Trebuie să vă mărturisesc că, de această dată, filmul săptămânii s-ar fi vrut a fi o comedie. Chiar am văzut, în week-end, un film ambalat sub acest nume, e vorba de „Hai să ne batem”– First Fight (2017). Scris aÈ™a, fără semnul exclamării, deci fără convingere, cum e È™i această producÈ›ie leÈ™inată, tipic americană, filmul ar fi trebuit să-mi dea de gândit încă din titlu: ce fel de traducător mai de doamne-ajută s-ar strădui să titreze corect un film de doi bani?! E normal, deci, ca sarcina punerii semnelor de punctuaÈ›ie să fi revenit unora care urmăresc „decât” câÈ™tigul facil. Și cărora nu le-ar trece prin cap să trădeze titlul original cu „truvelniÈ›a” (că „găselniÈ›a” am aflat că are etimologia în limba bulgară, unde înseamnă „omidă”). ”No, hai să ne batem, în dorul lelii!”. Acest titlu ar fi fost mult mai nimerit pentru ce-am văzut eu, fiindcă că ar fi făcut trimitere la inÈ™i care se pornesc greu (no, aÈ™a, ca ardelenii!), iar când se pornesc... degrabă se lasă – aÈ™a, ca mine, când să scriu despre el.
În fine, să lăsăm comedia cu pricina în seama celor ce vor să plângă la urmă, È™i să vedem împreună, din frânturile de gând redate mai jos, dacă e cazul să ne mutăm scaunul cinefilului la o dramă.
Am ales, pentru aceasta, o producÈ›ie Spania-România-FranÈ›a, care s-a lansat pe 24 februarie la cinematografele din România, dar a avut proiecÈ›ia de gală pe 22 februarie, la Cluj Napoca (vedeÈ›i cât de valabilă e expresia cu băgatul ... în ea de Românie È™i mutatul la Cluj?). Prin împrejurimi, rulează la Cinema Unirea – BotoÈ™ani È™i Cinema Modern – Suceava.
De ce norocul urâtei È™i-l doreÈ™te frumoasa? Poate că veÈ›i afla în timp ce o urmăriÈ›i pe actriÈ›a Laia Marull, în rolul unei femei cu o bogată viață de noapte, mereu în căutarea unei slujbe – pe care numai n-o găseÈ™te în timpul filmului. O purisancă (de la verbul francez pourrir – „a putrezi”) cu cărnuri tari, lăsate neglijent la vedere, de pe al cărei chip frumuseÈ›ea nu s-a estompat... Lipsită de noroc, precum se deduce, fiindcă mai are È™i un copil pe care să-l crească (n-am spus că o È™i face!), pe lângă ea, dintr-o relaÈ›ie atât de veche, încât nici nu se mai pune problema ca puÈ™tiul de 14 ani să È™tie cine îi e tată. “Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,/ Cine te-a iubit?/ CâÈ›i au plâns nebuni pentru tine,/ Și câÈ›i au murit?”… Aceste versuri ale poetului evreu născut la SuliÈ›a, Ion Pribeagu, am putea să le completăm cu “Și la câÈ›i le-ai păpat banii?“, după ce-o vedem la lucru (vorba vine!), în film, pe Carmen, mama incapabilă să-l crească pe adolescentul (în Occident se consideră că perioada adolescenÈ›ei începe, în cazul băieÈ›ilor, la 12-14 ani, nu la 15, ca la noi) urmărit de serviciile sociale, neliniÈ™tit, cu dificultăți de relaÈ›ionare (are, totuÈ›i, un prieten, David, cu care comunică des) È™i aflat în căutarea identității.
În fine, n-am înÈ›eles cum se poate instala cineva într-un far niente, nici măcar dolce, È™i să nu dea semn că ar pricepe ceva din amărâta asta de viață, care - dacă s-ar scurge doar pe lângă noi - ar mai fi cum ar mai fi, dar se scurge prin noi, se scurge prin noi, păcatele mele! Și uite cum ne gârboveÈ™te, cum ne boÈ›eÈ™te, cum ne albeÈ™te, cum ne pedepseÈ™te, până la urmă! Pedeapsă de care nu scapă nici interpreta din rolul purisancei de ani 40 È™i… restul e tăcere), care este dată, în mai toate recenziile, ca fiind actriÈ›a Nieve de Medina, un soi de Irene Papas a spaniolilor. Care joacă de fapt în rolul Marei, o comerciantă miloasă cu mult simÈ› pedagogic, la care băiatul Miguel găseÈ™te pelerina de vreme rea, în naveta lui permanentă, de la o mama cvasiabsentă la un surogat de tată, fost prieten al mamei.
Și aici intră în scenă românii noÈ™tri din Străinezia. În rolul lui Bogdan, românul ce munceÈ™te la o fabrică de cherestea È™i care îl primeÈ™te la el în casă pe adolescentul fugar, actorul Ovidiu CriÈ™an, de la Teatrul NaÈ›ional din Cluj Napoca, a explicat în locul meu, pentru Ziar de Cluj, rolul pe care îl interpretează în această nouă producÈ›ie:
„Personajul pe care îl interpretez reprezintă imaginea imigrantului român, deja ajuns celebru pe toate meridianele lumii, nu neapărat din cauza faptelor bune. Pentru mine un deziderat foarte important a fost să contribui la o reabilitare a imaginii românului È™i a României în general. Chiar m-a interesat lucrul acesta, nu e deloc la nivel declarativ.
Acesta este un rol pozitiv È™i ceea ce mi-a plăcut foarte mult este că, practic, este printre puÈ›inele roluri pozitive care sunt în film.”
Pentru că Ovidiu CriÈ™an a fost nominalizat, în anul acesta, la Oscarul cinematografiei spaniole, care este Gala Premiilor Goya, pentru “Cel mai bun actor într-un rol secundar” (n-a luat premiul – de parcă ar mai conta!), am tras cu ochiul la un interviu al său, dat pentru Ziar de Cluj, de unde am aflat că s-a născut acum 46 de ani la GalaÈ›i (Ce vreÈ›i, „nimeni nu-i perfect”!), a picat mai multe examene la actorie È™i, abia după ce a trecut prin meserii profane, a ajuns actor, mai întâi la Piatra-NeamÈ›, unde a fost influenÈ›at decisiv de regizorul Vlad Mugur, iar mai apoi, până astăzi, la Cluj Napoca, unde este printre cei mai îndrăgiÈ›i actori. Unul cu o tenacitate ieÈ™ită din comun, care-È™i abordează minuÈ›ios rolurile È™i le pregăteÈ™te cu seriozitatea ardeleanului , fiindcă “simplitatea È™i firescul se obÈ›in cel mai greu”: "eu nu sunt mulÈ›umit decât de 3-4 roluri pe care le-am făcut în cariera mea; consider că pe multe dintre ele ar fi trebuit să le fac mai bine, în orice caz, suficienÈ›a e moartea actorului. Dacă tu consideri despre tine că ai fost perfect È™i că nu ai nimic de reglat, nimic de căutat, nimic de studiat, atunci poÈ›i să pui puÈ™ca jos."
Un film despre sufletul răvășit al pubertății, prezentat în lumini È™i umbre, dar căruia se vede că i-ar pica bine căldura unui cămin sau un minimum de atenÈ›ie care să-l înconjoare – aÈ™a cum găseÈ™te, de fapt, în unele momente, alături de Mara, de noua apariÈ›ie din viaÈ›a dezinteresatei sale mame sau de Bogdan, românul care trece cu buretele peste trădarea fostei iubite È™i peste egocentrismul propriului său fiu (interpretat de Alexandru Stanciu, actor de origie română, stabilit în Spania).
Poate doar durata prea mare a plimbărilor prin cadru ale puÈ™tiului cu probleme, printr-un peisaj arid, departe de a-È›i aminti de măreÈ›ia Asturiei, să te facă uÈ™or scârbit de acest film regizat de Alberto Morais, ce poate da de gândit celor deprinÈ™i cu asta, È™i pe care ai face bine să-l vezi, dacă tot te-a interesat să citeÈ™ti recenzia până la punctul acesta!