicat volumul "Poeţi botoşăneni de azi", o exegeză privind poezia contemporană din zona Botoşanilor, lucrarea reunind 29 de recenzii dedicate unor poeți contemporani reprezentativi, care s-au născut sau care au trăit în Botoșani. Cartea a apărut la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Botosani.

Destinul său poetic s-a intersectat fericit, de-a lungul vremii, cu al altor poeţi precum Lucian Valea, Dumitru Ţiganiuc sau Corneliu Popel. 



Poezia ca reverenţă!

Un solitar al Nordului, un poet pentru care absenţa din preţioasele ierarhii literare nu produce dezechilibre sau uscăciuni interioare. Fără să îşi aroge vreun loc în confortabilele, dar trecătoare, generaţii literare, Victor Teişanu este unul dintre poeţii care privesc notorietatea nu ca pe o confirmare a valorii, ci mai degrabă o (auto)expunere cu orice preţ şi ceremonios regizată în spaţiul comercial al literaturii cotidiene. Or Victor Teişanu pare să rămână, cu de la sine voie, într-o zonă a orgolioasei smerenii poetice, dar şi a scepticismului şi a inadecvării la permutările literare de tot soiul.

De ani buni îşi consumă propriile poeme într-o discreţie tandră, de tonalitate romantică, dar de largă perspectivă lirică şi o forţă interioară ce dezvăluie continua voluptate a cunoaşterii de sine. Poezia lui Victor Teişanu este şi reverenţioasă, străbătută pe alocuri de gravităţi filosofice, cultivând uneori o solemnitate cu accente moralizatoare, dar o solemnitate lipsită de capcanele lingvistice ale poeziei moderne. Fără ostentaţii lirice, ocolind obsesiile poeziei contemporane, dar insistând pe neliniştile fiinţei poetice, Victor Teişanu oferă totuşi un limbaj artistic modern, cultivând o expresie net diferenţiată de stilul clasic, tradiţional, şi opus convenţiilor estetice atât de prezente în noianul de poezie ivit în ultimele decenii.

Evoluând de la un volum la altul, spiritul creator al lui Victor Teişanu naşte inovaţii ce implică planul sensibilităţii acute, chiar al singurătăţii fragile. Pentru a atinge înălţimile poeziei, este nevoit să renunţe, printr-un fel de "amnezie deliberată" (de la Pierre Bourdieu citire) la întreg corpusul de discursuri poetice de până la el. Doar astfel Victor Teişanu reuşeşte să ne arate aripa solemnă, miraculoasă a lumii. "Să uiţi că eşti viu/ respirînd miasmele sîngelui/ sevele sărate ale trupului/ în acest/ cadru de nisip roşcat/ cum te poţi conecta/ la solitudine la dorinţă// priveşti/ depărtarea graniţa orizontului/ doar acolo exist/ vorbitori care să înţeleagă" (Să te reculegi).

Victor Teişanu transfigurează materia, descompune trupul carnal şi îl recompune prin renunţare la superficial, supunându-l totodată unei renaşteri asumate, unui ritual al (pre)facerii poetice. Prin vers, percepe realul dinlăuntrul poemelor spre afara cuvintelor, conferind existenţei poetului o aură martirică: "În odaia sa/ poetul este aşezat pe cruce/ litere silabe şi diftongi/ pironindu-i cele două palme// tot astfel şi la picioare/ tălpile găurite cu piroane/ fac să curgă în pămînt/ sîngele verbelor şi substantivelor// martiriul continuă/ pînă mult după miezul nopţii/ cînd crucea şi cele patru piroane/ devin literatură existenţialistă". (Răstignire)

Discursul interior este dominat de o nevindecabilă nelinişte, de o a/justeţe a trăirii în cotidianul celor care "fac ca eroarea să existe": "...prea mulţi poeţi/ mişună liber/ în loc să-şi spună textele/ în colivii de aur// lumea este/ a celor împăcaţi cu eroarea/ este a celor/ care fac ca eroarea să existe" (Prea mulţi)

Victor Teişanu este exact atât cât vrea să fie: un poet de sărbătoare, ce îşi poartă prin lume versul ca pe o liturghie. Poezia nu îl stăpâneşte, dimpotrivă, ea completează, adaugă, înalţă. Precum smirna în îmbietoare duminici creştine. Pentru că, şi atunci când nu scrie, Victor Teişanu tot în sinele poeziei trăieşte. 

Cu prilejul zilei de naştere, îi urăm poetului Victor Teişanu LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI, vieţuire rodnică şi divină înţelepciune.

(Florentina Toniţă)