Un interviu cu Ștefan Teișanu a fost mereu o călătorie în timp, o sărbătoare a ideilor, un pelerinaj prin cele ale sufletului. Pentru că Ștefan Teișanu se preumblă pe potecile încâlcite ale prezentului la fel cum, în frac și cu joben, ar sta la pupitrul celui mai pretențios edificiu al lumii. Despre Festivalul Zilele Nordului, despre oameni și fapte, despre speranțe și curaj. Mai ales despre CURAJ este interviul pe care vi-l oferim în acest an, chiar în ziua în care debutează la Darabani cea mai mai importantă manifestare culturală a Nordului extrem al României.
"O sută bună, atât ne trebuie ca să ne recăpătăm cu toții încrederea!"
-Mai în glumă, mai în serios, pomeneam înaintea acestei vorbiri despre "tradiționalul" nostru interviu care precede Festivalul Zilele Nordului. Un barometru în și peste timp, dar mai cu seamă o stare de spirit din care despridem - privind în anii din urmă - fapte, întâmplări, povești, emoții, melancolii, oameni, locuri și multe, multe foto/amintiri.
-În fiecare an aștept și eu cu nerădbare întâlnirea cu Nordul și la fel și întâlnirea noastră virtuală, care funcționează pentru mine ca un jurnal intim pe care îl împărtășesc apoi cu restul lumii prin intermediul Știri.Botoșani.ro. Iar pentru acest lucru trebuie să vă mulțumesc din nou.
-"Spiritul Zilelor Nordului e o dovadă imediată că festivalul nostru nu e despre bani și nu e despre orgolii, ci despre oameni!", ne spuneai anul trecut. Ștefan Teișanu, cum se așază Festivalul Nordului în timpul anului 2018? Cum se încadrează el într-o societate tot mai agitată politic, într-un peisaj tot mai nestatornic din punct de vedere social, economic, cultural etc.?
-Nu sunt vremuri simple, într-adevăr. Discursul urii e mai viu ca altădată și, din păcate, mai prezent în conversația publică decât oricare altul. Ce aduce el în primul rând e o scădere dramatică a încrederii oamenilor în oameni, iar asta ne face să înaintăm mai greu ca societate, pentru că nu suntem împreună. Cultura, înțeleasă ca sumă a relațiilor într-o comunitate, poate îndrepta exact asta: încrederea noastră în sine și unii în ceilalți. Înțeleg cultura ca pe un loc de întâlnire unde lumea se adună mai relaxată decât de obicei, lasă încrâncenarea deoparte și acordă mai ușor tuturora prezumția de bune intenții. Cultura, cu aparențele ei de joacă și de provizorat, ne poate dezarma de gândurile negre. Ea ne poate aduce împreună, iar în acest context cred că proiectul nostru este mai necesar și mai folositor ca oricând.
-Cum se vede această aventură culturală astăzi, după cinci ani de Nord? Care sunt provocările pe care comunitatea din Darabani și le-a însușit, în ce direcții s-au produs schimbări vizibile?
-Mai în glumă, mai în serios, când am pornit Asociația Nord spuneam că avem nevoie de măcar 25 de ani ca să putem evalua rezultatele. Au trecut deja cinci și mă tem că trebuie să recunosc că am avut dreptate, efortul de care e nevoie e îndelungat, iar răbdarea pe care trebuie să o avem cu toții e mare.
Cea mai importantă schimbare, care de fapt e și cea pe care am vizat-o în primul rând, e la nivelul celor tineri, al elevilor și studenților cu care lucrăm. Dacă e să vorbim strict de Darabani, să spunem numai că acum cinci ani dărăbănenii care ajungeau să fie implicați în organizații studențești sau în ONG-uri de orice fel erau o raritate. Acum sunt cu zecile, peste tot prin țară și prin lume. Am lucrat cu sute de voluntari la ZN, iar dintre ei mulți au luat microbul și au căutat mai departe căi să se implice în comunitate. A fi al unui loc nu ne aduce numai drepturi, ci și responsabilități, iar voluntarii cu care lucrăm învață asta de foarte tineri - aceasta e cea mai importantă schimbare pe care ne mândrim că am adus-o în Nord.
În rest, e multă lume care citește despre regiunea noastră cu ocazia ZN, pentru că în fiecare an presa scrisă, radiourile și televiziunile naționale publică relatări de la acțiunile noastre. Sunt și destui cei care au venit în vizită la noi datorită Zilelor Nordului, ca turiști de festival. Câteva sute în fiecare an, din cele mai diverse părți ale României, dar și din străinătate.
E nevoie de anduranță și de insistență din partea noastră, a organizatorilor, pentru ca proiectul să fie mai bine adoptat de către comunitatea locală. Nu am reușit încă să îi implicăm pe oamenii de afaceri locali, deși facem eforturi de a cheltui local cât mai mult din bugetul festivalului prin achiziționarea de bunuri și servicii de la furnizori din zonă și deși am făcut invitații deschise în comunitate ca business-urile locale să preia diverse componente ale festivalului, precum serviciile de alimentație sau serviciile turistice. O să tot încercăm.
-S-a întâmplat și să nu reușiți, indiferent de efortul și resursele investite?
-Eșecuri sunt la ordinea zilei pentru noi, au fost dintotdeauna și e chiar de dorit să rămână așa și în continuare. Visul nostru, cel al unui Nord mai puternic, mai dezvoltat, mai încrezător în sine și mai bine conectat cu țara și cu Europa, visul nostru e mare, iar drumul spre el nu poate fi altfel decât complicat și plin de imprevizibil.
"Am avea în administrația județeană un prim partener solid"
-Față de prima ediție e Festivalului, constatăm că Nordul dărăbănean a coborât până la Botoșani, a făcut pași la dreapta, a îndrăznit și la stânga, a urcat spre Cernăuți, a trecut Prutul. Nordul nu închide un tărâm, ci își asumă un teritoriu. Privind retrospectiv, probabil că cea mai potrivită sintagmă este cea pe care Festivalul însuși ne-a oferit-o de-a lungul timpului: Rădăcinile cresc! Cum au lucrat aceste rădăcini, unde sunt ele astăzi, după cinci ani?
-Atunci când am creat Zilele Nordului, am ales acest nume în loc de Zilele Darabaniului pentru că aveam viziunea unui proiect regional cum nu s-au mai făcut încă în România. Au trecut cinci ani în care am experimentat și, credem noi, în care am și făcut, deși poate numai la limită, demonstrația potențialului acestui proiect. Dar el nu a fost niciodată gândit pentru a fi limitat și nici nu se poate limita la Darabani.
Mai multe secțiuni ale festivalului sunt găzduite anual și de alte localități din județ (Botoșani, Pomârla, Hilișeu, Păltiniș, George Enescu, Mihăileni, Ștefănești) și chiar și din afara lui (Siret, Cernăuți, Pererîta). După cinci ani de muncă și de testare, credem că a venit momentul să ducem Zilele Nordului la nivelul următor: e vremea ca el să devină un festival emblematic pentru România, unul asumat de întregul județ și, ulterior, de întreaga regiune.
-Mai au aceste rădăcini forță spre a ține viu pământul Nordului? Ce va urma după ediția din acest an?
-Ne dorim ca începând cu anul viitor Zilele Nordului să se deruleze pe o perioadă mai lungă, simultan în mai multe localități din județ și să invite în Botoșani, printr-o campanie națională de promovare, vizitatori din toată țara și din vecini. În acest fel ne-am transforma într-un proiect regional de turism cultural, unul care ar combina potențialul cunoscut al județului - și spunând asta mă gândesc în primul rând la bogățiile istoriei culturale de la noi, la itinerariile de turism religios posibile și la posibilitățile de agrement din zonă - să combine acest potențial, spuneam, cu diferitele forme de manifestare ale culturii contemporane. Acest melanj ar putea genera un proiect viu, contemporan, cu un potențial de comunicare extraordinar.
Gândul acesta e în acord cu strategia de dezvoltare a județului și cred că am avea în administrația județeană un prim partener solid - ne vom îndrepta către Consiliul Județean cu o propunere în acest sens imediat după ediția aceasta a festivalului. Ne așteptăm ca proiectul pe care îl propunem să fie interesant și pentru administrațiile locale, pe care le invităm în acest fel și să se înscrie într-un soi de competiție pozitivă: cine va găzdui ce secțiune și cât de bine?, dar și într-un demers de muncă în echipă: împreună putem face atât de multe pentru județ. Ne așteptăm ca acest proiect să activeze puternic și pe operatorii culturali din regiune, dar și pe cei din domeniul turismului și al serviciilor. Ne dorim, de asemenea, să activăm mai mult potențialul diasporei botoșănene de a se reconecta la viața regiunii și de a contribui la dezvoltarea ei.
Au fost grei acești primi ani, am adunat multe frustrări și multe eșecuri, dar și suficiente bucurii încât să mergem înainte. Iar a merge înainte după cinci ani de experimente mai degrabă locale înseamnă pentru noi dezvoltarea proiectului într-unul regional. Rădăcinile cresc, după cum s-a mai spus.
"Îndelungata mea experiență de ardelean se construiește pe o la fel de îndelungată experiență de moldovean”
-Recitind răspunsurile tale, gândul m-a purtat către o altă resursă a Nordului pe care parcă nu aș vrea să o lăsăm în capitolul Subînțelese. Mă refer la OAMENI. Și te-aș provoca să vorbești despre ei din perspective diferite: organizatori, beneficiari (turiști, comunitate etc) și invitați. Toți uniți de același entuziasm, fiecare dintre ei cu aportul de valoare și experiență. Mai ales că, începând de anul trecut, festivalul s-a înnobilat cu o altă manifestare, Întâlnirile Nordului, o poveste frumoasă cu oameni care se întorc acasă.
-Da, unul dintre marile pericole care pândesc orice demers colectiv, cum e și al nostru, este acela de a lua „de-a gata” contribuția diverselor părți implicate. Acela de a crede că ceva, orice, există pur și simplu, în mod natural, și că ni se cuvine să existe în felul în care există, când adevărul e chiar pe dos: tot ce se vede în afară ca fiind plăcut, frumos, folositor, ascunde înăuntru o muncă nevăzută și sacrificii neștiute, pe care trebuie să le cunoaștem și apreciem.
Aș zice că „cercurile” Nordului sunt deocamdată cinci la număr: echipa de organizare, colaboratorii din comunitățile locale, invitații și colaboratorii externi festivalului, finanțatorii și publicul participant. Echipa de organizare numără între 150 și 200 de oameni în fiecare an și toți muncim pro bono, de dragul ideii Nordului. E vorba de colegii mei de la Fapte din Cluj, de prietenii noștri care vin să ne sprijine în fiecare an și de voluntari din toată țara. Muncă pro bono fac și 30-50 de colaboratori din comunitățile locale care ne sunt alături ediție de ediție: oameni din adminstrațiile publice, din sectorul privat, oameni din învățământ sau alți iubitori de Nord care se implică prin munca lor sau cu casele lor, cu serviciile firmelor lor și așa mai departe. Ne vin în ajutor și mulți din afara Nordului de azi: operatori culturali care fac eforturi pentru a fi prezenți aici și oameni din așa-zisa diasporă a Nordului, plecați din Nord, dar care-și doresc să țină legătura cu regiunea natală și să contribuie cu ceva la dezvoltarea ei - unii se întorc ca invitați ai Întâlnirilor, alții vin cu sponsorizări în bani sau în servicii necesare festivalului, așa cum de exemplu o face un bun coleg de clasă din Botoșani, care ne oferă serviciile video în acest an. Sponsorii cu care lucrăm se implică în festival mai mult de dragul visului decât în căutare de beneficii comerciale - o simt limpede și le mulțumesc că ne sunt alături. Apreciem și implicarea financiară a Consiliului Județean, care acordă Zilelor Nordului cea mai importantă finanțare culturală a județului - o recunoaștere și o răspundere pentru noi. Am găsit oameni de poveste peste tot în Nord: la Darabani, la Pomârla, în Botoșani, la Siret, la Hilișeu, la Horodiștea și în multe locuri. Mai puțini decât ne așteptam sunt oamenii de afaceri locali dispuși să pună umărul la dezvoltarea proiectului: cu foarte puține excepții, care sunt notate în lista partenerilor noștri pe site și cărora le mulțumim pentru sprijinul din acești ani, companiile locale și regionale ne ignoră cu stoicism propunerile de colaborare de cinci ani încoace. Dar știm că e nevoie de perseverență și anduranță și că evaluarea rezultatelor se poate face abia după 25 de ani de la lansare, deci mai avem 20 de ani de încercări.
-Din îndelungata experiență de ardelean, care crezi că ar fi urgențele - dpdv administrativ - pentru ca Botoșaniul să devină accesibil și atractiv pentru turiști? Dar din perspectiva antreprenorului? Pentru că, de decenii, acest județ cu un uriaș potențial turistic pare că nu poate fi urnit pe un făgaș firesc pe care îl merită cu prisosință.
-Îndelungata mea experiență de ardelean se construiește pe o la fel de îndelungată experiență de moldovean - sunt convins acum, după câte 17-18 ani de locuit în fiecare din cele două regiuni, că fiecare are multe de învățat de la cealaltă. Ardealul de la Moldova o reziliență aparte și un pic de autoironie, Moldova de la Ardeal o anumită conștiență de sine și o doză de încredere în puterile proprii, de exemplu.
Și una și alta însă ar trebui să învețe sau mai degrabă să accepte faptul că orașele și regiunile nu își mai pot crește capacitatea administrativă în acelaști ritm cu progresul tehnologic și cu transformările sociale de azi și că singura soluție pentru o dezvoltare echilibrată e împuternicirea celorlalte sectoare cheie ale societății - cel de business, cel al educației, societatea civilă, sectorul cultural - pentru a lucra cu administrația pentru a găsi soluții noi la provocările urbane și regionale ale zilei.
Pe de altă parte, cred că și aceste sectoare ar trebui să realizeze că fiecare are o responsabilitate și față de celelalte, ar trebui să înceapă să se uite dincolo de propria ogradă. În lumea complicată în care trăim, puține acțiuni individuale mai sunt eficiente, trebuie să intrăm în era inițiativei care nu mai vine numai de la administrație. Cred că trebuie să trecem la munca împreună, la acțiuni colective prin care să ne punem laolaltă cunoștințele, competențele și resursele pentru ca societatea să câștige în ansamblul său și, prin asta, să câștigăm fiecare.
În privința turismului, sunt câteva proiecte în Botoșani care se văd bine de la distanță, cum ar fi centrul de echitație Cai de Vis și plaja de la Marea Nordului, dintre cele private, sau complexul Cornișa și Memorialul Ipotești, dintre cele publice. Ar fi interesant să se treacă în perioada următoare la o dezvoltare integrată a turismului în județ, cu o pondere mai ridicată a parteneriatului public-privat decât în prezent, cu obiective mai îndrăznețe și, mai ales, asumate în comun de mai mulți actori cheie ai regiunii. Ne dorim să punem și Zilele Nordului în slujba unei astfel de dezvoltări a regiunii pentru că vedem un potențial foarte mare aici pentru turismul cultural și pentru industriile culturale, precum și, în general, pentru dezvoltarea locală prin cultură.
În loc de epilog: Ce facem cu țara asta tristă, Ștefan Teișanu?
-Ce să facem, Florentina Toniță? Treabă. Îmi amintesc o fabulă de-a lui Tolstoi din probabil prima carte pe care am citit-o, deja demult, în copilărie. Niște pescari erau într-o barcă, i-a prins furtuna și pe mai toți i-a apucat disperarea, au aruncat vâslele din mâini și au început să se roage, iar unul dintre ei, nu se știe dacă mai bătrân, dar cu siguranță mai liniștit, le-a spus: fraților, puteți să vă rugați, dar vâsla din mână n-o lăsați.
Cred că trebuie să continuăm să facem treabă. Vâslele sunt acum în mâinile a trei generații complementare: a părinților noștri, trecuți prin multe bătălii, poate mulți descumpăniți, însă cu toții experimentați; a celor care erau adolescenți sau studenți când a căzut comunismul, primii care au testat pe pielea lor capitalismul de tip românesc; și a celor și mai tineri, între care unul ca mine se poate deja califica drept decan de vârstă și care abia acum ne luăm la trântă cu vremurile. Din toți oamenii ăștia s-or găsi o sută care să îndrepte România. Cred că trebuie să ne facem fiecare treaba și să ne întrebăm dacă suntem printre cei o sută. Dacă vrem să fim și dacă suntem capabili să fim. Nu ne trebuie mai mulți, niciodată pentru marile transformări n-a fost nevoie de mai mult de o mână de oameni, restul o vor urma.
Și ai dreptate, e tristă România de azi. Dar i-aș da totuși tristeții noastre un alt nume: neîncredere. Ne lipsește încrederea unii în alții. Am citit recent două studii teribile. Primul, făcut în România, zicea că șase din zece români nu au încredere în nimeni în afara familiei și prietenilor apropiați. Al doilea, făcut la nivelul Europei, spunea că, în timp ce nordicii sunt, cu 70%, primii în topul încrederii între conaționali, România e ultima din clasament, numai 7% dintre români declarând că au încredere în români în general.
Cu alte cuvinte, dacă eu vorbesc acum cu zece români care nu mi-s neamuri și nici prieteni și le explic, de exemplu, că organizez Zilele Nordului în mod voluntar, pro bono, numai pentru a contribui la dezvoltarea regiunii mele natale, din cei zece unul singur mă crede și nici el de tot, în timp ce ceilalți nouă nu mă cred deloc. De altfel, cei nouă preferă să creadă orice altceva decât le-am spus eu: orice zvon e mai bun, e mai puternic orice argument care ar putea demonstra că ce zic eu nu e adevărat, orice scenariu alternativ prinde mai bine decât ce le-am spus eu. Nouă din zece nu mă cred, pur și simplu.
7% încredere unii în alții, atâta avem și cu atâta defilăm. Când le iese bine ciorba și le întrebi cu ce-au făcut-o, gospodinele de la țară răspund: eh, cu ce-am avut și eu prin casă. Așa și noi, 7% încredere unii în alții și pe noi înșine, atâta avem prin casă și totuși ciorba o să ne iasă bine până la urmă. O sută bună, atât ne trebuie ca să ne recăpătăm cu toții încrederea, așa cred. Oamenii pot fi ce vor ei să fie, asta e mantra mea dintotdeauna și o declar în continuare valabilă.
_________________
INVITAȚIE ÎN NORD!
Zilele Nordului sunt gata de start. De miercuri, 29 august, și până duminică, 2 septembrie, orașul Darabani, cel mai nordic al țării, și împrejurimile sale se transformă în spațiu de festival. Concerte, tururi ghidate, expoziții, conferința Întâlnirile Nordului, competiții de ciclism, cros și tenis, plus ateliere creative, expoziții și cinematograf în aer liber completează programul ZN18. Pentru informații privind programul, cazarea, tururile ghidate și formațiile participante - click pe link: Încep Zilele Nordului. Weekend cu muzică, sport și călătorii în Nordul extrem!
