LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (237)

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (237)

O rubrică de prof. GEORGICĂ MANOLE, scriitor, epigramist.

 

Am în faţă primul volum (cel de debut editorial) al singurei epigramiste din Bucovina, Cătălina Orşivschi: "PETE DE RUGINĂ" (Editura "Rocad Center", Iaşi, 2011: prefaţa: Vasile Larco). Volumul are un titlu pe care prefaţatorul  îl explică  într-o manieră personală:  „Rugina, după cum se ştie, este o substanţă brun-roşcată care îşi găseşte locul pe anumite suprafeţe, dar ne poate duce gândul şi la un om cu idei sau mentalităţi învechite, retrograde”.  O explicaţie  dă şi autoarea în debutul volumului: „Dacă stăm şi judecăm, / Azi putem să constatăm / Că mereu ies la lumină / Multe pete de rugină. // Important ar fi să poţi / Ca pe toate să le scoţi, Dar, pân` să găseşti ceva, / Mai apar vreo câteva. // În concluzie, e bine / Noi s-avem cât mai puţine!”  În multe situaţii s-a  pus epigramistul român:  de ochi al soacrei, sociolog al naţiei,  chirurg al cancerului societăţii, psiholog al poporului, doctor docent în prozodie, ochi de şoim, dronă a societăţii, spadasin pe câmpul literaturii, filozof  ironic, alcătuitor de tipologii comportamentale, şarpe la sânul politicienilor, spaimă a kakistocraţilor, mare alergător după diplome, duelgiu sau, mai nou, după cum ne dă să înţelegem Cătălina Orşivschi, picătură de deruginol. Prin ceea ce a scris, Păstorel  Teodoreanu s-a crezut mereu un ziarist care şi-a depăşit rolul: „Într-un număr de ziar (cuvântul o indică), se oglindeşte viaţa unei zile, pe care cu sau fără bună credinţă, ziaristul o retuşează. Când însă, menţinându-se în bună credinţă, în locul retuşei, el vine cu o interpretare, ziaristul şi-a depăşit rolul. Prin aceasta el devine un auxiliar al istoricului, adică un cronicar. În primul caz, avem de-a face cu un fotograf, în al doilea cu un pictor.” Ca epigramist, Păstorel nu şi-a abandonat prea mult teoria, devenind un auxiliar al sociologului, adică un cronicar de psihologii şi caractere, având ca instrument umorul. Pe aici, prin acest citat preluat din unul din titanii epigramei româneşti,  o regăsesc pe  Cătălina Orşivschi.  Bucovineancă fiind, nu trece nepăsătoare  pe lângă bârfitoare, artiştii fără talent, cântăreţele care nu-şi respectă portul, pădurari, şefi de ocol,  corupţi sau prăduitorii de păduri.  Nu sunt ocoliţi nici proştii, linguşitorii, turnătorii, parlamentarii, birocraţii, parveniţii, beţivii  etc.  Toate aceste temperamente care se abat de la normele etice, alese într-un mod aleatoriu, sunt evidenţiate în prima parte a volumului care, dintr-o excesivă  şi nejustificată prudenţă,  este intitulată „Epigrame şi  catrene epigramatice”. Se simte  la Cătălina Orşivschi că  nu şi-a propus să scrie epigramă afişându-şi un anumit grad de superioritate, ci pentru a produce un zâmbet din prezentarea unor stranietăţi, excentricităţi sau abateri de la etică:  Mutaţii la stână – „Problema este demonstrată / Că oaia e înfulecată / De lup, ce-şi urmăreşte planul, / Când el e paznic, nu ciobanul.”;  Votul cu bile în parlament – „Când votează-n Parlament, / Uneori, e evident /  Că au învăţat şi ei / „Alba-neagra”, dragii mei!”; Oieri destoinici – „Lăsându-şi oile pe munte, / Plecă la Roma, Badea zis Cârţan, / Şi azi avem oier de frunte, / Ce este mare baci european!”;  Ţinuta omului fără caracter – „Ca s-arate bine, mult îi place, / Deci e pus mereu la patru ace. / Doar că demnitatea-i şifonată, / Iar onoarea, ştiţi cum e? Pătată!”. Există şi catrene epigramatice dinspre care transpare un sentimentalism ponderat, şi mă refer la cele dedicate localităţii Vama, epigramiştilor de la Iaşi sau epigramiştilor în general: Epigramiştilor din Academia „Păstorel” – „Urmaşi ai unui menestrel, / Vestit în zarea-albastră, / Aţi pus şi „vinul Păstorel” / Să ducă faima voastră!”; Unui epigramist – „Având „tiparul Păstorel” / Croit-ai epigrama; / Decorul este chiar la fel; / De poantă… nu-mi dau seama.”; Turneu epigramatic în Bucovina – „La sfârşitul lunii faur / A dat iama epigrama, / Cu săgeţile-i de aur, / Tocmai de la Iaşi, la Vama.”

Partea a doua a volumului, intitulată „Poezii diverse”,  îşi respectă titlul având în vederea diversitatea formelor  abordate, fapt ce denotă că autoarea are un simţ acut al realităţii.

Volumul de debut editorial al Cătălinei Orşivschi se caracterizează prin trei aspecte evidente: aluzii subtile, argumente raţionale şi  obiecţii inteligente. (GEORGICĂ MANOLE)

 

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro  a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA.  Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole).

 

QUOD ERAT DEMONSTRANDUM

Iubiţi de forţele divine,

Mai rezistenţi decât o stâncă,

Noi am sperat s-o ducem bine

Şi uite, o mai ducem încă… (FLORINA DINESCU)

 

DANS CONJUGAL

Viaţa, când e-n doi,

Pare, ţine minte:

Un pas înainte

Şi doi înapoi! (ELENA MÂNDRU)

 

LA LIMITĂ

Am fost bogat şi sunt falit,

Necazurile vin potop,

Familia m-a părăsit…

Păi, să mai cred în horoscop? (GRIGORE COTUL)

 

FOSTUL CELIBATAR

De nimic n-avea nevoie,

Ca burlac trăia în voie,

Dar acum că ei sunt doi,

Au o groază de nevoi! (VASILE LARCO)

 

CIMITIR SUPRA-AGLOMERAT

E-o-nghesuială-aşa de mare

Că nu se poate respira!

Acuma, fără supărare,

Ce dracu vă grăbiţi aşa? (PETRU IOAN GÂRDA)

 

 

ROMÂNUL SLUGĂ LA STĂPÂNI

Ca slugă-n ţara lui, de vrei,

Supus ca dânsul altul nu e…

Stăpâni acum are trei:

Patronul, F.M.I. şi U.E. (ION MORARU)

 

REGRETE NUPŢIALE

Printre lacrimi şi suspine

Şi-au mărturisit păcatul:

El a fost cu trei vecine,

Ea cu întreg satul! (DUMITRU MONACU)

 

UNUI ANTREPRENOR

Antamând lucrări prea multe,

A ajuns să bată palma

Cu acei dispuşi s-asculte

Şi să facă, dar... de-a valma. (MAX OPAIŢ)

 

 

UNUI MEDIATOR

Angajat pe-un post vacant,

Ne având acum rival,

Se remarcă performant

La ... ,,batistă" şi... ,,ţambal"!(MAX OPAIŢ)

 

 

REPOZIŢIONARE

Stând cu sufletul la gură,

Fi-ndcă-i la proces citată,

A-ntrecut orice măsură

                ...  decoltată ! (MAX OPAIŢ)

 

 

GÂNDURI CU VALIZA-N MÂNĂ

Din criza asta foarte grea

Ieşirea nu-I în altă parte:

Doar pân`la Prut din vatra mea

Şi de acolo – mai departe!.. (GHEORGHE BÂLICI)

 

UNEI SCRIITOARE PROLIFICE

Devotată e hârtiei,

Este mama poeziei…

Dacă se forţează-o dată

Poate fi oricând şi tată! (VASILE MANOLE)

 

BLESTEM ELECTORAL

Din listele ce se propun,

Cu hoţi şi oameni de nimic,

Nu poţi s-alegi pe cel mai bun…

Ci ticălosul cel mai mic! (VALENTIN DAVID)

 

MIORIŢĂ BUCĂLAIE

Anonim bard mioritic,

Vrei să fii corect politic;

Dar în van, când lumea ştie

Că a fost zoofilie! (SORIN FINCHELSTEIN)

 

NU DOAR CĂILE DOMNULUI

În zig-zag, pe clătinate,

A zis naşul finului:

Sunt la fel de încurcate

Și cele-ale...vinului! (IULIAN BOSTAN)

 

 

REPLICĂ: Stefan Basno

Înțeleg, nașul cu finul

Și-au facut plinul cu vinul

Dacă beau ceva mai tare

Făceau nani pe cărare! (ŞTEFAN BAŞNO)

REPLICĂ: Bostan Iulian

După multe tatonări,

Bâjbâind pe trei cărări,

Ar fi mers pe o cărare,

Însă nu știau pe care! (IULIAN BOSTAN)

 

 

REPLICĂ: Ștefan Bașno

Lipind cărare de cărare

Noi facem un progres imens!

Cu trei cărări pe-un singur sens

Faci o autostradă mare... (ŞTEFAN BAŞNO)

 

DE-AM FI AVUT AUTOSTRĂZI

De reușeam acest demers,

Dar vezi că nu am fost în stare,

Cum mult mai bine ar fi mers

Hoțiile - la drumul mare! (IULIAN BOSTAN)

 

REPLICĂ: Stefan Bașno

Dar vezi mata, acum „haiducii”

Nu mai pândesc locul răscrucii

E mai comod, eficient

Să facă legi în Parlament... (ŞTEFAN BAŞNO)

 

CARACTERIZARE

Despre ea, o moralistă,

Afirmă oameni rutinaţi,

Este mare familistă

(Îi plac bărbaţii însuraţi) (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

DEMOCRAȚIE ÎN „ȚARA ÎNCREDERII ÎN SINE”

Numele babacăi, mladei lui

Nu i-i dat să-l poarte nimănui.

Cei născuți ’nainte de excentrici

Să-l preschimbe sunt datori și-n metrici. (LERU CICOARE)

 

SOLOMONIE LA SENECTUTE

Da, fost-au vremi când prefera să zboare,

Nemaisimțind pământul sub picioare,

Dar timpul i-a redus din cel avânt:

Azi zboară-n tren blindat, dar   … pe pământ. (LERU CICOARE)

 

UN „NU” CATEGORIC GENOCIDULUI CULTURAL

Nu doar războiul intentat de ruși

Îl înfierăm. Și-oribila manie

Ducând spre fanatism și tiranie,

Cum ne soma la timp seniorul Bush. (LERU CICOARE)

 

DIPLOMAȚI POLONEZI TRECUȚI PE LINIE MOARTĂ

Ce grijă brusc i-o fi pălit pe ruși

Că foștii diplomați școliți la Mosc

Nu mai consultă acte cu mănuși,

Ci cârtițe c-au fost mari recunosc?! (LERU CICOARE)

 

DELTA DUNĂRII NU MAI NECESITĂ APĂRARE?

Că-i pace-n lume, zurbă sau război,

Oricând la fel se-ntreabă grâul spelta.

Pe Bâstroe lucrările-s în toi.

Pe cine-l doare-n cot că plânge Delta? (LERU CICOARE)

 

RĂSPUNS PROMPT

Din RM semnalul „SOS”

La trei zile-ajunge-n București.

„Dragă Maia, îți confirm expres:

Te susțin cât la timonă ești!” (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

CONTRAST SUSPECT

Tămbălău și osanale

Pensiilor senioriale.

Semiconfidențiale –

Pensiile speciale. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

ȘI-AU VOTAT, PRIN CONSPIRARE,

NIȘTE SUME FORFETARE

Vai, aleșii, oprimații,

Trăiesc din indemnizații

Și nu știu de majorare…

Norocel de forfetare! (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

SACRIFICIU?

Credeam că parlamentarii

Se-mping din vocație,

Dar o fac, veleitarii,

Pentru …saturație. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

DAR GREȘEALA NU-I A ÓBȘTII    

O amendă, dac-o iei,

O achiți din banii tăi,

Doar primarul, când greșește,

Din punga óbștii plătește. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

FORFOTĂ

Se-ndeasă ca semințele-n dovleac

Musafirlâcul de la vila „Lac”.

 Să-și fi băgat codița-n pact ce drac,

Încât tocmeala nu mai li-e pe plac? (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

ȘIRETLICUL LA LEGEA PENSIILOR SPECIALE NU TRECE

Au trimis proiectu-n Parlament,

Chit c-au ignorat un component:

Viabilitatea. Tertip cé

Ne-ar putea costa PNRR. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

REZERVA DE HRANĂ PENTRU CÂȚI ANI?

Ca orice țară soarta ce-și prezervă,

Guvernul are grijă ne-ncetat

Să-și întrețină Fondul de rezervă.

Dar alimentele-n rezerva gri de stat? (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

CINE PROMOVEAZĂ CULTURA ROMÂNĂ ÎN LUME?

De ICR lumea vorbește

De rău doar: vrute și nevrute.

Au nu cumva-n țara lui pește

Acesta de la cap se-mpute? (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

PE MÂNA LUI MOȘ TEACĂ?

Ferească Dumnezeu s-aduci atingeri

Imaginii de blegi de la butoane

Ori să mai ai, la toate, și convingeri.

Ani grei de zdup te pasc pe-ascuns, răcane. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

 

S-A MĂRIT AJUTORUL DE ÎNMORMÂNTARE

Nu e rău, dar când ești viu,

Statul nu e grijuliu;

Te-ajută să mori cu bine,

Să dea pensii mai puține. (DUMITRU BUJDOIU)

 

 

INDIA: ALTE OBICEIURI DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR (Click)

- Citiși, fă, ce vor să facă,

Să îmbrățișeze-o vacă?

- Bați apropo grosolan,

Ești tu bou, marș la saivan! (DUMITRU BUJDOIU)

 

 

REPLICA VECINULUI

- Mi-am luat un câine de rasă,

De la poștă te miroasă;

- Te-ai mai lăudat cu unul,

Dar e…apa și săpunul. (DUMITRU BUJDOIU)

 

 

GRIPA NEVESTEI

Ceva-n gât, dă să tușească,

Dar sunt calm un timp, precis;

Medicul i-a interzis

Două luni să mai vorbească. (DUMITRU BUJDOIU)

 

 

STUDENTA BLONDĂ LA EXAMEN

- Ce e vidul, domnișoară?

- Întrebarea e ușoară;

Aș da un răspuns pe bune,

Am în cap, dar nu-l pot spune. (DUMITRU BUJDOIU)

 

POLITICIENII SE CUNOSC DE MICI

Să înveţe nu iubesc,

Cărţile lor nu le plac,

De muncit ei nu muncesc,

Dar, parlamentari se fac. (ADRIAN TIMOFTE)

 

 

CONSTATARE LA NIVEL EUROPEAN

Un ziarist din Viena

Într-un articol a scris :

Românii conduc maşina

Beţi şi fără de permis ! (IOAN TIMOFTE)

 

 

ÎNCĂ DOUA ZILE LIBERE

Încă două zile stăm :

Sfânt Ion si Bobotează,

Însă bani o să luăm

Chiar de nimeni nu lucrează...! (IOAN TIMOFTE)

 

 

TOT MAI MULTE INCENDII ÎN SPITALE

Am ajuns în aşa hal

Chiar bolnav să stai în casă,

Decât să arzi în spital

Mai bine să mori acasă...! (IOAN TIMOFTE)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
9

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
22

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
57

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...