Una dintre vocile filmului este cea a actorului botoșănean Vlad Ivanov, care lecturează fragmente din cartea dedicata lui Ivan de către regretatul antropolog Vintilă Mihăilescu. „IVAN – omul cu radacini in ape” reconstituie, cu imagini de arhivă, transformarea adolescentului Ivan plecat din Mila 23 - micuțul sat de pescari din Delta Dunării - în multiplul campion olimpic si mondial la canoe, participant la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, cel care a adus României 30 de medalii olimpice, mondiale și europene, în 17 ani de activitate. Filmul conține imagini din arhivele TVR, Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, COSR, FC Dinamo, Dacin Sara, ANF/CNC.
Regizoarea Ana Preda, născută în Botoșani, este un om de televiziune cu aproape 30 de ani de experiență, dintre care ultimii 8 dedicaţi filmului documentar. De-a lungul carierei, Ana Preda a obţinut numeroase premii, printre care: Premiul „Cel mai bun regizor femeie” la International Documentary Film Awards 2022 (Olanda) pentru „Babi and Deda”, Premiul „Paul Călinescu” pentru cel mai bun documentar la CineMaIubit 2019 cu „Olimpia”, iar în 2013, premiul Opera Prima din partea APTR- Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.
”Te străduiai să fii mai bun după ce-l întâlneai pe Ivan!”
-Dragă Ana Preda, îmi doresc să demarăm această vorbire pornind de la o constantă pe care am observat-o de-a lungul unui deceniu. Și anume o triadă culturală de excepție: Vlad Ivanov – Ivan Patzaichin – Ana Preda. În anul 2015 anunțați finalizarea filmului "Filipovenii și cazacii lui Nekrasov", un documentar biografic și antropo-etnic, având în centrul poveştii personaje reale din Botoşani sau din Deltă. Să precizăm că, la acest documentar, coproducător era Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, iar în film apăreau și Ivan Patzaichin, dar și actorul Vlad Ivanov. Filmul era lansat la Botoșani în ianuarie 2016, Ivan Patzaichin transmițând atunci un mesaj către botoșănenii aflați în sala Cinematografului Unirea. "Ana Preda a pus foarte mult suflet în acest film. Eu vă invit să veniţi şi în Deltă, să ne cunoaştem mai bine, iar eu, de câte ori voi avea posibilitatea, voi veni la dumneavoastră să vă văd", spunea atunci Ivan Patzaichin.
În 2024 regăsim aceeași triadă Vlad Ivanov – Ivan Patzaichin – Ana Preda, însă de data aceasta filmul este despre Ivan Patzaichin, realizat de Ana Preda, cu contribuția de excepție a lui Vlad Ivanov și a Asociației Mila 23.
Pentru început: ce a însemnat Ivan Patzaichin ca prieten și cum priviți astăzi (Ana Preda și Vlad Ivanov) către omul Ivan, cel neștiut de iubitorii sportului?
-Prima mea întâlnire cu Ivan, marele Ivan, personalitatea publică uriașă din peisajul românesc și din lumea internațională a sportului, a avut loc cu 20 de ani în urmă, când i-am cerut permisiunea să fac un interviu pentru Radio Itsy Bitsy, “Amintiri din copilărie cu Ivan Patzaichin”, înregistrare pe care-am cuprins-o și-n documentarul “IVAN omul cu rădăcini în ape”. Am fost puternic impresionată atunci de sensibilitatea și emoția lui Ivan când își rememora copilăria. Era o discrepanță uriașă între chipul și statura lui de stâncă, consolidată de-o imagine publică de zeu al canoei și îmblânzitor al apelor, și acel copil abia plecat de-acasă, din satul Mila 23, în care se metamorfozase instant când povestea cu multă iubire de locul său natal.
În căutarea înțelegerii propriei mele identități, am revenit la Ivan după 10 ani în care nu ne-am mai revăzut, să-i cer sprijinul pentru a realiza documentarul “Filipovenii și cazacii lui Nekrasov”, o scurtă istorie a rușilor lipoveni din România. De ce tocmai la el? Știam cu siguranță că și pe Ivan îl interesează identitatea etnică și propriile rădăcini, cele de rus-lipovean, și-apoi, pe lângă Vlad Ivanov, rus-lipovean și el, din Botoșani, amândoi erau exponenții perfecți ai regiunilor importante din România în care s-au stabilit, acum peste trei secole și jumătate, comunități compacte ale etniei noastre: Bucovina și Moldova, respectiv Dorbogea și Delta Dunării. (Prima atestare documentară a prezenței rușilor lipoveni în principatele române datează din 1724 și se regăsește într-un act emis de o autoritate locală din Bucovina, cu referire la locuitorii satului Sakalințî, acualmente satul Lipoveni din județul Suceava).
Ivan Patzaichin și Vlad Ivanov s-au întâlnit pentru prima data la filmarea acelui documentar, iar pentru mine și Vlad, care-mpărțim amintiri din copilăria și adolescența petrecute la Botoșani, a fost prima noastră călătorie (de lucru, e drept) în Deltă, la rușii-lipoveni “veniți cu barca, nu cu căruța, ca cei din nord”, cum glumește Ivan în film. Ivan m-a creditat atunci din start, fără ezitări, deși nu mă cunoștea aproape deloc, iar Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 a a devenit co-producătorul filmului, alături de TVR. Așa a reușit să mă impresioneze pentru a doua oară, iar mai târziu am înțeles și raționamentul din spatele acelei decizii: Ivan era puternic înrădăcinat în apele Deltei și strâns legat de comunitatea din mijlocul căreia s-a înălțat, dorind cu sinceritate să facă ceva bun și trainic pentru ei, în semn de mulțumire, iar acel film, “Filipovenii și cazacii lui Nekrasov” era un astfel de gest de recunoștință, alături de foarte multe altele care-au venit și continuă să vină prin toate proiectele asociației continuate de Ivona Potzaichin Rusu, fiica lui Ivan, și de partenerul ce i-a fost ca un frate, Teodor Frolu. Prietenia mea cu Ivan s-a consolidat în timp, odată cu participarea mea la activitățile asociației, ca voluntar și contributor. Așa l-am putut cunoaște mai bine pe Ivan omul.
Triada de excepție, cum o numești, dragă Florentina, s-a conturat organic, mai puțin datorită mie și mai degrabă grație generozității și autenticității acestor doi mari sufletiști, Ivan și Vlad. Nu îndrăznesc să mă aliniez în vreun fel cu ei. Faptul c-am împărtășit aceleași afinități, ascultam și ne sensibilizam la cântecele bătrânilor noștri, faptul că poveștile noastre din copilărie aveau multe în comun, e posibil să ne fi apropiat într-un alt fel. Ce era special la omul Ivan? De ce-l iubeau cu toții și-i căutau prezența? M-am întrebat necontenit și am încercat să dau răspunsuri în acest film-portret, “IVAN omul cu rădăcini în ape”. Dar dac-ar fi să dau un singur răspuns la întrebarea ta, omul Ivan era un uriaș sensibil și generos. Îmi va fi mereu dor de bucuria și îmbrățișarea lui sinceră care-mi dădeau senzația că bunătatea lui e molipsitoare. Te străduiai să fii mai bun după ce-l întâlneai.
”Se emoționa până la lacrimi!”
-”Călărețul valurilor”. O legendă a sportului național și internațional, care și-a păstrat întotdeauna valoarea umană indiferent de podium, de statutul social. Fiind apropiată de lumea copilăriei lui Ivan, cât de mult a contat pentru viitorul sportiv ”sufletul de lipovean”?
-“Sufletul de lipovean” e o sintagmă care poate cuprinde multe, și bune și rele. Cu siguranță foarte multe valori sădite în primii 16 ani din viața lui Ivan l-au conturat și l-au definit mai târziu când a plecat hotărât să cucerească lumea. O recunoștea și el, ori de câte ori vorbea despre oamenii satului Mila 23 și despre Deltă. Munca grea, determinarea de-a reuși, ambiția de-a fi cel mai bun, o intuiție a bărcii și a apei născută din felul în care-a crescut de copil, respectul pentru oameni, bunul simț și măsura în toate, sunt scheletul pe care-a adăugat alte valori dobândite odată cu devenirea sa din copilul Deltei în personalitatea complexă și autentică care-a fost Ivan Patzaichin. Pot spune c-am simțit mereu că sufletul lui era sensibilizat ori de câte ori auzea cântările tradiționale vechi ale bătrânilor noștri. Se emoționa până la lacrimi. Poate de asta unul dintre proiectele sale este dedicat cântecului lipovenesc tradițional, iar corul Muzeului Ivan Patzaichin din Mila 23 a pus în scenă pentru vizitatori un spectacol ce te poartă prin multe trăiri, dar și prin istoria cântărilor polifonice tradiționale, încurajând tinerii să ducă mai departe acest cânt.
”Suntem educați de mici să devenim eroi, dar și eroii sunt oameni!”
-”Ivan – Omul cu rădăcini în ape”, o metaforă care vorbește nu doar despre marea pasiune transformată în performanță, dar și despre reîntoarcerea permanentă la rădăcină, despre atașamentul față de origini. În documentar îl vedem pe Ivan în ipostaze inedite din copilărie, cu încercări, dar și cu oportunități pe care a știut să le valorifice, deși cu sacrificii imense. Poate deveni povestea lui Ivan Patzaichin inspirațională pentru copiii zilelor noastre? Ar mai fi posibil un asemenea model?
-Într-un context general lipsit de modele demne de urmat, aș putea spune chiar unul în care abundă anti-modele, un astfel de om și un film care-I dezvăluie pe Ivan Patzaichin nu doar ca un campion de anvergură internațională, ci și ca om care a început mereu cu stângul, al cărui drum spre succes a fost invariabil plin de eșecuri și piedici, poate fi de ajutor oricăruia dintre noi, nu doar copiilor. Nu mai departe anul acesta, la Jocurile Olimpice, ziua în care toți românii așteptau cu sufletul la gură ca aurul olimpic să fie cucerit de Cătălin Chirilă, favoritul cursei de canoe simplu, s-a transformat dintr-o posibilă mare bucurie într-o mare dezamăgire, dar prea puțini dintre noi s-au gândit cu adevărat ce-nseamnă pentru un sportiv de performanță un astfel de eșec. În acea zi, Cătălin Chirilă a văzut filmul “IVAN omul cu rădăcini în ape”, iar la finalul proiecției mi-a mărturisit că s-a regăsit în foarte multe dintre situațiile prin care-a trecut Ivan și l-a ajutat să vadă cu alți ochi acel moment dificil din viața sa. De altfel, Ivan era demult pentru Cătălin un model, însă nu știa atât de multe din culisele acelor victorii. Suntem educați de mici să devenim eroi, dar și eroii sunt oameni, supuși greșelilor, copleșiți de emoții, năpădiți de temeri, e absolut normal să aibă căderi, eșecuri, să greșească.
“De ce e Ivan atât de iubit?”
-Filmul ne prilejuiește și întâlnirea cu Delta, cu peisajele superbe ale unui loc prea puțin cunoscut de mulți români. Ivan iubea Delta și își dorea să o salveze. Ați avut în intenție și acest aspect atunci când ați realizat filmul? Poate deveni el și un manifest în această direcție?
-Am dorit să-l cuprind pe IVAN în toată complexitatea sa, să fac un film precum era el, plin de emoție, sensibil și să răspund la întrebarea “De ce e Ivan atât de iubit?”, “cel mai iubit dintre pământeni”, cum spune Ivona.
Pe măsură ce-l descopeream pe Ivan, din propriile confesiuni, din comentariile jurnaliștilor sportivi, din mărturisirile celor care i-au fost foarte apropiați, Ivona Potzaichin, fiica lui, Teodor Frolu, partenerul din asociație și “fratele lui Ivan”, Toma Simionov, coechipierul din canoe și partenerul tuturor orelor de antrenament, am realizat că Delta Dunării era prezentă în fibra lui Ivan și s-a manifestat pregnant în ultimii 20 de ani de viață în toate proiectele sale de antreprenoriat socio-cultural. Așadar, nu putea lipsi Delta Dunării din acest film-portret a lui Ivan, pentru c-o iubea prea mult ca să rămână indiferent la suferințele acesteia. În filmul “IVAN omul cu rădăcini în ape” poate fi auzit și acest “of” al său: “dacă nu facem ceva, Delta încet-încet va dispărea”.
”Sunt interesată de latura umană a fiecărui personaj, nu atât eroul, cât omul!”
-Este al doilea documentar care are în centru un personaj emblematic, primul fiind filmul dedicat lui Tibi Ușeriu (”Pe cale”). Adăugăm aici și pelicula „Babi and Deda”, o emoționantă poveste a părinților din Botoșani. Asta pe lângă alte filme care și-au făcut loc în CV-ul dvs. de-a lungul timpului. Care ar fi următorul personaj care ar putea deveni erou de film?
-În co-regie cu Andrada Popan Dorca pregătim un film cu Răzvan Nedu, un tânăr campion mondial la cățărare, care se antrenează pentru paralimpicele din 2028 de la Los Angeles. Pe măsură ce face din ce în ce mai mult sport, vederea lui, care-a fost din naștere sub 3%, iar acum este sub 1%, se va deteriora până la orbire din ce în ce mai rapid. Nu este singura limitare pe care Răzvan a asimilat-o și-a depășit-o în viața lui, iar bucuria cu care îmbrățișează fiecare clipă a vieții m-a captivat din start la acest om minunat. El antrenează la cățărare copii și adolescenți, tipici sau cu dizabilități. Mereu se străduiește să le fie un model de perseverență și autonomie. În felul lui, și Răzvan este un personaj emblematic, dar așa cum am făcut și în alte filme documentare, sunt interesată mai ales de latura umană a fiecărui personaj, nu atât eroul, cât omul. Filmul va fi deopotrivă unul experimental, pentru că-și propune să găsească un limbaj cinematic în acord cu felul în care Răzvan, nevăzător fiind, mapează realitatea înconjurătoare.
-Cât de dificil este astăzi în România să lucrezi la un documentar care se bazează în special pe imagini de arhivă? Cât de accesibil este acest drum al documentării?
-Accesul la arhive este unul costisitor, iar eu am fost într-o situație privilegiată ca om din TVR pentru că am avut acces la arhivele televiziunii publice, fără costuri directe, iar cu ajutorul Asociației Ivan Patzaichin Mila 23 am avut acces pentru acest film la Arhiva Națională de Filme, cea care-a preluat filmele SAHIA, deținătoarea drepturilor pentru documentarele și jurnalele realizate înaintea apariției televiziunii publice. Când spun acces mă refer în special la costurile de digitalizare și cesiune pentru folosință, la care se adaugă costurile ce acoperă drepturile de autor și conexe. Acest film a fost posibil grație parteneriatului dintre TVR și Asociația Ivan Patzaichin. Există o parte frumoasă în această deprăfușare a arhivelor, este acea bucurie pe care-o are copilul când scormonește printre vechiturile puse în podul bunicilor. Așa am sărit eu în sus de bucurie când am găsit prima înregistrare cu Ivan, de la prima lui competiție de pe lacul Snagov, la numai 17 ani ai săi. M-am ajutat și de instrumente dezvoltate pe baza inteligenței artificiale pentru a prelucra sunetul și imaginile folosite, dar despre asta voi povesti după proiecția din Botoșani, în sala de cinema de pe Unirii.
”Abia aștept să văd primul film documentar care să ne activeze toate simțurile!”
-Având în vedere dezvoltarea tehnologiei moderne, dar și ”efemeritatea” relativă a rețelelor sociale și absența aproape totală a ”arhivei” fizice, credeți că ar afecta în vreun fel acest fapt un documentar care se va realiza peste – să zicem – 50-70 de ani?
-E destul de greu să vezi atât de departe, în condițiile în care toate domeniile se schimbă cu o viteză uluitoare datorită și din cauza tehnologiei, schimbări la care noi cu greu ținem pasul. Dar dacă vor mai exista autori de documentare, iar definiția filmului documentar ar fi, așa cum o adopt și eu, “o captare creativă a unei realități în transformare”, atunci abia aștept să văd primul film documentar care să ne activeze toate simțurile, nu doar văzul și auzul, să te imerseze emoțional și creativ într-o călătorie transformatoare, cu sau fără imagini generate de AI, cu sau fără imagini stocate, poate chiar un film interactiv care să-ți permită să alegi o direcție de aprofundare, din care să ieși o variantă îmbunătățită a ta. Bine, eu, la peste 100 de ani cât aș avea, aș vrea să ies și un pic mai tânără, dacă se va putea. Glumesc, dar, deși mă consider mai degrabă o pesimistă decât o optimistă, cred că în orice pare rău se poate vedea partea bună. Când am început eu să lucrez în audio-vizual accesul la echipamente se făcea foarte complicat. Acum, cu un smartpfone și cu ceva aplicații poți face un documentar independent cu impact mare. În altă ordine de idei, pentru că ți-am intuit cumva întrebarea, am mai un film făcut cu arhive din anii ’80, “Dragii noștri aflați despre noi”. Mi-am dorit să fie o capsulă a timpului pentru copiii noștri, să vadă și ei cum am copilărit, folosind înregistrări video din acele vremuri. În anii ‘80 nu oricine putea face o filmare privată, dar acum filmarea este la discreția tuturor. Totuși, din cauza volumului mare de imagini digitale e greu să faci alegeri pentru a nara ceva coerent, dar nu imposibil.
-Filmul ”Ivan – Omul cu rădăcini în ape” va avea proiecție de gală la Botoșani. Cine va fi prezent din echipa de realizare a documentarului?
-Voi fi prezentă la proiecția din Botoșani, gata să răspund tuturor celor prezenți, după ce vor vedea filmul. Va fi un eveniment foarte emoționant pentru mine pentru că va avea loc în prezența familiei, prietenilor, colegilor, doamnei învățătoare, profesorilor care mă cunosc de când lumea. Să ne vedem cu bine duminică, la 17.00. Din partea Ivonei Potzaichin și a lui Vlad Ivanov voi avea câte un mesaj înregistrat special pentru botoșăneni.
Născută pe 15 septembrie 1971 în Botoșani, Ana Preda s-a impus în televiziune mai ales ca producător, însă a reușit, în calitate de regizor de film la Televiziunea Publică Română, să își pună semnătura pe o serie de lungmetraje, piese de teatru și documentare. În ultimii ani s-a concentrat mai mult pe producția și regia de documentare, dezvoltând un film experimental și identificând astfel un nou limbaj cinematografic care să se adreseze unui public cu dizabilități, precum nevăzătorii. În cadrul Programului de Master pentru Realizatori de Film Documentar, desfășurat la Universitatea Națională de Film și Teatru "I. L. Caragiale", București, România, a realizat trei scurtmetraje. Începând din anul 2017, Ana Preda a realizat mai multe scurtmetraje și documentare: „IVAN – omul cu rădăcini în ape” (2024), ”Dragii noștri, aflați despre noi” (2022), ”Babi și Deda” (2021), ”Far” (2021), ”Olimpia” (2019), ”Pe cale” (2018), "Filipovenii și cazacii lui Nekrasov" (2017).
